Condiţii de fond la căsătorie

1. Terminologie. Clasificare

Pentru încheierea valabilă a unei căsătorii, legiuitorul a prevăzut necesitatea îndeplinirii anumitor condiţii de fond, precum şi respectarea unor condiţii de formă, după cum, în prezenţa anumitor împrejurări, expres determinate, a interzis încheierea căsătoriei.

În ceea ce ne priveşte, considerăm utilă delimitarea condiţiilor de fond de impedi­mente, întrucât, aşa cum s‑a arătat, condiţiile de fond trebuie dovedite ca fiind înde­plinite de cei care vor să se căsătorească, pe când impedimentele nu trebuie dove­dite, fiind suficient ca viitorii soţi să declare că ele nu există . Exis­tenţa impedimentelor poate fi invocată de către terţi pe calea opoziţiei la căsătorie  sau din oficiu, de către ofiţerul de stare civilă .

Prin condiţii de fond se înţeleg acele împrejurări care trebuie să existe la încheierea căsătoriei pentru ca ea să fie valabilă. Sunt condiţii de fond: vârsta legală pentru căsătorie; consimţământul viitorilor soţi; comunicarea stării sănătăţii şi dife­renţa de sex.

Impedimentele desemnează acele împrejurări care nu trebuie să  existe la încheierea căsătoriei, ca: existenţa unei căsătorii anterioare nedesfăcute a unuia dintre soţi; rudenia în grad prohibit de lege; adopţia; alienaţia sau debilitatea mintală. Deoarece căsătoria se poate încheia numai dacă aceste împrejurări nu sunt prezente, unii autori le denumesc şi condiţii de fond negative, după cum alţii afirmă că şi condiţiile de fond pot fi considerate impedimente, întrucât şi ele pot fi formulate negativ.

Desigur că s‑ar putea vorbi numai de condiţii de fond la încheierea căsătoriei, incluzând în această noţiune şi inexistenţa impedimentelor, după cum s‑ar putea menţiona numai impedimentele, dacă în ele ar fi incluse şi condiţiile de fond formu­late negativ.

Concluzionând, considerăm că, pentru raţiunile precizate mai sus, este bine a se distinge impedimentele de condiţiile de fond, mai ales că şi legiuitorul consacră, conceptul de impedimente prin sintagma „piedică legală la căsătorie”.

2. Condiţii de fond la încheierea căsătoriei

În mod expres, Codul familiei prevede trei condiţii de fond la încheierea căsăto­riei:

o       vârsta matrimonială;

o       comunicarea stării sănătăţii şi

o       consimţământul viitorilor soţi .

 La acestea ar mai putea fi adău­gată, deşi legea nu o prevede în mod expres, şi diferenţierea de sex. Necesitatea înde­plinirii ei rezultă atât din aceea că unul dintre scopurile căsătoriei este procreaţia, cât şi din întreg ansamblul normelor legale care reglementează relaţiile de familie.

În doctrină, condiţiile de fond la încheierea căsătoriei sunt clasificate în: diri­mante şi prohibitive, dintr‑un punct de vedere, şi condiţii de ordin fizic, psihic şi moral, dintr‑un altul.

Diferenţierea lor în dirimante şi prohibitive are la bază caracterul normei ce le reglementează. Sunt considerate dirimante acele condiţii ce sunt stabilite prin norme imperative şi a căror încălcare atrage, ca sancţiune juridică civilă, nulitatea, iar prohi­bitive, acelea edictate prin norme cu caracter dispozitiv şi a căror încălcare nu duce la nulitatea căsătoriei, ci numai la sancţiuni disciplinare aplicate funcţionarului care a încălcat dispoziţi­ile legale. În categoria condiţiilor dirimante sunt cuprinse: vârsta matri­monială, consimţă­mântul la încheierea căsătoriei şi diferenţa de sex, iar în cate­goria condiţiilor prohibitive este amintită o singură împrejurare, anume aceea de comu­nicare a stării sănătăţii viitorilor soţi.

Clasificarea constând în condiţii de ordin fizic, psihic şi moral se face după scopul pe care‑l urmăresc şi elementele a căror existenţă, la încheierea căsătoriei, o vizează. Sunt astfel considerate condiţii de ordin fizic: diferenţa de sex, vârsta matrimonială şi comunicarea reciprocă a stării sănătăţii viitorilor soţi; existenţa consimţământului şi exprimarea liberă este o condiţie de ordin psihic, iar împiedicarea încheierii unei căsătorii între rude apropiate sau între persoane între care există relaţii rezultate din adopţie sau tutelă constituie condiţii de ordin moral la încheierea căsătoriei.

