Hazardurile naturale si antropice:cauze, efecte si masuri de solutionare

Fenomenul/ Cauza	Efecte	Masuri de solutionare
1.Cutremurele de pămînt-generate de descărcarea energiei plăcilor tectonice la adîncimi de zeci de km.	·         distrugerea (prăbuşirea) totală sau parţială a unor clădiri vulnerabile; ·         incendii şi explozii în clădiri sau în cartiere/localităţi ·         inundaţii, ca urmare a avarierii sau distrugerii unor lucrări hidrotehnice, blocării sau devierii cursurilor unor ape curgătoare; ·         explozii şi incendii, ca urmare a unor accidente tehnologice; ·         accidente în transportul rutier şi pe calea ferată, ca urmare directă a mişcării seismice sau prin avarierea ori distrugerea căilor rutiere sau a căilor ferate.	Educația antiseismică a populației Construcțiile cu rezistență seismică sporită.
2.Vulcanii-apar pe crăpăturile plăcilor tectonice ca urmare a presiunii exercitate de magmă.	Activitatea vulcanilor pot produce catastrofe naturale Influențează clima pământului prin cantitățile mari de gaze și cenușă vulcanică produsă de vulcanii activi. În același timp activitatea vulcanică are și efecte pozitive prin crearea unor soluri fertile, prin rocile nou formate din care rezultă materiale de construcție; de asemenea energia geotermică este tot mai folosită la încălzire.	Evitarea concentrării așezărilor umane în apropierea vulcanilor; Realizarea hărților de risc volcanic; Întocmirea planurilor de evacuare a populației în caz de pericol.
3.Alunecările de teren	Distrugerea parţială sau totală a construcţiilor de orice fel (tip), Blocarea parţială sau totală a albiei unui râu şi formarea unor acumulări de apă cu pericol de inundaţii, Distrugerea parţială sau totală a reţelelor de edilitare (apă, gaze, canalizare, etc.). Blocarea unor căi de comunicaţii (feroviare, rutiere, fluviale, etc.).	împădurirea şi înierbarea versanţilor (se pot folosi şi plase geotextile sau geosintetice). evitarea amplasării unor obiective industriale sau a altor construcţii în zonele în care asigurarea stabilităţii stratului nu se mai poate realiza sau este foarte costisitoare.  4 Informarea curentă a populaţiei din zona de risc.
4.Torentele de noroi	Acoperă în calea lor căile de comunicații și așezările umane; Pot provoca inundații.	Ridicarea barierelor pentru a stăvili torentele de noroi în fața așezărilor; Construirea de diguri sau canale de-a lungul albiilor rîurilor pentru a abate direcția de scurgere a torenților de noroi; Informarea populației despre riscuri.
5.Avalanșele	Inundații masive de zăpadă Perturbează activitatea turistică(în special, în zonele montane)	Constituirea hărților de risc Informarea populației.
6.Ciclonii tropicali	Provoacă distrugeri masive,inclusive victime umane	Constituirea hărților de risc Informarea populației.
7.Uraganele	Pierderi umane( de exemplu în urma uraganului Katrina, 2005 au murit peste 1800 de oameni,Andrew-circa 65 morți) Pagube materiale Distrugerea construcțiilor și a căilor de comunicații Salinizarea excesivă a terenurilor Creează inundații	Evitarea concentrării așezărilor umane în zona ecuatorială a Oceanului Atlantic; Realizarea hărților de risc; Întocmirea planurilor de evacuare a populației în caz de pericol.
