Isaac Newton

 Newton a fost un fizician, un fizician înainte de toate. Laboratorul său uriaş a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică şi matematică a activităţii sale, ci a rămas de preferinţă fizician. În aceasta constă neobijnuita tenacitate şi economia gândirii sale. Până la Newton şi după el, până în timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului ştiinţific, de o forţă şi o durată mai mare.

   Newton a fost primul care şi-a dat seama de aceasta. Spencer ne comunică următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puţin timp înaintea morţii sale :”Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roşie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea”.

   Newton s-a născut în anul izbucnirii marelui razboi civil în Anglia, a fost martorul executării lui Carol I, al domniei lui Cromwell, al restaurării Stuarţilor, al aşa-numitei “glorioase revoluţii, fără vărsare de sânge” din 1688 şi a murit în vârstă de 85 de ani, când regimul constituţional era consolidat ; el a fost contemporanul lui Petru I şi al lui Ludovic al XIV-lea. Dar furturile politice n-au lăsat, pare-se, urme adânci asupra vieţii lui Newton. El a rămas, cel puţin în aparenţă, un “filozof” apolitic, în acel sens larg în care cuvântul era folosit în vechime.

   Viaţa lui Newton a decurs liniştită, paşnică şi monotonă ; el a murit necăsătorit, iar călătoriile lui s-au mărginit la mici distanţe, netrecând graniţele Angliei. Newton s-a bucurat de o sănătate robustă, niciodată nu a avut prieteni apropiaţi, de o vârstă cu el.

   Cu toată amploarea extraordinară a preocupărilor sale ştiinţifice, Newton nu a fost un geniu universal, ca Leonardo da Vinci, sau un “polihistor”, ca Leibniz. Gândirea şi activitatea lui s-au concentrat asupra “filozofiei naturale” sau a fizicii, matematică şi astronomie.

    Preocupările teologice şi istorice ale lui Newton pot fi considerate doar ca un tribut inevitabil pe care l-a plătit epocii, ca şi mulţi dintre contemporanii lui, deşi el însuşi era uneori înclinat să considere preocupările sale în domeniul teologiei şi religiei drept activitatea lui principală.

   Newton s-a născut în satul Woolsthorpe, situat la 10km sud de orăşelul Grantham, în apropierea ţărmului răsăritean al Angliei.

   Despre originea familiei Newton din Woolsthorpe există foarte puţine informaţii. Până la dobândirea titlului de nobleţe, Newton se interesa, pare-se, foarte puţin de strămpşii lui. Cum se întâmplă adeseori, familia îşi amintea, dintre strămoşi, numai de bunici. Este aevărat că după ce a devenit “sir Isaac”, Newton a prezentat Camerei heraldice un tablou genealogic oficial, cuprinzând pe toţi ascendenţii săi până la tatăl stră-străbunicului, John Newton.

   În 1656, mama lui Newton rămăsese văduvă şi s-a înapoiat la Woolsthorpe cu trei copii - fratele şi surorile lui Isaac. Băiatul avea 15 ani; el putea fi un ajutor în gospodărie şi mama l-a adus in 1658 de la Grantham înapoi la Woolsthorpe. El a rămas la ţară 2 ani, un timp destul de îndelungat pentru un adolescent. În afară de câteva anectode, se ştie foarte puţin despre această perioadă importantă din viaţa lui Newton, când s-au format caracterul şi înclinaţiile lui .

   În relatările despre perioada şcolară a vieţii lui Newton, apărute după moartea sa, este greu să se deosebească faptele reale de legende. În ele se reflectă clar dorinţa firească de a scoate în evidenţă acele trăsături ale lui care s-au manifestat cu toată puterea mai târziu. Şcoala din Grantham, unde Newton a petrecut aproape 5 ani, a avut, probabil, o mare influenţă asupra formării caracterului său, contribuind la însuşirea matematicii, limbii latine şi a teologiei, necesare pentru studiile universitare.

