Stereotipuri sociale privind diferențele dintre bărbat și femeie

Ceea ce indivizii dintr-o anumită cultură se aşteaptă din partea unui bărbat sau din partea unei femei, de la un tată sau de la o mamă se confundă în mare măsură cu stereotipiile care circulă în legătură cu aceste aşteptări. Respectivele stereotipii şi clişee sunt de multe ori afirmaţii false, dar care la nivelul conştiinţei comune circulă cu valoare de adevăr şi au consecinţe acţionale.

Inge Broverman (1970), împreună cu o echipă de cercetători, a rugat un lot de 80 de experţi în sănătate mintală (psihologi clinici, psihiatri şi lucrători sociali) să examineze o listă de adjective bipolare (slab/puternic, logic/ilogic, independent/dependent etc.) şi să treacă prin această listă trei substantive: bărbat, adult, femeie. Pentru ca proba să fie mai specifică, s-a precizat că atât la bărbat şi la femeie, cât şi la adult este vorba de "matur, sănătos şi competent social". Fiecare expert trebuia în final să realizeze trei evaluări cu ajutorul adjectivelor date, să caracterizeze: 1) bărbatul matur, sănătos şi competent social; 2) adultul matur …; 3) femeia matură… .

Nu a rezultat nici o diferenţă între caracterizările făcute de experţii de sex feminin sau masculin şi nici între felul în care au fost caracterizaţi bărbaţii şi adulţii. O diferenţă semnificativă s-a evidenţiat între evaluările făcute bărbaţilor şi femeilor. Femeile au fost descrise ca mult mai supuse, mai puţin aventuroase, mai puţin agresive şi competitive, mult mai uşor influenţabile, mult mai emoţionale, mai mult preocupate de felul cum arată, mai puţin obiective şi mult mai puţin interesate de ştiinţă. Ceea ce e de reţinut aici nu este diferenţa în sine a aprecierilor faţă de bărbat şi femeie, ci faptul că aceste stereotipii sunt atât de înrădăcinate încât chiar şi experţii în domeniu (indiferent de sex) le practică.

În cele mai multe culturi şi societăţi stereotipizările de sex sunt foarte pronunţate şi, cu extrem de puţine excepţii, ele sunt în general, pozitive în favoarea bărbatului şi mai puţin pozitive pentru femeie. I. Broverman şi colaboratorii (1970) au demonstrat experimental acest lucru rugând experţii clinicieni să examineze aceeaşi listă cu trăsături bipolare şi să indice: a) care pol e mai dezirabil social; b) care pol caracterizează mai mult femeile şi care bărbaţii. A rezultat o asociere predominant pozitivă între bărbat" şi "dezirabil" şi una negativă (chiar dacă nu mare) între "femeie" şi "dezirabil".

Sigur, ne-am putea gândi că aceste studii au fost efectuate în SUA, unde pragmaticul, logicul, raţionalul au o valoare socială mai pronunţată. Oricum, datele etnografice arată că, în aproape toate culturile, de la femei se aşteaptă să fie mai pasive, mai dependente, mai ascultătoare, mai emoţionale, interesate mai mult în ceea ce simt alţii, mai centrate pe casă şi familie. De la bărbaţi se aşteaptă, în schimb, să fie mai independenţi, mai competitivi, mai controlaţi emoţional, mai raţionali şi mai puţin interesaţi de sentimentele altora. Cât adevăr există în stereotipizările de sex? Să menţionăm întâi diferenţa de nuanţă dintre "aşa se aşteaptă societatea (cultura) de la bărbaţi şi de la femei să se comporte" şi "aşa sunt ei în realitate". Cercetările au relevat în acest sens că:

a) Multe din diferenţele prezumate prin stereotipizări nu au acoperire. Astfel, în ce priveşte capacităţile intelectuale s-a constatat o oarecare superioritate la băieţi (bărbaţi), începând de la 11 ani, în abilitatea de calcul matematic şi reprezentare spaţială, iar la fete (femei), începând tot de la 11 ani, superioritate în abilităţi lingvistice (vocabular, gramatică, scris şi citit). Nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între sexe în coeficientul de inteligenţă şi creativitate. E de menţionat că pe măsură ce studiile privind diferenţele de capacităţi mentale s-au rafinat (au fost corectate instrumentele de testare, croite anterior pe specificul bărbătesc; s-a luat în considerare o mai bună reprezentare statistică a fetelor în eşantion), respectivele diferenţe se prezintă neînsemnate. Astfel, în domeniul matematicii, doar abilităţile geometrice par mai pronunţate la bărbaţi, cele de calcul estompându-se (apud Baron şi Byrne, 2000).