Condiţiile de fond la încheierea căsătoriei sunt:

2.1. Vârsta matrimonială (vârsta legală pentru căsătorie)

Stabilirea vârstei minime la care se poate încheia căsătoria este determinată de raţiuni de ordin biologic şi social‑moral, urmărind a se asigura încheierea căsătoriei între persoane apte de a întreţine relaţii sexuale normale şi de a înţelege însemnătatea actului pe care‑l realizează.

Vârsta minimă pentru căsătorie trebuie stabilită în relaţie directă cu pubertatea reală, care depinde, după cum se cunoaşte, de diferiţi factori, printre care şi cei de ordin climateric sau fiziologic. Potrivit dispoziţiilor C.fam. „Vârsta minimă de căsătorie este de optsprezece ani.

    Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.

    Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă.

    Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.”

Prin acest act normativ s-a înlăturat, în sfârşit, discriminarea pe motiv de sex care exista la încheierea căsătoriei. Înlăturarea discriminării s-a realizat prin creşterea vârstei minime la fete de la 16 la 18 ani, iar acesta este un plus al legislaţiei actuale. De asemenea, considerăm că este pozitivă înlăturarea posibilităţii încheierii căsătoriei, pentru motive temeinice, de la 15 ani, vârstă care era necorespunzătoare datorită imaturităţii fizice, biologice şi intelectuale a persoanei care era astfel incapacilă să exprime un consimţământ valabil, dar şi să realizeze finalitatea căsătoriei, aceia a întemeierii unei familii.

            Această reglementare are un minus, anume acela că permite ca, pentru motive temeinice, bărbatul să se căsătorească de la 16 ani, deci cu doi ani mai devreme decât era permis în legislaţia anterioară. Această scădere a vârstei minime legale pentru căsătorie la bărbat, chiar şi numai ca excepţie, este contrară recomandărilor Comitetului pentru Drepturile Copilului care a susţinut constant că egalizarea vârstei minime legale pentru căsătorie trebuie să se facă prin ridicarea vârstei în cazul fetelor şi nu prin scăderea ei în cazul băieţilor.

O limită maximă până la care se poate încheia căsătoria nu este stabilită, ceea ce înseamnă că se pot încheia căsătorii până la o vârstă înaintată şi chiar, in extremis, înainte de moarte. În aceste cazuri se legalizează, de obicei, situaţii de fapt preexistente.

Legea nu stabileşte nicio diferenţă maximă de vârstă între soţi, de unde con­clu­zia că încheierea căsătoriei poate avea loc indiferent de diferenţa de vârstă care există între ei. Unii autoriapreciază însă că o diferenţă de vârstă prea mare între viitorii soţi poate fi un indiciu că se voieşte încheierea unei căsătorii fictive.

2.2. Consimţământul la căsătorie

Aşa cum am mai arătat într‑o altă parte a expunerii noastre, consimţământul la încheierea căsătoriei trebuie să aibă la bază relaţiile de ordin personal, de afecţiune şi de încredere între viitorii soţi. Consimţământul, după cum rezultă din prevederile C.fam., se exprimă în anumite forme în faţa ofiţerului de stare civilă, care are îndatorirea de a verifica să nu fie viciat prin eroare, dol sau violenţă. De obicei, consimţământul se exprimă prin răspunsul afirmativ pe care îl dau viitorii soţi la întrebarea ofiţerului de stare civilă, dacă doresc să se căsătorească unul cu celălalt. În cazul persoanelor care nu pot vorbi, el se poate exprima şi în alt mod, însă trebuie să fie neîndoielnic. Pentru atestarea consimţământului în cazul surdo‑muţilor sau al persoanelor care vorbesc o altă limbă este necesară prezenţa unui interpret, împreju­rare în legătură cu care se încheie un proces‑verbal.

2.2.1. Lipsa consimţământului la căsătorie. Încheierea unei căsătorii de către ofiţerul de stare civilă în absenţa materială a consimţământului viitorilor soţi este greu de imaginat, căci ar însemna ca, împotriva prevederilor C.fam., ofiţerul de stare civilă să încheie căsătoria, deşi una sau amândouă persoanele aflate în faţa aces­tuia declară că nu doresc să se căsătorească sau nu răspund în niciun fel (deoa­rece la actul juridic al căsătoriei tăcerea nu valorează consimţământ).

