George
Calinescu
1899 – 1965
Studii de literatura
universala
|
Principii de estetica
- 1939
Impresii asupra literaturii
spaniole - 1946
Sensul clasicismului -
1946
Studii si conferinte
- 1956
Estetica basmului
- 1965
Scriitori straini
- 1967
|
| Opera si creatia |
|
Poezia
|
|
Istorie si critica literara
|
|
Proza
|
|
Poezii -1937
Lauda lucrurilor
- 1963
|
|
Viata lui M.
Eminescu
- 1932
Opera lui M.
Eminescu
-1934 - 1936
|
|
Cartea nuntii
- 1933
Enigma Otiliei
- 1948
|
|
Teatru
|
|
|||
|
Sun sau Calea
neturburata -1940
Ludovic al XIX-lea
-1964
Teatru -1965
|
|
Viata lui Ion
Creanga -1938
Istoria
literaturii romane de la origini pana in prezent -1941
 |
|
Trei nuvele -1949
Bietul Ioanide
-1953
|
|
Publicistica
|
|
|||
|
Cronica
mizantropului
Cronica
optimismului -1964
Ulysse -1967
|
|
Istoria
literaturii romane.
Compendiu -1945
Universul poeziei
-1947
N.Filimon -1959
Gr. M.
Alecsandrescu-1962
Ion Creanga (Viata
si opera) -1964
Vasile
Alecsandri -1965
|
|
Scrinul negru
-1960
|
George Calinescu s-a nascut la 19
iunie 1899 in Bucuresti . Studii liceale
la Iasi si Bucuresti . Debuteaza cu versuri in revista ,,Sburatorul ” (1919). Dupa absolvirea
Facultatii de litere
isi continua studiile
la Scoala romana
din Roma . Functioneaza ca
profesor de liceu la
Timisoara si Bucuresti . Editeaza revistele
,,Sinteza ’’ (1927) si ,,Capricorn ’’ (1930). Codirector, in 1933, la
,,Viata romaneasca’’ . Isi
ia doctoratul la
Iasi , in 1936, cu o teza
despre Avatarii faraonului Tlà, manuscris
eminescian
. Conferentiar la Universitatea din
Iasi , apoi , din 1945 ,
profesor la Universitatea
bucuresteana . Membru al Academiei
Romane (1949) . Director al Institutului
de istorie literara
si folclor din
Bucuresti .
Moare la
12 martie 1965
in Otopeni -Bucuresti .
G. Calinescu - personalitate complexa
G.
Calinescu face parte
din seria scriitorilor
de formatie enciclopedica , ale caror
personalitate si activitate
plurivalenta este coplesitoare .
Opera
lui G. Calinescu
este unitara , in
sensul ca aceleasi
modalitati estetice circula
de la proza
la istorie literara , de
la critica la
poezie , intr-un univers
literar coerent . Criticul este
dublat de creator , de
artist .
Conform
principiului ca : ,, a intelege inseamna a
crea din nou , a
reproduce in tine momentul
initial al operei ’’ , Calinescu incearca
sa fondeze o
metoda critica similara
creatiei ; avand permanent
in vedere procesul
istoric, ,, viseaza pe marginea
textelor si le
duce mai departe
ideea si mesajul , aratand ceea
ce ar fi putut
deveni cartea ’’.
G. Calinescu a
fost poet , romancier, dramaturg
, eseist
si istoric literar . Teoriticianul a
subliniat ca tipurile
clasic si romantic
nu sunt absolute , puritatea lor
este inexistenta in
relitate . Criticul porneste de la poezie
pentru a -si exprima
punctul de vedere
estetic , pentru a defini
,,universul poeziei ’’, dar descinde
in poezie din
sfera culturii .
Lirica
lui este romantica , dar este
in egala masura
clasica si moderna . Poezia incanta
prin muzica ,
intelectualitate si cultura :
,, Canoanele cunosc cum sa te
fac Hexarca / Venerei
cipriote , / Am comentat
adanc pe marele
Petrarca / Si pe batranul
Goethe ’’ (Epitalam).
Umorul disimulat , sentimentul
iubirii , variatiile pe
teme clasice se
realizeaza toate in
lumina unei pasiuni
lucide .
G. Calinescu vine
in literatura romana
din literatura univesala ,
avand convingerea ca
unui critic si
unui istoric literar, pe
langa pregatirea de
specialitate si filozofica , ii este
necesara cunoasterea in
adancime macar a
unei literaturi straine . Numai astfel
se pot raporta
valorile nationale in
contextul literaturilor lumii
sau numai astfel
este posibila o
ierarhizare a valorilor.
Impresia
pe care o
da literatura lui G.