8.Tornadele	Distrugeri considerabile in zonele intens populate:sunt distruse cladiri, arborii sunt smulsi din radacini, iar diferite obiecte pot fi ridicate in aer si transportate la distanta de sute sau chiar mii de metri. Numai in 1974 in aceasta tara au fost 150 de tornade care au produs atat pagube materiale cat si pierderi insemnate omenesti.	Evitarea concentrării așezărilor umane în zona de risc; Realizarea hărților de risc Informarea populației Monitorizarea permanentă a condițiilor meteorologice.
9.Furtunile de praf	Poluare excesivă Distrugerea anmitor specii de vegetație	Întrebuințarea rațională  a terenurilor agricole Stoparea pășunatului excesiv Monitorizarea maselor eoliene
10.Grindina și poleiul	Provoacă enorme pagube materiale în agricultură, construcții, rețele electrice și de comunicație.	Monitorizarea condițiilor climaterice(starea vremii); Utilizarea rachetelor anti-grindină
11.Secetele	Provoacă foamete și boli pe teritorii întinse	Asocierea și utilizarea irigațiilor(în agricultură) Utilizarea rațională a apei Reforme aprobate de stat în caz de secetă
12.Inundațiile	Pagube economice,materiale, umane Consecințe de ordin ecologic Epidemii pe teritorii întinse	Evacuarea urgentă a populației în caz de inundații Acordarea asistenței medicale pentru evitarea aparițiilor maladiilor
13.Valurile tsunami	Un tsunami produce multe victime: în 1755, în Portugalia, un seism urmat de  un tsunami a provocat 20000 de morţi. În Alaska, în 1964, un seism a spart rezervoarele de petrol, care au luat foc. Un val imens, plin de petrol arzând, s-a năpustit asupra unui sat, înghiţind clădiri de trei etaje. Consecințe de ordin ecologic Epidemii pe teritorii întinse Poluarea	Evitarea concentrării așezărilor umane în zona de risc; Realizarea hărților de risc Informarea populației Monitorizarea permanentă a condițiilor meteorologice Construcții rezistente.
14.Epidemiile	Pierderi umane massive, pînă la dispariția de așezări întregi	Respectarea igienei, alimentatiei Stil de viață sănătos
15.Invaziile de insecte	Distrug mii de hectare de culture Surse de transmisie a unor maladii la om	Găsirea soluțiilor alternative pentru a scăpa de dăunători.
16.Incendiile	Cauzează pagube enorme și pierderi de vieți omenești Distrug suprafețe întregi de păduri, stepe și chiar arii protejate Perturbă ecosistemul	Utilizarea atentă a obiectelor inflamabile Informarea populației Evitarea aprinderii focului în zone de risc
17.Războaiele	Produc cele mai mari dezastre cu jertfe omenești și daune materiale foarte mari Pot afecta țări, regiuni, dar și întreaga comunitate internațională(de ex.Al Doilea Război Mondial)	Soluționarea conflictelor pe cale pașnică Stabilirea relațiilor de parteneriat între țări
18.Accidente industriale	Pagube materiale/umane Incedii	Respectarea normelor de siguranță Monitorizarea și prevenirea în situții de risc
19.Accidentele nucleare	Emanarea în atmosferă a substanțelor radioactive Provoacă pagube materiale/umane Dăunează apelor/solului Apariția de produse modificate genetic(mutante)	Respectarea normelor de siguranță Monitorizarea și prevenirea în situții de risc
20.Accidentele legate de mijloacele de transport	Unele dintre ele pot provoca adevărate dezastre ecologice, cu efecte de lungă durată Prăbușiri de avioane, ciocniri de trenuri, accidente rutiere etc Surparea vieții Pagube materiale	Evitarea accidentelor Respectarea vitezei Conducerea mijlocului de transport în siguranță Sancțiuni mai dure pentru cei care încalcă regulile și pun in pericol viața altor oameni, sau daunează mediului inconjurator.