Datele de laborator nu arată diferenţe semnificative nici în multe din trăsăturile de personalitate, cum sunt dependenţa, ascultarea, înclinaţia de a-i ajuta pe alţii. Diferenţe marcante s-au confirmat experimental, şi prin observaţii sistematice, pe linia stereotipizărilor, în ce priveşte agresivitatea şi dominanţa la bărbaţi şi tendinţa mai pronunţată de afiliere (grija de contact cu alte fiinţe umane) la femei. Există, de asemenea, o deosebire pertinentă între bărbaţi şi femei referitor la locul de control (locus of control): femeile atribuie mult mai mare însemnătate controlului factorilor externi, faţă de cei interni, asupra vieţii lor, decât bărbaţii.

b) Aşteptările de rol creează diferenţe reale dintre comportamentele bărbaţilor şi ale femeilor în special prin socializare. Altfel spus, cele mai multe caracteristici de personalitate şi acţionale atribuite prin stereotipii nu sunt naturale, biopsihologice, ci induse prin diverse mecanisme psihosociale. Funcţionează aici efectele etichetării, legea previziunilor (profeţiilor) care se autoîndeplinesc. Cercetările lui J. Money şi A. Ehrhard (1972) au arătat că în cazul hermafrodiţilor – unde cinci din indicatorii de sex (de exemplu, organele genitale externe) sunt biologic inconsistenţi sau neconcludenţi – ei devin fete sau băieţi în funcţie de sexul (fetiţă sau băiat) care le-a fost desemnat înainte de a împlini 18 luni. O dată ce i-a fost atribuit un anumit gen (masculin sau feminin) şi a fost crescut în acord cu cerinţele legate de el, individul a şi devenit, la cote acceptabile, ceea ce a fost "programat" să fie.

c) Aşteptările şi etichetările ce privesc rolurile de sex au serioase consecinţe directe şi indirecte asupra vieţii de familie. Fiind caracterizată ca mai afectivă, înţelegătoare, grijulie, mama, indiferent dacă lucrează sau nu şi în câmpul muncii va trebui să se ocupe în principal de copii; bărbatul având ”natural" o înclinaţie mult mai pronunţată faţă de ştiinţă şi cunoaştere va aloca un timp mai mare cititului, televizorului, iar nevasta, treburilor casnice. S-a constatat că mariajul tradiţional (în care bărbatul lucrează iar femeia nu), face bărbaţii căsătoriţi mai sănătoşi fizic şi mental decât cei necăsătoriţi, în timp ce la femeie situaţia este inversă. Diferenţele prin stereotipizare afectează şi indirect viaţa în familie, mai ales în ce priveşte puterea într-un cuplu conjugal, aceasta fiind direct legată de câştigul financiar pe care femeia îl aduce în bugetul familial. Or, femeile sunt: mult mai puţin angajate în câmpul muncii; ele ocupă posturi de muncă mult mai slab plătite decât bărbaţii; la aceleaşi munci efectuate câştigă mai puţin comparativ cu bărbaţii. În 1980, în SUA, un bărbat funcţionar câştiga în medie 18,247 dolari, o femeie funcţionară 11,000 dolari, un manager bărbat 23,558 dolari, o femeie 12,936 dolari. În 1979, tot în SUA, în posturi de secretar(ă) erau angajate 94% femei, în cele de lucrător în case particulare 96%, medici erau 2% femei, contabili 5%, lucrători în construcţii 10%, operatori de vehicule transport 1% (Stephan, Stephan, 1985). Cifrele demonstrează elocvent cum profesiile foarte bine plătite, atât cele manuale (muncitori, operatori, constructori, etc.) cât şi cele intelectuale (medici, contabili) sunt aproape nepermisive pentru femei. O inegalitate flagrantă, dar mai puţin discutată până de curând, este aceea că femeile au profesii şi execută munci cu mare încărcătură afectivă şi disonanţă emoţională. În relaţia cu publicul, în calitate de educatoare şi învăţătoare, ca secretare, vânzătoare şi chelneriţe etc., lor li se pretinde să fie mereu amabile, să nu supere clienţii, copiii, părinţii. Deci indiferent de stările lor sufleteşti care, firesc, nu pot fi întotdeauna pozitive, lor li se cere să afişeze amabilitate şi bunăvoinţă, ceea ce evident nu e o sursă de confort psihic. Situaţia are valenţe suplimentare negative fiindcă în mediul familial tot pe ele cade greul problemelor psihoafective: grija faţă de copilul bolnav, necazul cu fiica pe care a părăsit-o iubitul etc.