Calinescu , in totalitatea ei , este
de opera armonioasa , creatie
a unui ,,scriitor total ’’. Ca
elemente de corespondenta , precum
si ca trasaturi
specifice operei calinesciene
in general , care dau
unitate acesteia , pot fi
enumerate : 1) circulatia
mijloacelor artistice si a
procedeelor de disociere
de la roman
la istorie literara , monografii si
invers ; 2) placerea regiei ;
3) monumentalul si grandiosul ;
4) imaginatia rabelais – iarna
; 5) jocul presupunilor , al
comentariilor psihologice sau
eseistice ; 6)
elemente de cosmogonie ;
,,Procedee
specifice romanului trec
in istoria literara ,
precum cele specifice
istoriei literare trec
in roman ’’ (1) . Astfel ,
in Istoria literaturii
romane de la
origini pana in
prezent ’’ sunt celebre
portretele (de
exemplu N. Iorga , vazut
la o lectie ,
sau Mateiu Caragiale ,
prezentat intr-o viziune sarjata
de pamflet ) ; sau folosirea peisajului
, situand scriitorul in
mijlocul naturii care l
– a produs (I.
Creanga sau Octavian
Goga ); in alta parte ,
face asociatii plastice (valsurile
in alb ale lui
Bacovia amintesc tehnica
vaporoasa a lui
Degas ) sau trimiteri auditive (erotica
lui N. Vacarescu e
fluierata pe naiuri
campestre); elemente de
umor si ironie
; au ramas
celebre propozitiile sintetice
care definesc si
caracterizeaza un scriitor:
Hogas este ,,un
minor mare ’’ ; D.
Cantemir este un
Lorenzo de Medici
al nostru .
Istoria literaturii
de la origini
pana in prezent
este un adevarat
roman ; scriitorii devin
personaje , ca intr-o
carte de fictiune,
grupati ,,in trei
categorii tipologice : tipul
boierului generos , revolutionar
din inteligenta , ideolog ardent ,
fraternizand cu masele
-
M.
Kogalniceanu, V. Alecsandri ,
Al. Odobescu ; al
doilea tip este
cel al ruralului
ideolog patimas , alaturi
de tarani , cu
repulsie fata de
aristrocat si orasean - M.
Eminescu , G. Cosbuc si
L. Rebreanu ; si, in sfarsit , « tagma »
balcanicilor , a micilor targoveti sau boiernasi – A. Pann , I. L.
Caragiale , I. Minulescu , Ion Barbu , T. Arghezi , Urmuz . In Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent , G. Calinescu
face si critica sociologica , psihologica si estetica ; o „ critica completa ”,
cum ar spune G. Ibraileanu , intr-o viziune grandioasa , pornind de la miturile
nationale si terminand printr-o sinteza a specificului nostru national .
„ Placerea regiei ” (2) ( N.
Manolescu ) ; exista in romane dar ea poate fi detectata si in Istoria
literaturii romane de la origini pana in prezent ; autorul alege mastile
actorilor , le cauta pozitia in scena si gesturile . Personajele din piesele de
teatru ( Phedra , Napoleon si Sf. Elena ,Irod – Imparat si Brezaia etc.) „
danseaza , vorbesc in versuri , canta , fac tumbe ”. Se poate vorb , de
asemenea , de placerea jocului superior
, al inteligentei , atat in paginile de critica , cat si in proza , poezie sau
publicistica .
„ Gustul extraordinar pentru monumental
, grandios , enorm ”(3)
da organicitate operei ; sunt cantate
elementele primordiale ale naturii , in poezie ( apa , focul , aerul , pamantul
) , campiile oceanice din Cartea nuntii , cirezile enorme din Enigma Otiliei , fantasticul plan al orasului
, in Bietul Ioanide .
Gustul pentru grandios ii adauga N. Manolescu imaginatia rabelais – iarna (4) ; personajele sunt privite in
detalii exagerate pana la grotesc : Stanica Ratiu , mos Costache, matusa Aglaie
( Enigma Otiliei ) sau Gaittany ,
Sufletel ( Bietul Ioanide ) .
„ Jocul presupunerilor , al comentariilor psihologice sau estetice” (5)
ne trimite la procedee care tin de romanul modern : scrisorile din Scrinul negru , din care se dezvolta insasi al lui Felix in fata
fotografiei Otiliei , crearea unor personaje al caror comportament scapa
determinarilor exacte , cum ar fi Otilia .
In sfarsit , „ elementele de cosmogonie ” (6) ( aerul , apa etc. ) ,
stabilite de G. Calinescu in Universul
poeziei , se regasesc in poezie si
proza , in istoria literaturii sau in monografii .
G.