Manual, Geografia mediului, clasa 12-a

Autori:

• Igor Codreanu
• Serafima Roșcovan

Manualul este destinat absolventilor ciclului liceal.
Descarca 

Rebus la tema:Așezările umane.Urbanizarea.

Raspuns la exercițiul 7 pagina 63, manualul de geografie clasa XI-a, Chisinau, 2008

1.Cea mai mare aglomerație urbană din Asia de Sud.

2.Cea mai sudică aglomerație urbană.

3.Oraș din componența megalopolisului Marilor Lacuri.

4.Cea mai mare aglomerație din Africa.

5.Aglomerație mare din Asia de Sud-Est.

6.Cea mai mare aglomerație din Europa de Est.

7.Oraș pe rîul Dunăre.

8.Microstat.

9.Capitala unui stat din Asia de Sud.

10.Centrul modei mondiale.

11.Megalopolis american.

Rebus la tema:Clasificarea statelor lumii

Raspuns la exercițiul 10 pagina 19, manualul de geografie clasa XI-a, Chisinau, 2008

1.Stat peninsular

2.Monarhie teocratică.

3.Stat cu o suprafață de mai multe mln. km²

4.Țară asigurată cu un comlex de resurse naturale

5.Federație constituită din cantoane

6.Stat intracontinental

7.Țară-arhipelag

8.Stat asiatic cu populația de peste 100 mln loc.

9.Republică federală

10.Monarhie constituțională

11.Unul dintre statele recent industrializate

12.Microstat din Europa

Arabia

Situată în partea de SV a continentului Asia, separată de Africa prin Marea Roşie, de restul Asiei prin Golful Persic şi deşertul Siberiei, Arabia mai poartă numele de insula arbilor(“jazirat al-arab”). Alcătuită geologic dintr-o parte mai veche cu roci vulcanice şi metamorfice şi una mai nouă, sedimentară, unde depozitele(în principal calcare şi gresii), cu grosimi de până la 6500 m, adăpostesc imense rezerve de hidrocarburi. Arabia are un relief în care predomină podişurile nisipoase. Relieful este mai înalt, depăşind 3000m în SV(Hadur Shuaib 3760 m, alt.max. Arabia) şi în SE (Munţii Omanului, 3019 m). Caracteristicile sunt pustiurile nisipoase, Rub al Khali dezvoltat în jumătatea sudică a Arabiei fiind cel mai mare deşert de nisip de pe glob (518000 km ²); aici se întâlnesc adevăraţi munţi de nisip ( dune de sute de metri înălţime), crestele acestora formând uneori şiruri lungi de sute de km. Prin zona deşertică mai îngustă Ad Dahna, din centrul peninsulei, se face legătura spre Nord cu al doilea mare deşert al Arabiei, An Nafud, cu aspecte la fel de spectaculoase şi impresionante. O câmpie îngustă, Tihama, însoţeşte ţărmul Mării Roşii, la poalele zonei muntuase din Vest şi Sud-Vest.Clima este tropical-deşertică (precipitaţiile atmosferice nu depăşesc 100mm/an) în interiorul Arabiei, tropical-moderată cu precipitaţii ce trec de 500 mm anual în Munţii Yemenului (în SV), regiune cunoscută în vechime sub numele de Arabia Felix (“Arabia Fericită). Râurile permanente lipsesc, cu excepţia unora foarte scurte ce coboară din rama montană sudică, imaginea clasică a Arabiei fiind deşertul presărat cu rare oaze, aflate în jurul izvoarelor.Vegetaţia, acolo unde apare – alcătită îndeosebi din ierburi şi arbuşti- este adptată la uscăciune, excepţia formând-o zona înaltă din SV, unde se întâlneşte o vegetaţie arborescentă tropicală. Fauna cuprinde gazele,şerpi, şopârle, unele păsări răpitoare ş.a. Resursele de subsol ale Arabiei sunt variate: petrolul, exploatat din 1938, întâlnit în zona apropiată Golfului Persic (Arabia Saudită, Kuwait, Abu Dhabi, Qatar ş.a.), gazele naturale, metalele preţioase (exploatate în parte de Vest, încă din antichitate); s-au identificat bogate rezerve de cupru, fier, uraniu, crom, resurse însă practic nevalorificate în prezent, Arabia fiind conoscută prin enormele rezerve de petrol, care asigură o bună parte din producţia mondială (cca 700 mi. t în 1976)

Hidrografia este destul de săracă, fiind formată dintr-o reţea rară, cu apă puţină şi regim neregulat, precum şi câteva lacuri mai mari. Cel mai mare râu este Iordanul,   care se varsă în Marea Moartă. Apa acestei mări atinge concentraţia de 30%₀, conţinând în special brom, ceea ce explică lipsa vieţuitoarelor, cu excepţia bacterilor. Iordanul are un curs în trepte, este mai bogat în ape decât celelalte râuri şi prezintă importante resurse hidroenergetice, puţin folosite până în prezent.

Apele Terrei

In  mod obişnuit apa este un lichid, un compus hidrogenat al oxigenului (H2O). Ea însă poate exista în trei stări diferite de agregare, trecând cu relativă uşurinţă (pe Terra) dintr-una în alta: lichidă, gazoasă (vapori) şi solidă (gheaţă).