Pentru a fi valabil exprimat, consimţământul trebuie să îndeplinească anumite con­diţii: să fie neviciat, să fie actual, să fie dat personal, simultan şi public şi consta­tat de către ofiţerul de stare civilă.

a) Consimţământul neviciat. Fiind vorba despre un act juridic care se încheie prin acordul de voinţă al viitorilor soţi, consimţământul nu va fi valabil dacă este viciat prin eroare, dol sau violenţă, o astfel de căsătorie, potrivit dispoziţiilor C.fam., fiind lovită de nulitate. În general, în practică s‑au constatat cazuri de vicierea consimţământului prin dol (viclenie), în situaţii de ascundere de către femeie a stării de graviditate, rezultată din relaţiile intime avute înainte de căsătorie cu alt bărbat decât soţul ei ori de ascunderea unei boli grave, incompatibile cu desfăşu­rarea nor­mală a vieţii de familie etc.

b) Consimţământul actual. Prin aceasta se înţelege necesitatea exprimării consimţă­mântului în momentul celebrării căsătoriei, în public, în faţa ofiţerului de stare civilă.

Promisiunile anterioare căsătoriei nu au valoare juridică şi nici chiar consim­ţământul exprimat în scris, în declaraţia de căsătorie.

c) Consimţământul dat personal şi simultan de către viitorii soţi. Pe lângă aceea că exprimarea consimţământului trebuie să se facă în faţa ofiţerului de stare civilă, el trebuie exprimat şi personal, legea neîngăduind darea lui prin reprezentant.

Prin simultaneitatea exprimării consimţământului trebuie înţeles că el urmează a fi exprimat de către ambii soţi la data celebrării căsătoriei, prin răspunsuri conse­cutive, la întrebarea ofiţerului de stare civilă dacă doresc să se căsătorească.

d) Consimţământul trebuie constatat direct de către ofiţerul de stare civilă. Ofiţerul de stare civilă nu va putea declara căsătoria încheiată decât după ce va constata direct că viitorii soţi şi‑au exprimat liber, în faţa sa, consimţământul, fie la serviciul de stare civilă, fie în locul prevăzut de legea specială, astfel cum rezultă din prevederile C.fam.

      

Consimţământul părinţilor

Această condiţie de fond este cerută de legiuitor numai în cazul căsătoriei unui minor între 16 şi 18 ani. Conform legii este necesară încuviinţarea ambilor părinţi, cu excepţia cazurilor în care unul este decedat sau în imposibilitate de a-şi exprima consimţământul, situaţie în care încuviinţarea unui părinte este suficientă. Dacă ambii părinţi se găsesc în situaţiile de mai sus se cere încuviinţarea tutorelui sau a persoanei ori autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.

            Astfel, din punct de vedere moral considerăm oportun a se cere încuviinţarea părinţilor pentru încheierea căsătoriei de către un minor pentru că “ este natural să fie aşa. Părinţii sunt mai în măsură să judece oportunitatea căsătoriei decât viitorii soţi, care sunt foarte tineri, abia ieşiţi din copilărie şi adesea orbiţi de pasiune. Căsătoria este un act generator de obligaţii trainice şi îndelungate: părinţii îşi pot da seama dacă persoana aleasă de copilul lor este demnă să-i devină tovarăş de viaţă şi sunt în măsură să-l îndrume prin sfaturile şi experienţa lor, cumpănind prezentul şi viitorul. Aprobarea părinţilor este deci o garanţie căreia legea îi acordă cea mai mare importanţă.”

            Din punct de vedere juridic considerăm că impunerea acestei condiţii reprezintă o limitare nejustificată a capacităţii de exerciţiu a persoanei minore ce doreşte să se căsătorească, atât timp cât aceasta va dobândi capacitate deplină de exerciţiu imediat după căsătorie.

2.3. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii

Potrivit prevederilor C.fam., căsătoria nu poate fi încheiată dacă soţii nu declară că şi‑au comunicat, reciproc, starea sănătăţii. Considerentele instituirii unei asemenea obligaţii sunt nu numai de protecţie a soţilor, ci şi unele de ordin medical, eugenic.

În practica judiciară, s‑a considerat că omisiunea voită a viitorului soţ de a aduce la cunoştinţa celuilalt boala de care suferă constituie, în principiu, un motiv de anularea căsătoriei. S‑a mai făcut precizarea că, în cazul unor afecţiuni minore, obişnuite şi vindecabile, care nu afectează viaţa, sănătatea soţului sau finalitatea căsătoriei, omisiunea comunicării nu este relevantă.

Acelaşi text face menţiunea că, în cazul în care, printr‑o lege specială, este oprită căsătoria unor persoane care suferă de anumite boli, se vor aplica prevederile acelei legi.

Comunicarea stării sănătăţii se realizează cu certificatul medical, ce urmează a fi anexat declaraţiei de căsătorie.

2.4. Diferenţierea de sex

Este o condiţie neprevăzută în mod expres de lege, dar care rezultă implicit din nu­meroase prevederi legale. Diferen­ţierea de sex se dovedeşte prin certificatele de naştere care atestă şi sexul persoanei.

Încheierea căsătoriei fără îndeplinirea acestei condiţii duce la nulitatea absolută a ei, fiind o condiţie esenţială a acesteia.