Crearea unui climat
afectiv corespunzător este o componentă majoră în păstrarea sănătăţii mintale,
iar pentru aceasta asistentul social are, în general, următoarele roluri, dar
pe care este nevoit să le adapteze la situaţia dată:
1.
Rolul de mediator. Pentru ca
asistentul social să îşi impună rolul de mediator este necesar ca familia
bolnavului psihic să conştientizeze existenţa unui conflict în interiorul
acesteia. Fiecare membru trebuie să sesizeze faptul că în familie există
diferenţe între indivizi, incompatibilităţi de un nivel mai mic sau mai mare ,
precum şi exteriorizări conforme sau nu cu aşteptările celorlalţi. Problema pe
care o percepe asistentul social este aceea că percepţiile resimţite de membrii
familiei nu sunt întotdeauna rezonabile sau realiste, incompatibilităţile sau interferenţele pot fi
reale, dar de multe ori se întâmplă să existe doar în mintea unei persoane sau
a amândurora. Este suficient ca numai unul să creadă că există o
incompatibilitate şi el va acţiona în consecinţă, atrăgându-l şi pe celălalt în
conflict. Rezolvarea conflictelor de familie poate fi dificilă pentru că
membrii ei petrec mult timp împreună; pentru că este foarte greu pentru unul
din ei să se retragă separat pentru un timp; pentru că resimt presiunea
cooperării în traiul laolaltă şi datorită gradelor diferite de dependenţă a
anumitor membrii de alţii. Medierea implică efortul de a
rezolva dispute care pot exista între pacient şi alte persoane sau organizaţii.
Rolul de mediator implică efortul asistentului social de a-şi asista clientul
şi partea adversă pentru a găsi un teren comun pentru a putea rezolva
conflictul. Medierea foloseşte uneori şi la mobilizarea resurselor interne ale
clientului. În cazul unui bolnav psihic, asistentul social este mediator atât
între acesta şi familia sa, cât şi referitor la terţe persoane atunci când prin
natura bolii sale, clientul creează probleme.
2. Rolul de broker social. Broker-ul la
bursa asista clienţii să-şi definească resursele şi să-şi dezvolte obiectivele
pentru investiţii; după ce îşi folosesc cunoştinţele despre piaţa şi relaţiile
pentru a alege acţiunile potrivite pentru clienţii lor. În aceeaşi manieră, asistentul
social poate acţiona ca verigă de
legătură între client şi resursele comunităţii reprezentate de serviciile
comunitare. Pentru a funcţiona ca broker social, este nevoie de o bună
cunoaştere a resurselor comunităţii, precum şi a regulamentelor diferitelor
instituţii. beneficia. Scopul este să îi ajuţi pe oameni să folosească sistemul
, să lege elemente diferite ale sistemului, beneficiul esenţial fiind ca între
persoană şi sursă să existe o conexiune sau în legătură cu diferitele surse
existente. Astfel, asistentul social, în ajutorul bolnavului psihic, poate veni
nu numai cu lămuriri în privinţa drepturilor, din punct de vedere legislativ,
dar de asemenea îi poate prezenta acestuia şi atribuţiile unor ONG-uri ce pot
veni în ajutor în rezolvarea problemei sale sau îi poate propune o legătură cu
o secţie de psihiatrie sau cabinete ale psihologilor/psihiatrilor colaboratori.
3. Rolul de
facilitator. Acest rol este asumat când
activitatea de intervenţie este orientată spre asistarea clienţilor de a
găsi resurse interne pentru a realiza anumite schimbări. În principal această
schimbare se produce datorită eforturilor clientului , responsabilitatea
asistentului social fiind să faciliteze , să uşureze realizarea schimbării şi
nu se referă doar la schimbările clientului , ci şi la modificarea mediului de
către client. Ca şi căi de realizare a acestui rol pot fi menţionate
următoarele: încurajarea verbalizării, posibilitatea clientului de a-şi
descărca sentimentele, încurajarea şi angajarea clientului în discuţii logice.
Totodată facilitatorul poate găsi şi resurse în exterior. Astfel, facilitatorul
trebuie să cunoască bine membrii grupului şi să nu permită emoţiilor,
convingerilor sau prejudecăţilor vreunui membru să interfereze cu procesul
grupului. Acest rol, în cazul asistentului social ce
lucrează cu un bolnav psihic, poate fi asumat în contextul familiei, găsind şi
valorificând resursele acesteia sau cu bolnavul psihic, atunci când starea
acestuia nu este foarte gravă şi prin urmare mai are şi stări de
luciditate.