            Apa are câteva caracteristici (geografice) specifice:

·        Ocupă volume intense la exteriorul Pământului;

·        Realizează un circuit continuu între oceane, atmosferă şi uscat;

·        Reprezintă cel mai răspândit solvent;

·        Are o mare capacitate de absorbţie a căldurii, se încălzeşte şi se răceşte mai încet decât orice alt lichid, având o influenţă reglatoare asupra temperaturii Pământului;

·        Fierbe la 100 grade C şi îngheaţă la 0 grade C;

·        Densitatea maximă este la temperatura de +4 grade C, iar la 0 grade C devine cu 10%mai voluminoasă decât la +4 grade C, ceea ce face ca gheaţa să plutească. Apa din roci, îngheţând le dezagregă.

       Unităţile geografice ale hidrosferei, respectiv sistemele teritoriale în care e organizează apa sunt: oceanele, mările, apele curgătoare, lacurile şi apele subterane, gheţarii. Apa intră însă în componenţa altor învelişuri ale Pământului, cu care hidrosfera propriu-zisă se găseşte într-un permanent schimb (circuit). Este vorba de apa din atmosferă (sub formă de vapori), din biosferă (80% din materia vie este compusă din apă), din rocile scoarţei (ca apă liberă sau legată chimic) şi din sol.

        Limitele hidrosferei propriu-zise sunt date de limitele spaţiului cu apa lichidă liberă. În scoarţa coboară până la 5-10km, iar în atmosferă, de asemenea, 90% din apă se localizează până la 5km altitudine. Limitele mai largi merg însă până la discontinuitatea Moho (ca şi în cazul reliefosferei ), iar în atmosferă urcă până la circa 80km.

         Volumul total este de aproape 1,4 miliarde km cubi, din care 96,5%în oceane, 2,46% reprezintă apele subterane, numai 0.0002% se află în râuri şi 0,017% în lacuri, etc.

 Circuitul apei pe Terra

        Apa are o mobilitate mult mai mare decât litosfera, dar mai mică decât atmosfera. Această mobilitate constă atât în transformări fizice sau chiar chimice (trece în stare de vapori sau de gheaţă şi invers, se combină cu alte elemente şi devine o soluţie ), dar mai ales se deplasează cu uşurinţă în baza unor legi fizice.

        La nivel planetar, hidrosfera reprezintă un sistem funcţional, în care pătrunde energie solară sau/şi terestră. Această energie determină o mişcare continuă a apei, formând anumite circuite, cu caracter regulat sau periodic.

       S-a încetăţenit formularea circuitului apei în natură. La modul cel mai general, aceasta constă în evaporarea apei de la suprafaţa oceanelor şi a continentelor, ridicarea ei î atmosferă, precipitarea sub formă de ploaie sau zăpadă şi reîntoarcerea ei în ocean, fie în mod direct, fie prin intermediul apelor curgătoare sau pin gheţari.

       Există un circuit mare (sau lung) şi altele mici. Acestea se referă la situaţia când plouă direct pe ocean sau când apa se evaporă de pe continent şi se întoarce, prin ploaie, tot pe continent.

De subliniat este şi faptul că oceanele as şi alte circuite, de suprafaţă sau de adânc, şi faptul că o parte din apă se blochează în gheţari.

    Apele oceanice şi continentale

Oceanul planetar

     Din clasa a VII-a se cunoaşte că oceanele ocupă aproximativ 362milioane km pătraţi, ceea ce reprezintă 71% din suprafaţa Terrei (de 510 milioane km pătraţi), în timp ce continentele deţin doar 29%.Oceanul Planetar se compune din patru oceane dintre care cel Arctic are mai mult caractere de mare mediterană.

    Oceanele sunt însă mult mai mari decât oricare continent. De fapt, ele înconjoară suprafeţele de uscat şi nu invers. O singură excepţie o formează Oceanul Arctic care, conform definiţiei generale, este o mare mediterană.

Repartiţia apei oceanice pe glob este inegală. Circa nouă zecimi se grupează pe o jumătate din sfera Terrei, având polul situat în SE-ul Insulei Noua Zeelandă (lângă Insula Antipodes). Aceasta se numeşte emisfera oceanică (90% apă). Opusul ei este emisfera continentală, cu polul la gura fluviului Loire (pe insula Dumet) şi în care apa ocupă totuşi 53%.