   Newton avea pasiunea de a construi jucării mecanice complicate, modele de mori de apă şi de soare. Copilului îi plăcea să confecţioneze zmeie, pe care, uneori, le înălţa noaptea, agăţându-le felinare de hârtie colorată şi răspândind cu această ocazie, în glumă, zvonuri despre o nouă cometă. Soţul nepoatei lui Newton, Condwitt, povesteşte că acesta considera drept prima sa experienţă de fizică aceea pe care a făcut-o în anul morţii lui Cromwell (1658), şi anume: dorind să determine puterea vântului în timpul furtunii, el a măsurat lungimea săriturii sale proprii în direcţia vântului şi în sens contrar.

   Mai multe mărturii confirmă că Newton avea talent la desen. Pe pereţii camerei sale din casa farmacistului erau atârnate desene, portrete ale conducătorilor şcolii de la Grantham, chipul regelui Carol I (acest tablou din camera lui Newton ne permite să ne facem o idee despre sentimentele sale politice regaliste în epoca lui Cromwell). Sub chipul regelui se aflau versuri, pe care vechii biografi le atribuiau lui Newton însuşi.

   Perioadei de la Grantham îi aparţine singura, după cât se pare, idilă din viaţa lui Newton. În casa farmacistului Clark el s-a împrietnit cu mica miss Storey, pe care o creştea farmacistul. Mai târziu, prietenia, după presupunerile biografilor, s-a transformat în dragoste şi s-a pus la cale căsătoria lor. Ulterior însă, când Newton s-a hotărât definitiv pentru cariera universitară, el a renunţat la intenţia  de a se căsători. După tradiţia medievală, membrii colegiului trebuiau să rămână celibatari. Mistress Vincent (fostă miss Storey) îşi amintea la bătrâneţe că Newton era un tânăr tăcut, gânditor şi serios, care participa fără plăcere  la jocurile tovarăşilor săi. El prefera să rămână acasă, chiar în societatea fetelor, cărora le făcea adeseori măsuţe, dulăpioare şi alte jucării. Îi plăcea de asemenea, după spusele ei, să culeagă ierburi de leac.

   Până la sfârşitul vieţii, Newton a întreţinut raporturi de prietnie cu tovărăşia jocurilor sale din copilărie, a ajutat-o şi a vizitat-o ori de câte ori venea prin locurile natale. Fosta miss Storey a murit în vârstă de 82 de ani, supravieţuindu-i. Casa farmacistului din Grantham era astfel, în multe privinţe, plăcută lui Newton. Se spune că în cursul deselor sale drumuri la bâlciul din Grantham, tânărul fermier uita de însărcinările gospodăreşti care I se dădeau, lăsa calulu în paza bătrânului servitor care îl însoţea şi petrecea ore în şir la familia Clark.

   O dată cu mutarea la Cambridge intervine o schimbare radicală în viaţa lui. Interesele familiale, ale gospodăriei, cunoştinţele şi prietenii, toate sunt uitate în atmosfera austeră de la Trinity-College.

   Singurul profesor al lui Newton care a exercitat efectiv o mare influenţă asupra lui a fost Isaac Barrow, primul profesor care a ocupat catedra Lucas. Isaac Barrow (1630-1667), tânăr profesor pe vremea studenţimii luiNewton, a devenit, probabil mai târzium prietenul său.

   Cum s-a desfăşurat viaţa de zi cu zi a lui Newton în primii ani la Cambridge? Despre aceasta s-au păstrat puţine date. Se ştie că uneori lua parte la chefuri studenţeşti şi juca cărţi. Probabil însă pentru a nu se singulariza printre ceilalţi.

   Tânărul Newton a fost econom şi ordonat în cheltuielile sale; el cheltuia sume mai importante numai pe cărţi şi aparate ştiinţifice. Veniturile lui, din momentul când a devenit membru al colegiului, au fost destul de importante, atingând 200-250 de lire sterline pe an. Cu o asemenea sumă pe vremea aceea se putea trăi comfortabil, mai ales în provincie.

   Societatea regală a devenit arena principală a luptei şi a victoriilor ştiinţifice ale lui Newton. De la 30 noiembrie 1703 şi până la sfîrşitul vieţii, el a fost preşedintele acestei societăţi.

