Foametea din anii 1946-1947 în județul Soroca

  Așa foamete ca în anii 1946-1947 nu cunoscuseră nici cei mai bătrîni oameni din Cîmpia Sorocii.Moartea cosea zilnic vieți omenești, fără alegere:bătrîni, femei, copii, bărbați în floarea vîrstei.Ajutorul însă nu venea din nici o parte.Nu le păsa de viața oamenilor nici medicilor, nici organelor locale de conducere.

Evenimentele tragice care s-au desfășurat în acei ani grei au fost trecute sub tăcere mai mult de 40 de ani, dar ele nu s-au șters din memoria oamenilor care au avut de pătimit.

Foametea a fost cauzată nu numai de seceta cumplită, dar și de consecințele războiului.Gospodăriile au rămas fără vite de muncă, oamenii nu aveau cu ce prelucra și însămînța pămîntul.Unii aruncau sămînța drept pe solul nearat, pîrjolit de secetă.Dar factorul principal care a pricinuit catastrofa umanitară, a fost, totuși, regimul bolșevic, administrația sovietică dezastruoasă.

În primăvara anului 1944 războiul mai continua pe pămîntul Basarabiei, dar sorocenii puseseră deja bazele roadei anului viitor.

Gospodăriile țărănești din județele Soroca, Bălți și Orhei au fost împărțite în trei categorii:

1)gospodării care aveau pînă la 5 ha de pămînt;

2)gospodării care dispuneau de 5-10 ha;

3)gospodării care aveau în folosință peste 10 ha de pămînt.

Gospodăriile din categoria întîi trebuiau să livreze statului de la fiecare hectar de aratură:

• 110 kg de cereale;
• 30 kg de floarea-soarelui;
• 10 kg de cartofi;
• 30 kg de carne;
• 120 de ouă;
• 100 litri de lapte de vacă

Cele din categoria a doua:

• 220 kg de cereale;
• 40 kg de carne;
• 120 de ouă;
• 100 litri de lapte

Cele din categoria a treia:

• 210 kg de cereale;
• 60 kg de floarea-soarelui;
• 20 kg de cartofi
• 100 kg de carne
• 250 de ouă
• 160 litri de lapte.

Impozitile stabilite de stat trebuiau să fie achitate în termeni indicați, indiferent de starea materială grea sau ușoară a oamenilor care erau producătorii acestor bunuri.

 În acei ani grei, celor săraci nu li se acorda nici o mînă de ajutor.Mai mult chiar, pentru neîndeplinirea obligațiunilor față de stat ei erau mereu avertizați, amenințați, purtați pe drumuri, supuși umilințelor și batjocurilor în casele lor proprii, în prezența copiilor umflați de foame.Pe strîngătorii de impozite nu-i interesa faptul că oamenii nu aveau de unde plăti, că acești oameni trăiau în lipsuri și suferințe.Principalul era ca ei să-și facă datoria față de stat.

Bieții oameni nu erau ocrotiți de nimeni:nici de organele locale, nici de cele raionale, nici de procuratură, nici de alte organizații statale sau obștești, nici chiar de organele de partid, care dețineau puterea supremă.Despre starea dezastruoasă în care se aflau bieții soroceni, despre samavolniciile supușilor nu scriau nici ziarele, nu se vorbea nici la radio.Represaliile staliniste au băgat frica în toți.

În anii de după război majoritatea gospodăriilor din județ stăpîneau pînă la 4 ha de pămînt,și rar erau cele care dețineau pînă la 10 ha.În condițiile anilor 1945-1947 roada medie de grîu la hectar era 4-6 chintale, iar de la celelalte culturi nu se obținea nici măcar cantitatea de sămînță semănată.Dacă o gospodărie de categoria întîi obținea de la un hectar de pămînt cîte 600 kg de grîu,iar de pe suprafețele însămînțate cu alte culturi scoteau o roadă și mai mică, atunci ce-i mai rămînea țăranului după achitarea impozitului?Livrările către stat constituiau 440 kg de cereale, 120 kg de semințe de floarea soarelui, 40 kg de cartofi, 30 kg de carne, 120 de ouă.O parte din producția agricolă era destinată pentru însămînțarea pămîntului în anul viitor, pentru hrana vitelor și a păsărilor.Și numai puținul ce rămînea mergea la întreținerea familiei, oricît de numeroasă ar fi fost.Unde mai pui la socoteală și faptul că copiii trebuiau să fie încălțați și îmbrăcați, aveau nevoie de rechizite școlare.În asemenea condiții, familiile cu mulți copii nu mai puteau ieși din sărăcie, chiar și cu ajutorul ce-l primeau de la stat.Numai munca grea putea să-i scoată pe soroceni din impas.Încetul cu încetul, traiul lor începuse să se îmbunătățească.Și poate că ar fi scăpat de chinuri și viață grea, dacă nu era să vină seceta din anii 1946-1947.