        Mările sunt întinderi de apă oceanică, mai mici sau mai puţin adânci decât oceanele. Ele se clasifică după raporturile lor cu oceanele şi continentele în mări mărginaşe (comunică larg cu oceanul, fiind un fel de golfuri ale acestora), continentale (înconjurate de uscat, comunicând cu oceanul sau cu o altă mare, prin strâmtori), mediterane (situate între 2-3 continente şi/sau ghirlande insulare: Mediterana, Mediterana Asiatică, Mediterana Americană şi „Oceanul” Arctic). 

        Râurile şi fluviile sunt organisme care colectează apele superficiale continentale. Uneori se generalizează sub un singur nume, ca de exemplu: pârâu, râu, fluviu, având la bază o delimitare după mărime. Râurile şi fluviile au un regim de curgere permanent, deoarece se alimentează nu numai din ploi ci şi din ape subterane.

     Lacurile reprezintă mase de apă care stagnează în excavaţiuni ale continentului. Dimensiunile lor sunt variabile; adâncimea începe de la câţiva metri şi până la 1620m cat are Lacul Baikal, iar suprafaţa de la foarte mică la 37 000km pătraţi, cat are Marea Caspică. Lacurile formate prin acţiunea omului (antropice), spre deosebire de cele naturale, sunt artificiale. Din această categorie fac parte lacurile de acumulare pentru hidrocentrale, pentru alimentarea cu apă a localităţilor, pentru irigaţii, etc. In ţara noastră sunt numeroase asemenea lacuri, amenajate pe Dunăre, Bistriţa, Argeş, Olt, Siret etc. Pe Glob, mari lacuri de acumulare au fost amenajate pe fluviile Nil, Volga, Zambezi, Colorado, Enisei etc.  

 POLUAREA ŞI PROTECTIA APEI

Prin poluarea apelor se înţelege degradarea proprietăţilor fizice şi chimice ale acestora. Poluarea apelor este un fenomen de mare actualitate, cu efecte nocive asupra vieţii oamenilor şi organismelor acvatice. De aceea o serie de organisme internaţionale prevăd o serie de legi pentru prevenirea pericolelor de poluare. Se interzice în primul rând deversarea oricăror reziduuri petroliere şi radioactive în apele internaţionale şi ale râurilor. 

Albania

NUME OFICIAL: Republica Albania

SITUAREA: În sudul Europei (peninsula Balcanica), având o suprafata de circa 28 748 km² (locul 138 în lume).

VECINII: (1 119 km): Grecia-247 km; Marea Ionica si Marea Adriatica-407 km; Macedonia-155 km.

Albania este împartita în 26 districte grupate în 5 regiuni, fara valoare administrativa, sabatoarea nationala fiind pe data de 28 noiembrie (aniversarea independentei-1912 si a eliberarii Albaniei-1944).

CAPITALA: Tirana: oras situat pe râul Ishmi la 110 m altitudine si 27 km est de tarmul Marii Adriatice; 427 000 de locuitori în anul 1995 (1924: 18 000 loc; 1939: 35 000; 1960: 135 025). Mentionata documentar pentru prima data în secolul XV, Tirana devine capitala statului albanez independent. La Tirana este proclamata, la 11.01.1946, Republica Populara Albania. Sub regele Zogu I, arhitecti italieni lucreaza la remodelarea orasului. Dupa razboi, cunoaste o puternica dezvoltare economica si edilitara. Azi Tirana este cel mai mare centru industrial albanez cu întreprinderi textile, sticlarie, mobila, marochinarie, nod rutier. Aeroport international: Rinas; principalul centru comercial, financiar si cultural al tarii. Monumente: moscheea Etehem Bey, statuia lui Gjergj Kastrioti (acum se numeste Skanderbeg), Palatul Culturii.

RELIEFUL: Albania este o tara muntoasa cu o clima mediteraneana, nuantata de altitudine, ape scurte si repezi, cu un apreciabil potential energetic si o bogata vegetatie forestiera (43,2% din suprafata tarii). Se disting 5 regiuni naturale: Alpii albanezi (situati în nord cu altitudini cuprinse între 2 000-2 600 m); bine împaduriti si traversati de vaile adânci ale râului Drin (281 km) si ale afluentilor sai (Tropoje, Shale); Muntii Albaniei Centrale (altitudinea maxima vârful Korab, 2 751 m, la granita cu Macedonia), care coboara în trepte spre vest si sunt traversati de râurile Mat (97 km) si Shkumbin (146 km), Epirul Albanez în sud-vest cu altitudini ce nu trec de 2 000 de m si depresiuni bine populate pe râurile Seman (252 km) si Vjose (238 km); ultimele doua regiuni naturale sunt mai joase si anume: Depresiunea Korce, în sud-estul pe râul Devon, o regiune cu întinse terenuri agricole si câmpia litorala (latime maxima 60 km), colinara în nord, mai joasa si mlastinoasa, pâna de curând în centru (partea numita Myzeqe) si tot mai îngusta spre sud unde muntii ajung pâna aproape de tarm.