Cu mai mari variaţiuni de la o zonă geografică la alta, trendul ascendent este o mai mare egalitate între femeie şi bărbat în toate sferele vieţii sociale. Acest proces este accelerat în Occident. Deja în 1986 în SUA, 39% din absolvenţii facultăţilor de drept erau femei, la medicină, 31% şi la stomatologie, 23% (Rix, 1988). Accesul femeilor în învăţământ este şi mai pronunţat la nivel planetar în învăţământul secundar şi liceul. Astfel, în ţările din Uniunea Europeană, în 1995, proporţia femeilor care au terminat ciclul secundar din grupa de vârstă 25-29 de ani era de două ori mai mare faţă de cea a femeilor din categoria de vârstă 55-59 de ani (Jönsson, 1998). Şi în domeniul câştigurilor distanţa s-a mai micşorat, dar ea continuă să fie puternic dezavantajantă pentru femei: având în vedere toate tipurile de muncitori, în 1998 în SUA, mediana veniturilor la femei era de 25.862 $, la bărbaţi 35.345 $ pe an; la cei cu diplomă de facultate, la femei, 35.408 $ pe an, la bărbaţi, 49.982 $; la cei cu masterat, 42.002 $ la femei, 60.168 $ la bărbaţi, pe an; cu titlul de doctor, femeile câştigau 52.167 $ pe an, bărbaţii, 69.188 $ pe an (Bryjak şi Soroka, 2001). În România, în luna octombrie 1998, din totalul populaţiei care câştiga până în 50 $, 19,6% erau femei, 12,9% bărbaţi, la media de 100 $, 43,8% erau femei, 36.6% bărbaţi, la 200 $, 34,2% femei, 45,4% bărbaţi, la 300$ şi peste, 2,4% femeisau băieţi în funcţie de sexul (fetiţă sau băiat) care le-a fost desemnat înainte de a împlini 18 luni. O dată ce i-a fost atribuit un anumit gen (masculin sau feminin) şi a fost crescut în acord cu cerinţele legate de el, individul a şi devenit, la cote acceptabile, ceea ce a fost "programat" să fie.

c) Aşteptările şi etichetările ce privesc rolurile de sex au serioase consecinţe directe şi indirecte asupra vieţii de familie. Fiind caracterizată ca mai afectivă, înţelegătoare, grijulie, mama, indiferent dacă lucrează sau nu şi în câmpul muncii va trebui să se ocupe în principal de copii; bărbatul având ”natural" o înclinaţie mult mai pronunţată faţă de ştiinţă şi cunoaştere va aloca un timp mai mare cititului, televizorului, iar nevasta, treburilor casnice. S-a constatat că mariajul tradiţional (în care bărbatul lucrează iar femeia nu), face bărbaţii căsătoriţi mai sănătoşi fizic şi mental decât cei necăsătoriţi, în timp ce la femeie situaţia este inversă. Diferenţele prin stereotipizare afectează şi indirect viaţa în familie, mai ales în ce priveşte puterea într-un cuplu conjugal, aceasta fiind direct legată de câştigul financiar pe care femeia îl aduce în bugetul familial. Or, femeile sunt: mult mai puţin angajate în câmpul muncii; ele ocupă posturi de muncă mult mai slab plătite decât bărbaţii; la aceleaşi munci efectuate câştigă mai puţin comparativ cu bărbaţii. În 1980, în SUA, un bărbat funcţionar câştiga în medie 18,247 dolari, o femeie funcţionară 11,000 dolari, un manager bărbat 23,558 dolari, o femeie 12,936 dolari. În 1979, tot în SUA, în posturi de secretar(ă) erau angajate 94% femei, în cele de lucrător în case particulare 96%, medici erau 2% femei, contabili 5%, lucrători în construcţii 10%, operatori de vehicule transport 1% (Stephan, Stephan, 1985). Cifrele demonstrează elocvent cum profesiile foarte bine plătite, atât cele manuale (muncitori, operatori, constructori, etc.) cât şi cele intelectuale (medici, contabili) sunt aproape nepermisive pentru femei. O inegalitate flagrantă, dar mai puţin discutată până de curând, este aceea că femeile au profesii şi execută munci cu mare încărcătură afectivă şi disonanţă emoţională. În relaţia cu publicul, în calitate de educatoare şi învăţătoare, ca secretare, vânzătoare şi chelneriţe etc., lor li se pretinde să fie mereu amabile, să nu supere clienţii, copiii, părinţii. Deci indiferent de stările lor sufleteşti care, firesc, nu pot fi întotdeauna pozitive, lor li se cere să afişeze amabilitate şi bunăvoinţă, ceea ce evident nu e o sursă de confort psihic. Situaţia are valenţe suplimentare negative fiindcă în mediul familial tot pe ele cade greul problemelor psihoafective: grija faţă de copilul bolnav, necazul cu fiica pe care a părăsit-o iubitul etc.