Foametea a început să se manifeste încă din anul 1945, luînd proporții în anul următor.În toamna anului 1944 au căzut puține precipitații.Aproape fără zăpadă a fost și iarna anului 1945.A urmat apoi o trecere bruscă de la timpul geros la cel cald, ceea ce a provocat uscăciune solului.Extrem de secetoase au fost primăvara și vara anului 1946, temperatura ajungînd la valori incredibile:65 de grade la suprafața solului.

În afară de aceasta, la începutul anului 1945 cca 74% din gospodăriile țărănești erau lipsite de cai, nu aveau nici boi-86%, vaci-59%, porci-78,3%, oi și capre-57,4%.

La 26 iulie 1946, cînd pămîntul era pîrjolit de secetă strașnică,C.C al P.C din Uniunea Sovietică și Consiliul de Miniștri al U.R.S.S au adoptat hotărîrea ,,Cu privire la planul anual de livrări obligatorii din recolta anului 1946 pentru R.S.S.Moldovenească”, semnată de Stalin și A.Jdanov.Republicii i s-a stabilit planul de livrare a cerealelor din recolta anului 1946 în cantitate de 10059 mln puduri(116 mii tone).Hotîrîrea obliga conducerea R.S.S. Moldovenești să îndeplinească acest plan în termeni stabiliți.Nu este exclus faptul că diriguitorii comuniști de atunci ai republicii nici n-au informat organele de partid și statale de la Moscova despre starea dezastruoasă în care se aflau gospodăriile țărănești, despre condițiile meteorologice nefavorabile, în cele din urmă despre foametea ce bîntuia.Primul secretar de atunci al C.C al P.C din Moldova, N.Salagor, președintele Consiliului de Miniștri al R.S.S.M, B.N.Coval, și împuternicitul Moscovei cu colectările de cereale în R.S.S.M, A.Sâci, cunoșteau, desigur, foarte bine situația catastrofală creată în acei ani în Moldova.

Cu toate acestea, țăranilor li s-au măturat din pod pînă și ultimul grăunte.Fără odihnă, zi și noapte, ei cotrobăiau prin ogrăzile și podurile oamenilor.S-a recurs și la acte de violență, bătăi.Astfel țăranii au fost complet sărăciți, lăsînduli-se copiii fără surse de existență.

Gospodarii din județ erau divizați în două categorii:unii erau pentru, alții-contra puterii sovietice, astfel ațîțîndu-se între ei discordia și dușmănia.Sa ajuns pînă la situația în care oamenii se părau unii pe alții, se urau, lucru încurajat de N.K.V.D., de organele de partid și executive ale puterii.Persoanele care nu achitau la timp ,,postavka” sau ,,zaiomul” erau considerate dușmani ai puterii sovietice, fiind chiar judecate pentru ,,sabotaj”.

Seceta din 1946-1947 a agravat și mai mult situația sorocenilor.Pentru a nu muri de foame, familii întregi, împreună cu copiii și bătrînii, lăsîndu-și casele, se stabileau pe malul Nistrului, aici văzîndu-și scăparea.Zile întregi scormoneau adîncurile rîului, în speranța de a găsi cîteva scoici, pe care le desfăceau și le fierbeau chiar pe mal, la focul rugurilor, ne mai avînd putere să se întoarcă la casele părăsite.Alții adunau din pădure ghindă de stejar, buruiene, rădăcini de plante, din care fierbeau un fel de zeamă sau făceau turte.

Mulți soroceni erau nevoiți să-și scoată din casă puținul pe care-l mai aveau-lucruri de uz casnic, haine, covoare, mobilă, pentru a le schimba pe o bucățică de pîine.Alții, ne mai avînd ce schimba, bolnavi și umflați de foame, nici nu mai puteau ieși din casă, și dacă mureau, nici nu avea cine să-i îngroape.În anii de foamete în județ au decedat mii de oameni, majoritatea dintre ei-din cauza lipsei de hrană.

La începutul lui septembrie ’46 s-a discutat pentru prima dată despre necesitatea acordării ajutorului material(cu produse materiale și material semincer) invalizilor de război, familiilor sărăce și familiilor unde bărbații căzuseră pe front.Cantitatea de pîine venită de la stat era, desigur, insuficientă pentru un județ cu mii de familii, care mureau de foame.În anii de foamete cumplită pentru cei mai săraci oamenii au fost deschise cantine de stat, dar oamenii nu prea știau de existența lor.

Îndeplinirea planului nesățios de predare a pîinii către stat, cu 101% pentru anul 1946, a avut consecințe dintre cele mai tragice pentru Moldova dintre Nistru și Prut de atunci, ea soldîndu-se cu trecerea din viață a 62 786 de suflete omenești în anul 1946 și a 153 622 suflete în anul 1947, cu sute de mii de oameni bolnavi de distrofie.

Desigur, o cauză a foametei din anii 1946-1947 a fost seceta cumplită, dar au fost și alte motive, generate de politica de stat, scopul urmărit fiind discreditarea gospodăriilor țărănești individuale, atragerea cu forță a țăranilor în gospodăriile cooperatist-colhoznice, demonstrarea ,,superiorității” acestora față de cele individuale.Foametea era un pretext de a-i determina pe oameni să intre în colhoz, deci ea a purtat, în ultimă instanță, un caractrer organizat.