CLIMA: Clima este mediteraneana în zonele joase, cu ierni blânde (cu temperatura medie în ianuarie 8-10⁰C) si veri toride si temperata, ierni relativ aspre în munti, precipitatiile cad mai ales iarna si variaza între 2 000-2 800 mm/an, în zona înalta si 700 mm/an în câmpie si depresiuni intramontane.

RETEAUA HIDROGRAFICA: Dintre cele 150 lacuri, mai cunoscute sunt cele trei lacuri tectonice din regiunea de granita-Shkodres (în nord); Ohrit (în est); Prespes (în est).

VEGETATIA:  Are o vegetatie mediteraneana pâna la 600 m altitudine (laur, mirt, maslin, citrice), este formata în zona muntoasa din paduri de stejar, fag si mai putin din conifere. Pajistile alpine sunt degradate din cauza pasunatului extensiv. Fauna include sacali, lupi, vulpi, ursi, capre negre, numeroase pasari migratoare, si este ocrotita  în parte alaturi de elemente de flora si peisaj în 4 parcuri nationale, înfiintate la mijlocul anilor ’50.

POPULATIA: Densitatea-115,9 locuitori/km².

 Capacitatea 3 331 000 locuitori în anul 1998. Natalitatea este de 22,6‰, mortalitatea 7,7‰, sporul natural 14,9‰, speranta de viata la nastere 68,7 ani (masculin) si 74 ani (feminin). Populatia urbana este de 38%. Orase principale (mii locuitori):

1.     Durres 85,4

2.     Elbasan 83,3

3.     Shkoder 81,9

4.     Vlore 73,8

5.     Korce 65,4

6.     Fier 45,2

7.     Berat 43,8

Zona colinara din centrul tarii concentreaza peste ¹/₂ din populatie. În regiunile montane din est, nord si sud, populatia este mult mai rara 20-30 loc/km², fac exceptie depresiunile din lungul râurilor mai mari în care valorile densitatii se apropie de media pe tara.

CULTE: islamism 70%, catolicism 5,2%, ortodoxism 11,3%. Între 1967-1990 practicarea cultelor a fost interzisa.

STATUL: Republica parlamentara intrata în vigoare la 28.11.1998. puterea legislativa este exercitata de un parlament unicameral, adunarea poporului (minimum 155 membri alesi prin vot direct pentru un mandat de 4 ani). Puterea executiva este exercitata de consiliul de ministri condus de un presedinte (prim-ministru) numit de seful statului, care numeste si pe ceilalti ministri, la recomandarea primului ministru. Componenta Consiliului de Ministri este aprobata de catre adunarea poporului. Seful statului: presedintele (ales de adunarea poporului pentru cel mult doua mandate consecutive de 5 ani). Partide politice: Partidul Socialist (f. 1941); Partidul Muncii din Albania în Democrat; Partidul Social Democrat.

ECONOMIA: Stat cu o economie agricola-industriala, în tranzitie, Albania dispune de variate resurse minerale (petrol, gaze naturale, minerale de crom si de cupru, nichel, bitum) care asigura cca. 50% din exporturi. Agricultura antreneaza cca. jumatate din populatia activa a tarii, contribuie cu aceeasi pondere la PIB si este marcata de momentele dificile ale trecerii de la structura socialista la cea de piata, bazata pe proprietatea individuala. Se cultiva grâu (28%), porumb, sfecla de zahar, tutun, bumbac, legume, viticultura, pomicultura. S-au dezvoltat remarcabil în ultimele decenii.