4. Rolul de profesor. Acest rol are loc în contextul unui schimb
participativ de informaţii între sistemul client şi asistentul social,
informaţii necesare clientului pentru a se descurca în situaţii problematice pe
care le întâlneşte. Dar diferă totuşi prin aceea că rolul de profesor implică
introducerea de resurse suplimentare în cadrul sistemului client. Pot fi
oferite clienţilor noi informaţii necesare pentru a se descurca în situaţii anevoioase,
să fie ajutaţi să realizeze noi comportamente prin oferirea de modele
alternative. A oferi informaţii nu înseamnă, însă a da sfaturi. Informaţiile
înseamnă date sau cunoştinţe pe care clienţii sunt liberi să le folosească sau
nu în atingerea scopului propus. Ceea ce este important de subliniat este
faptul că informaţiile trebuie să fie legate de problema care determină
intervenţia comună. Prin urmare, dacă problema este boala psihică şi
implicaţiile sale, informaţiile oferite trebuie să fie strict legate de acest
fapt. Uneori cei cu tulburări psihice au momente în care se poartă ca nişte
copii. Aşadar asistentul social îi poate învăţa unele lucruri întocmai ca pe un
copil. Dar totodată asistentul social poate educa şi familia beneficiară în
lucrul şi responsabilitatea pe care o implică o persoană cu tulburări psihice.
5. Rolul de avocat. Ca avocat, asistentul
social devine purtătorul de cuvânt al clientului, prin apărarea cauzei lui. În
asistenţa socială, avocatul nu este neutru ci, ca în justiţie, este partizan al
clientului. Astfel, cel care lucrează cu persoană deficientă mintal devine un
avocat al apărării, având ca instrument de lucru legea 487 din 11 iulie 2002. Întocmai ca la un proces,
avocatul aduce argumente, negociază, dezbate şi manipulează mediul în favoarea
clientului. Faţă de mediere, unde efortul este centrat pe asigurarea împăcării prin cedări de partea ambelor
părţi, în acest rol de avocat efortul este îndreptat spre a câştiga pentru
client beneficiile de care are parte din punct de vedere legal. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale.
Există,
însă pericolul ca asistentul social să slujească interesele clientului fără a
avea un contract clar.
6. Rolul de
consilier. După cum precizează manualul de bune practici în asistenţa
socială comunitară, prin consiliere asistentului social i se oferă
posibilitatea să exploreze, să
descopere şi să clarifice care sunt resursele clientului şi împreună cu acesta
să stabilească care sunt soluţiile pentru rezolvarea problemei cu care se
confruntă. Astfel, el oferă suport imediat familiilor aflate într-o
situaţie de criză sau într-un moment de schimbare care necesită o adaptare a
fiecărui membru al familiei la condiţii noi de viaţă, cu care nu este adaptat.
Conştienţi de cuvintele, gesturile şi de finalitatea cuvintelor sale,
asistentul social urmăreşte un scop bine precizat, şi anume acela de a a-l face
pe client să înţeleagă cât mai bine
cauzele care stau la baza problemei cu care se confruntă, să reflecte asupra
lor alături de consilier şi singur să ia o decizie în vederea soluţionării.
Asistentul social va asocia cunoştinţele problemei prezentate cu resursele
comunitare şi intervenţiile ce vor fi utilizate astfel încât împreună cu
clientul, în cazul actual cu familia bolnavului psihic, să realizeze un plan de
acţiune, intervenţie şi de comunicare. De asemenea acesta va oferi sistemului
client un feed-back corespunzător într-o manieră suportivă, fără a forţa
indivizii într-o direcţie sau alta. Folosind ascultarea activă, asistentul
social va prezenta suport faţă de problema în care se află familia respectivă
şi va încuraja membrii acesteia să-şi exprime complet sentimentele astfel încât
fiecare mică problemă prezentată, componentă a alteia mai mari, să fie
rezolvată de la bază şi etapizat.
7. Rolul de evaluator. Asistentul social evaluează starea de
funcţionalitate bio-psiho-socială a clientului. De asemenea el are un rol
principal în evaluarea socială şi economică a beneficiarului şi familiei
acestuia, în evaluarea mediului fizic şi social în care trăieşte beneficiarul,
în evaluarea consecinţelor care privesc beneficiarul în cazul acordării sau
neacordării serviciilor de reabilitare, în evaluarea motivaţiei beneficiarului
sau a familiei de a beneficia de servicii la domiciliu, în evaluarea familiei
privind capacitatea acesteia de a asigura condiţii necesare creşterii,
îngrijirii şi participării la reabilitarea sociopsihoeducativă a
beneficiarului. În lucrul cu bolnavii psihic, asistentul social evaluează atât
partea materială ce ţine de condiţiile de trai, cât şi nevoia urgentă sau nu a
individului de a fi internat la un spital de psihiatrie sau a nevoilor impuse
de membrii familiei precum şi a capacităţii acesteia de a avea în grijă o
persoana de genul acesta.
8. Rolul de colaborator. Deoarece, asistentul social va constitui o
parte importantă a echipei de lucru interdisciplinare, el trebuie să
concentreze eforturile echipei spre a obţine un scop comun. În lucrul cu
persoanele deficiente mintal, întotdeauna asistentul social va trebui să
conlucreze cu psihologul sau cu psihiatrul.
Rolul asistentului
social şi atitudinea sa va fi mereu în legătură cu instituţia din care face
parte, astfel încât îl poate servi direct pe clientul său.