Calinescu - romancier
In 1932 , G. Calinescu sustinea ideea
unui roman de atmosfera moderna , desi respingea teoria teoria lui Camil
Petrescu despre sincronizarea obligatorie a literaturii cu filozofia si
psihologia epocii argumentand ca „ literatura nu e in legatura cu psihologia ci
cu sufletul uman ”. La intrebarea care se punea in epoca - daca romanul trebuia sa fie balzacian ,
stheldian , tolstoian sau proustian -
G. Calinescu raspunde prompt : „ Trbuie sa fim cat mai originali , si
ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda , ci realismul
fundamental ”. Scriitorul pledeaza pentru ideea ca orice roman trebuie sa fie ,
in mod necesar , si analitic .
Romanele lui G. Calinescu se definesc prin
cateva trasaturi comune : depasesc
realismul clasic , asimiland experientele romanului modern creeaza caractere dominate de o singura
trasatura majora , ridicate la tipologii de mare circulatie universala , avarul
, arivistul ( ele fiind insa un pretext – cum marturiseste insusi scriitorul -
pentru introinspectie ) . Asadar ,
romancierul „ reface clasicismul ” , trecand prin experienta curentelor literare
, pe care le considera , consecvent pricipiilor sale teoretice , relative .
Tehnica narativa , prin fixarea
caracterelor in spatiu si timp , prin descrierea minutioasa a cadrului
fizic in care se desfasoara actiunea , cu speciala erudita atentie pentru
arhitectura cladirilor , pentru interioare , pentru operele de arta plastica ce
le impodobesc , detasarea fata de personaje si crearea de tipuri ne trimit la
Balzac si la realismul secolului al XIX – lea .
Balzacianismul apare in primul roman,Cartea nuntii, in descrierea
„ Casei cu molii ” si in conturarea
personajelor care o locuiesc . Latura balzaciana a romanelor se continua in Enigma Otiliei , prin tema ( istoria
unei mosteniri ) si prin descrierea interioarelor , a strazii , a arhitecturii
caselor , prin creatia de tipuri ; ea urca in Bietul Ioanide si in Scrinul negru , prin descrierea
interioarelor , prezentarea universitarilor , a societatii romanesti din deceniile 4 – 5 ale secolului
nostru .
Avarul si arivistul sunt cuprinsi in alte registre , iar Otilia devine o
fiinta complexa , ca urmare a faptului ca este vazuta din unghiul fiecarui
personaj venit in raport cu ea . Astfel , G. Calinescu depaseste datele
realismului clasic , asimiland experientele romanului din secolul XX . Romanul
include elemente eseistice , prin
reflectiile asupra iubirii , a literaturii , a politicii , precizand atmosfera
locala si timpul istoric , fixand
imaginea unei lumi prin ceea ce are ea mai
specific ; elemente lirice - Cartea
nuntii este un poem al iubirii ; liric este si romanul iubirii dintre Felix
si Otilia ; lirismul persista in Bietul
Ioanide si in Scrinul negru , prin Ioanide
arhitect de geniu , si prin Caty Zanoaga , parvenita fara scrupule , pe
care sentimentul iubirii o reabiliteaza pana la un punct .
Istoria literaturii romane
de la origini pana in
prezent
Opera monumentala , de referinta in cultura
romana si comparabila doar cu creatiile unor mari istorici literari straini ,
precum de Sanctis ori G. Landson , Istoria
literaturii … a fost publicata de G.
Calinescu in 1941 , in „ timpuri de suferinta nationala ” , cu scopul de a da „
oricui increderea ca avem o stralucita literatura ” , care slujeste „ drept cea
mai clara harta a poporului roman ” .
Un prim element de noutate al acestei
lucrari este acela al perspectivei estetice asupra intregii evolutii a
literaturii romane in timp , acordand atentie doar personalitatilor care au creeat o opera cu valori artistice si
renuntand la autorii ( mai cu seama din literatura veche ) care au numai merite
ce tin de istoria culturii in general , precum Coresi . Pe de alta parte ,
personalitati ale trecutului literaturii noastre sunt privite intr-o noua
lumina , in masura in care anunta modalitati artistice ale unor scriitori de
mai tarziu : la cronicarii munteni descopera , de exemplu , „ miscarea
teatrului unui Delavrancea ” sau fraze caragialesti .
G. Calinescu reia si aplica in Istoria literaturii … ideea , enuntata
in lucrarea Principii de estetica ,
dupa care „ nu e cu putinta o critica
fara perspectiva totala istorica ” , dupa cum si istoria literaturii trebuie sa
apeleze la criteriile estetice ale criticului : „ […] istoria literara este o
istorie de valori si ca atare cercetatorul trebuie sa fie in stare intai de
toate sa stabileasca valori , adica sa fie critic ” .
Istoria literaturii … , comparata de unii
comentatori cu un roman ale carui personaje ar fi scriitorii , vadeste faptul
ca , in personalitatea lui G. Calinescu
, istoricul literar si criticul se asociaza cu prozatorul de mare talent :
pagini precum cele dedicate portretului lui N. Iorga sau descrierii Rasinarilor
se inscriu printre filele antologice ale literelor romanesti .