Cu mai mari variaţiuni de la o zonă geografică la alta, trendul ascendent este o mai mare egalitate între femeie şi bărbat în toate sferele vieţii sociale. Acest proces este accelerat în Occident. Deja în 1986 în SUA, 39% din absolvenţii facultăţilor de drept erau femei, la medicină, 31% şi la stomatologie, 23% (Rix, 1988). Accesul femeilor în învăţământ este şi mai pronunţat la nivel planetar în învăţământul secundar şi liceul. Astfel, în ţările din Uniunea Europeană, în 1995, proporţia femeilor care au terminat ciclul secundar din grupa de vârstă 25-29 de ani era de două ori mai mare faţă de cea a femeilor din categoria de vârstă 55-59 de ani (Jönsson, 1998). Şi în domeniul câştigurilor distanţa s-a mai micşorat, dar ea continuă să fie puternic dezavantajantă pentru femei: având în vedere toate tipurile de muncitori, în 1998 în SUA, mediana veniturilor la femei era de 25.862 $, la bărbaţi 35.345 $ pe an; la cei cu diplomă de facultate, la femei, 35.408 $ pe an, la bărbaţi, 49.982 $; la cei cu masterat, 42.002 $ la femei, 60.168 $ la bărbaţi, pe an; cu titlul de doctor, femeile câştigau 52.167 $ pe an, bărbaţii, 69.188 $ pe an (Bryjak şi Soroka, 2001). În România, în luna octombrie 1998, din totalul populaţiei care câştiga până în 50 $, 19,6% erau femei, 12,9% bărbaţi, la media de 100 $, 43,8% erau femei, 36.6% bărbaţi, la 200 $, 34,2% femei, 45,4% bărbaţi, la 300$ şi peste, 2,4% femeisau băieţi în funcţie de sexul (fetiţă sau băiat) care le-a fost desemnat înainte de a împlini 18 luni. O dată ce i-a fost atribuit un anumit gen (masculin sau feminin) şi a fost crescut în acord cu cerinţele legate de el, individul a şi devenit, la cote acceptabile, ceea ce a fost "programat" să fie.