Hidrocentralele asigura circa 90% din productia de energie electric, existând în unii ani si un anumit excendent pentru export. Industria creata practic în ultimele decenii participa cu aproape ⅓ din PIB, si este relativ diversificata, dar putin competitiva pe pietele externe. Limba oficiala: albaneza; Moneda 1Lek=100 Qindarka.   

Agricultura mondiala

Agricultura Mondiala

 þ    Agricultura, cultivarea pământului pentru a creşte plante a

constituit ramura principală de la începuturile civilizaţiei. Ea asigură cea mai mare parte a alimentelor; materiale necesare pentru imbrăcăminte şi alte materii prime pentru industrii.

þ    În urmă cu 10-12 milioane de ani a avut loc o mare revoluţie in

dezvoltarea rasei umane. Aceasta a reprezentat-o descoperirea faptului că hrana se obţine nu doar prin strângerea plantelor sălbatice şi vânarea animalelor ci şi prin cultivarea plantelor din seminţe şi prin creşterea în captivitate a anumitor animale.

                                                          AGRICULTURA ZILELOR NOASTRE.

 Jumătate din populaţia globului lucrează in agricultură. Există insă mari diferenţe intre rolul jucat de agricultura in diferite zone ale planetei.

În tarile aflate in curs de dezvoltare, ca de exemplu Nepalul, aproximativ 90% din populatie lucrează pământul. Spre deosebire de acestea, doar aproximativ 2% din populaţia activă se ocupă cu agricultura, in ţările industrializate ale Marii Britanii şi Statelor Unite. Cu toate acestea, datorită înaltei eficienţe şi tehnicilor ştiinţifice utilizate, Statele Unite reprezintă cel mai mare exportator de produse agricole.

În ţările în curs de dezvoltare un mare număr de oameni lucrează în ferme – ei produc doar necesarul de hrană al familiilor lor, cu un surplus foarte mic pentru vânzare. În ţările dezvoltate majoritatea fermelor sunt de tip comercial, unde producţia este vândută pe bani.

Unii oameni din ţările în curs de dezvoltare cum sunt pigmeii din Africa Centrală şi boşimaşii din deşertul Kalahari mai trăiesc şi astăzi strângând plante şi vânzând animale sălbatice, cam la fel cum trăiau strămoşii noştri înainte de apariţia agriculturii.

Unii practică forme simple de agricultură, pastorală, ca de exemplu transhumanţa nomadă a animalelor, cum ar fi caprine, bovine şi ovine. Alţii practică desţelenirile numite şi “taie şi arde”. Acest model de practicare a agriculturii implică curăţarea unei zone de păduri sau păşuni şi plantarea culturilor vreme de câţiva ani. Dupa “obosirea” solurilor, cultivatorii trec la o nouă curăţire prin ardere.

Toate aceste metode simple de agricultura implică deplasări ale populaţiei. Dar mulţi fermieri în ţările în curs de dezvoltare care practică agricultura doar pentru subzistenţă, duc o viaţă ce implică doar deplasarea pe suprafeţe mici. În vreme ce agricultura de subzistenţă reprezintă o activitate importantă in ţările tropicale, agricultura pe plantaţii joacă un rol vital în economie în mod deosebit în comerţul internaţional. Agricultura pe plantaţii este o forma intensivă de agricultură comercială, însemnând cultivarea unei singure culturi pe suprafeţe întinse. Bananele, cafeaua şi ceaiurile sunt culturi tipice pentru plantaţii.

 PROBLEME DE MEDIU.

 O altă dificultate căreia trebuie să-i facă faţă agricultura este aceea că cea mai mare parte a terenurilor parţial agricole era deja folosită.

Transformarea altor terenuri prin defrişări sau prin cultivarea pantelor dealurilor, prezintă pericol pentru mediu, incluzând eroziunea solurilor. De fapt o mare parte a terenurilor arabile cultivate sau a păşunilor este in pericol.

La începutul anilor ’90 FAO (Food and Agricultural Organization) a estimat că eroziunea solurilor, salinitatea mare cauzată de o proastă gestionare a apei pe terenurile   irigate şi lipsa umidităţii ar putea afecta în următorii 35 de ani până la 2.450.000 Km pătraţi de terenuri cultivabile.

O gestionare corectă a terenurilor care să includă conservarea acestora şi aplicarea ştiinţei şi a tehnologiilor moderne în agricultură este absolut necesară pentru a face faţă provocărilor secolului XXI.