   Telescopul lui Newton a devenit curând un obiect de mândrie naţională în Anglia şi aparatul preferat al astronomilor englezi. Multe eforturi pentru perfecţionarea lui s-au făcut de către Halley, încă din timpul când trăia Newton. El însuşi a continuat să lucreze, cel puţin 10 ani, la îmbunătăţirea aparatului. În Optica se menţionează faptul că în 1681-1682 el a încercat să înlocuiască oglinda metalică cu un menisc de sticlă, acoperit cu mercur pe partea convexă. Telescopul-reflector a fost folosit cu mult succes pentru descoperiri astronomice foarte importante de W. Herschel, care a construit în 1789 un instrument, a cărui oglindă avea un diametru de 122cm . În secolul al XIX-lea, lordul Ross a construit un reflector şi mai mare, cu o oglindă al cărei diametru a atins 182cm. Cu ajutorul acestui telesscop au fost descoperite, printre altele, nebuloasele spirale, adică universuri noi, corespunzătoare galaxiei noastre.

   Telescopul lui Newton poate fi considerat drept un preludiu la toată activitatea lui ulterioară.

   Aşa cum într-o uvertură, care percede o mare piesă muzicală, motivele principale se împletesc, tot astfel în telescopul lui Newton se pot urmări izvoarele tuturor direcţiilor principale ale gândirii şi activităţii sale ştiinţifice ulterioare.

   Ocolirea aberaţiei cromatice a constituit începutul tuturor cercetărilor optice ale lui Newton ; căutarea  aliajului potrivit pentru oglizi a contribuit, probabil, într-o măsură însemnată la cercetările sale chimice ulterioare şi la competenta conducere a Monetăriei. Scopul direct al telescopului - lumea aştrilor - l-a atras pe Newton spre problemele de bază ale mecanicii cereşti ale astronomiei. În fine, munca sterilă cu suprafeţele nesferice, care a precedat reflectorul, era legată în mod inevitabil de geometria secţiunilor conice şi de problemele generale ale analizei.

   După acest preludiu cu telescopul, s-au succedat fazele cele mai importante ale vieţii ştiinţifice a lui Newton. La o săptămână de la admiterea lui ca membru al Societăţii regale, el scrie următoarele rânduri semnificative secretarului societăţii, Oldenburg: “N-aţi putea să-mi comunicaţi în apropiata dv. Scrisoare, cât timp vor mai dura şedinţele săptămânale ale Societăţii, căci eu doresc să supun aprobării Societăţii regale o comunicare asupra unei descoperiri în fizică, descoperire care m-a dus la constrirea telescopului. Nu mă îndoiesc că acest referat va fi mai plăcut decât comunicarea despre aparat ; căci după judecata mea, este vorba de cea mai remarcabilă, dacă nu şi cea mai importantă descoperire care s-a făcut vreodată cu privire la fenomenele naturii.”

   Newton s-a antrenat în polemică, a trebuit să scrie criticilor scrisori lungi, care treceau prin mâinile secretarului Societăţii regale - Oldenburg. Îl iritau obiecţiile nefondate, era jignit când concluziile sale erau calificate ipoteze - cuvant pe care nu-l putea suferea. “Ştiţi - scria el lui Oldenburg - că adevărata metodă de a descoperi însuşirile lucrurilor constă în a le deduce din experienţă. V-am mai spus că teoria mea este concludentă pentru mine… nu numai pentru că sunt infirmate toate presupunerile contrarii, ci şi pentru că decurge din experienţele pozitive şi hotărâtoare.”

  Răspunzând pentru a doua oară iezuitului Paradis prin intermediul lui Oldenburg, Newton repetă din nou, iritat: “ Trebuie să observ, înainte de toate, că teoria mea despre refracţia luminii şi despre culori constă  exclusiv în determinarea unor însuşiri ale luminii fără a emite vreo ipoteză despre originea ei ”.

   Dacă ţinem seama că Newton a lucrat şi în domeniul acusticii, cel puţin teoretic, vedem că urmele activităţii sale pot fi constatate în toate domeniile fizicii : în mecanică, în căldură, în teoria despre sunet, lumină, electricitate şi magnetism şi în domeniul acelor fenomene, care astăzi sunt reunite sub denumirea de “fizică moleculară”.