c) Aşteptările şi etichetările ce privesc rolurile de sex au serioase consecinţe directe şi indirecte asupra vieţii de familie. Fiind caracterizată ca mai afectivă, înţelegătoare, grijulie, mama, indiferent dacă lucrează sau nu şi în câmpul muncii va trebui să se ocupe în principal de copii; bărbatul având ”natural" o înclinaţie mult mai pronunţată faţă de ştiinţă şi cunoaştere va aloca un timp mai mare cititului, televizorului, iar nevasta, treburilor casnice. S-a constatat că mariajul tradiţional (în care bărbatul lucrează iar femeia nu), face bărbaţii căsătoriţi mai sănătoşi fizic şi mental decât cei necăsătoriţi, în timp ce la femeie situaţia este inversă. Diferenţele prin stereotipizare afectează şi indirect viaţa în familie, mai ales în ce priveşte puterea într-un cuplu conjugal, aceasta fiind direct legată de câştigul financiar pe care femeia îl aduce în bugetul familial. Or, femeile sunt: mult mai puţin angajate în câmpul muncii; ele ocupă posturi de muncă mult mai slab plătite decât bărbaţii; la aceleaşi munci efectuate câştigă mai puţin comparativ cu bărbaţii. În 1980, în SUA, un bărbat funcţionar câştiga în medie 18,247 dolari, o femeie funcţionară 11,000 dolari, un manager bărbat 23,558 dolari, o femeie 12,936 dolari. În 1979, tot în SUA, în posturi de secretar(ă) erau angajate 94% femei, în cele de lucrător în case particulare 96%, medici erau 2% femei, contabili 5%, lucrători în construcţii 10%, operatori de vehicule transport 1% (Stephan, Stephan, 1985). Cifrele demonstrează elocvent cum profesiile foarte bine plătite, atât cele manuale (muncitori, operatori, constructori, etc.) cât şi cele intelectuale (medici, contabili) sunt aproape nepermisive pentru femei. O inegalitate flagrantă, dar mai puţin discutată până de curând, este aceea că femeile au profesii şi execută munci cu mare încărcătură afectivă şi disonanţă emoţională. În relaţia cu publicul, în calitate de educatoare şi învăţătoare, ca secretare, vânzătoare şi chelneriţe etc., lor li se pretinde să fie mereu amabile, să nu supere clienţii, copiii, părinţii. Deci indiferent de stările lor sufleteşti care, firesc, nu pot fi întotdeauna pozitive, lor li se cere să afişeze amabilitate şi bunăvoinţă, ceea ce evident nu e o sursă de confort psihic. Situaţia are valenţe suplimentare negative fiindcă în mediul familial tot pe ele cade greul problemelor psihoafective: grija faţă de copilul bolnav, necazul cu fiica pe care a părăsit-o iubitul etc.

Cu mai mari variaţiuni de la o zonă geografică la alta, trendul ascendent este o mai mare egalitate între femeie şi bărbat în toate sferele vieţii sociale. Acest proces este accelerat în Occident. Deja în 1986 în SUA, 39% din absolvenţii facultăţilor de drept erau femei, la medicină, 31% şi la stomatologie, 23% (Rix, 1988). Accesul femeilor în învăţământ este şi mai pronunţat la nivel planetar în învăţământul secundar şi liceul. Astfel, în ţările din Uniunea Europeană, în 1995, proporţia femeilor care au terminat ciclul secundar din grupa de vârstă 25-29 de ani era de două ori mai mare faţă de cea a femeilor din categoria de vârstă 55-59 de ani (Jönsson, 1998). Şi în domeniul câştigurilor distanţa s-a mai micşorat, dar ea continuă să fie puternic dezavantajantă pentru femei: având în vedere toate tipurile de muncitori, în 1998 în SUA, mediana veniturilor la femei era de 25.862 $, la bărbaţi 35.345 $ pe an; la cei cu diplomă de facultate, la femei, 35.408 $ pe an, la bărbaţi, 49.982 $; la cei cu masterat, 42.002 $ la femei, 60.168 $ la bărbaţi, pe an; cu titlul de doctor, femeile câştigau 52.167 $ pe an, bărbaţii, 69.188 $ pe an (Bryjak şi Soroka, 2001). În România, în luna octombrie 1998, din totalul populaţiei care câştiga până în 50 $, 19,6% erau femei, 12,9% bărbaţi, la media de 100 $, 43,8% erau femei, 36.6% bărbaţi, la 200 $, 34,2% femei, 45,4% bărbaţi, la 300$ şi peste, 2,4% femei şi 5,1% bărbaţi. Se poate constata o corelaţie pozitivă ridicată: cu cât creşte salariul, cu atât proporţia bărbaţilor este mai mare. Fără îndoială că de la an la an se schimbă cifrele, dar inegalitatea rămâne. Dacă asociem veniturile, în speţă salariul cu variabila sex sau gen social (bărbat-femeie), putem constata uşor pentru toate ţările că inegalitatea în domeniul muncii este majoră atât pe orizontală (la aceleaşi profesii şi munci), cât şi pe verticală (bărbaţii ocupă profesii şi posturi mult mai bine plătite).