   Newton era, fără îndoială, un om profund relegios şi în afară de aceasta, un teolog erudit. În 1703 Locke scria nepotului său King: ” Newton este într-adevăr un savant remarcabil, nu numai datorită uimitoarelor sale realizări în domeniul matematicii, ci şi în teologiei, graţie vastelor sale cunoştinţe în sfânta scriptură, puţini putându-se compara cu el ”. Newton se bucura de  asemenea mare celebritate ca teolog şi în cercuri mai largi.

   Triumful ştiinţific al lui Newton în ultimele decenii se împletea într-un anumit grad cu o bunăstare exterioară: onorurile palatului, respectul discipolilor, îngrijire bună acasă. Nepoata sa a continuat să locuiască la el şi nu s-a despărţit de el nici după ce s-a măritat a doua oară cu Condwitt. Bătrâneţea lui a fost liniştită, fără complicaţii şi zguduiri bruşte. Abia la vârsta de 80 de ani s-a constatat la Newton o afecţiune serioasă a băşicii, însoţită de o litiază. Cu toate că deţinea o funcţie înaltă, el a rămas până în ultimele zile modest şi simplu în relaţiile cu oamenii şi în îmbrăcăminte. După mărturia multor contemporani, în înfăţişarea sa exterioară Newton nu avea nimic deosebit, care să atragă atenţia. Era de statură sub-mijlocie, îndesat şi cu o privire vie şi pătrunzătoare. Numărul destul de mare de portrete în ulei confirmă părerile contemporanilor săi. Newton se bucura de o sănătate excelentă ; până la sfârşitul vieţii sale el a pierdut doar o singură măsea şi şi-a păstrat până la sfârşit un păr des şi frumos, de un alb splendid la bătrâneţe, după mărturia lui Condwitt. Părul şi-l lega uneori cu o fundă. Newton nu era un bun tovarăş de conversaţie, fiind mereu cufundat în gânduri. În legătură cu aceasta s-au păstrat multe anectode despre felul său de a fi distrat. Econom şi socotit, el îşi ajuta întotdeauna cu plăcere prietenii şi rudele. După moartea sa a rămas o moştenire importantă, de 32 000 lire sterline.

   Starea sănătăţii lui Newton s-a înrăutăţit vizibil în 1725. În acest an Londra a fost vizitată de preceptorul lui Ludovic al XV-lea, abatele Alary, şi Newton a putut prezida încă şedinţa solemnă a Societăţii regale, ţinută cu acest prilej.

   Din 1725 Newton şi-a încetat de fapt serviciul la Monetărie şi şi-a predat funcţiile soţului nepoatei sale - Condwitt. El a fost mutat la Kensington, iar pe 28 februarie 1727 el merse la londra pentru a prezida şedinţa Societăţii regale. La înapoiere în Kensington, la 4 martie, el a avut o criză de litiază. Câteva zile mai erau speranţe că Newton se va însănătoşi; la 18 martie Newton mai citise ziarele şi avusese o convorbire cu medicul ău şi cu Condwitt. În seara aceleiaşi zile el şi-a pierdut cunoştinţa şi a murit liniştit în noaptea de 20 spre 21 martie, în vârstă de 84 de ani. Corpul lui Newton a fost adus dee la Kensington la Londra şi înmormântat în cadrul unei ceremonii solemne la Westminster. Peste patru ani, rudele lui Newton au ridicat la mormântul său un monument cu chipul lui, decorat cu diferite embleme şi simboluri.

   Epitaful de pe mormânt are următorul text:

     “Aci se odihneşte sir Isaac Newton, nobil, care cu o raţiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mişcarea planeteler, căile cometelor şi fluxurile oceanelor.

      El a cercetat deosebirile razelor luminoase şi diferitele culori care apar în legătură cu acesta, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi corect al naturii, al antichităţii şi al sfintei scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreţia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea podoabă a speciei umane. Născut la 25 decembrie 1642, decedat la 20 martie 1727”.