Newton
a fost un fizician, un fizician înainte de toate. Laboratorul său uriaş a fost
domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele
matematice. Newton
nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică şi matematică a activităţii
sale, ci a rămas de preferinţă fizician. În aceasta constă neobijnuita
tenacitate şi economia gândirii sale. Până la Newton şi după el, până în
timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului ştiinţific,
de o forţă şi o durată mai mare.
Newton a fost primul care şi-a dat seama de
aceasta. Spencer ne comunică următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu
puţin timp înaintea morţii sale :”Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi
se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi se distrează căutând
din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roşie,
în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea”.
Newton s-a născut în anul izbucnirii marelui
razboi civil în Anglia, a fost martorul executării lui Carol I, al domniei lui
Cromwell, al restaurării Stuarţilor, al aşa-numitei “glorioase revoluţii, fără
vărsare de sânge” din 1688 şi a murit în vârstă de 85 de ani, când regimul
constituţional era consolidat ; el a fost contemporanul lui Petru I şi al lui
Ludovic al XIV-lea. Dar furturile politice n-au lăsat, pare-se, urme adânci
asupra vieţii lui Newton. El a rămas, cel puţin în aparenţă, un “filozof”
apolitic, în acel sens larg în care cuvântul era folosit în vechime.
Viaţa lui Newton a decurs liniştită, paşnică
şi monotonă ; el a murit necăsătorit, iar călătoriile lui s-au mărginit la mici
distanţe, netrecând graniţele Angliei. Newton s-a bucurat de o sănătate
robustă, niciodată nu a avut prieteni apropiaţi, de o vârstă cu el.
Cu toată amploarea extraordinară a
preocupărilor sale ştiinţifice, Newton nu a fost un geniu universal, ca
Leonardo da Vinci, sau un “polihistor”, ca Leibniz. Gândirea şi activitatea lui
s-au concentrat asupra “filozofiei naturale” sau a fizicii, matematică şi
astronomie.
Preocupările teologice şi istorice ale lui
Newton pot fi considerate doar ca un tribut inevitabil pe care l-a plătit
epocii, ca şi mulţi dintre contemporanii lui, deşi el însuşi era uneori
înclinat să considere preocupările sale în domeniul teologiei şi religiei drept
activitatea lui principală.
Newton s-a născut în satul Woolsthorpe,
situat la 10km sud de orăşelul Grantham, în apropierea ţărmului răsăritean al
Angliei.
Despre originea familiei Newton din
Woolsthorpe există foarte puţine informaţii. Până la dobândirea titlului de
nobleţe, Newton se interesa, pare-se, foarte puţin de strămpşii lui. Cum se
întâmplă adeseori, familia îşi amintea, dintre strămoşi, numai de bunici. Este
aevărat că după ce a devenit “sir Isaac”, Newton a prezentat Camerei heraldice
un tablou genealogic oficial, cuprinzând pe toţi ascendenţii săi până la tatăl
stră-străbunicului, John Newton.
În 1656, mama lui Newton rămăsese văduvă şi
s-a înapoiat la Woolsthorpe cu trei copii - fratele şi surorile lui Isaac.
Băiatul avea 15 ani; el putea fi un ajutor în gospodărie şi mama l-a adus in
1658 de la Grantham înapoi la Woolsthorpe. El a rămas la ţară 2 ani, un timp
destul de îndelungat pentru un adolescent. În afară de câteva anectode, se ştie
foarte puţin despre această perioadă importantă din viaţa lui Newton, când s-au
format caracterul şi înclinaţiile lui .
În relatările despre perioada şcolară a
vieţii lui Newton, apărute după moartea sa, este greu să se deosebească faptele
reale de legende. În ele se reflectă clar dorinţa firească de a scoate în
evidenţă acele trăsături ale lui care s-au manifestat cu toată puterea mai
târziu. Şcoala din Grantham, unde Newton a petrecut aproape 5 ani, a avut,
probabil, o mare influenţă asupra formării caracterului său, contribuind la
însuşirea matematicii, limbii latine şi a teologiei, necesare pentru studiile
universitare.
Newton avea pasiunea de a construi jucării
mecanice complicate, modele de mori de apă şi de soare. Copilului îi plăcea să
confecţioneze zmeie, pe care, uneori, le înălţa noaptea, agăţându-le felinare
de hârtie colorată şi răspândind cu această ocazie, în glumă, zvonuri despre o
nouă cometă. Soţul nepoatei lui Newton, Condwitt, povesteşte că acesta
considera drept prima sa experienţă de fizică aceea pe care a făcut-o în anul
morţii lui Cromwell (1658), şi anume: dorind să determine puterea vântului în
timpul furtunii, el a măsurat lungimea săriturii sale proprii în direcţia
vântului şi în sens contrar.
Mai multe mărturii confirmă că Newton avea
talent la desen. Pe pereţii camerei sale din casa farmacistului erau atârnate
desene, portrete ale conducătorilor şcolii de la Grantham, chipul regelui Carol
I (acest tablou din camera lui Newton ne permite să ne facem o idee despre
sentimentele sale politice regaliste în epoca lui Cromwell). Sub chipul regelui
se aflau versuri, pe care vechii biografi le atribuiau lui Newton însuşi.
Perioadei de la Grantham îi aparţine
singura, după cât se pare, idilă din viaţa lui Newton. În casa farmacistului
Clark el s-a împrietnit cu mica miss Storey, pe care o creştea farmacistul. Mai
târziu, prietenia, după presupunerile biografilor, s-a transformat în dragoste
şi s-a pus la cale căsătoria lor. Ulterior însă, când Newton s-a hotărât definitiv
pentru cariera universitară, el a renunţat la intenţia de a se căsători. După tradiţia medievală,
membrii colegiului trebuiau să rămână celibatari. Mistress Vincent (fostă miss
Storey) îşi amintea la bătrâneţe că Newton era un tânăr tăcut, gânditor şi
serios, care participa fără plăcere la
jocurile tovarăşilor săi. El prefera să rămână acasă, chiar în societatea
fetelor, cărora le făcea adeseori măsuţe, dulăpioare şi alte jucării. Îi plăcea
de asemenea, după spusele ei, să culeagă ierburi de leac.
Până la sfârşitul vieţii, Newton a
întreţinut raporturi de prietnie cu tovărăşia jocurilor sale din copilărie, a
ajutat-o şi a vizitat-o ori de câte ori venea prin locurile natale. Fosta miss
Storey a murit în vârstă de 82 de ani, supravieţuindu-i. Casa farmacistului din
Grantham era astfel, în multe privinţe, plăcută lui Newton. Se spune că în
cursul deselor sale drumuri la bâlciul din Grantham, tânărul fermier uita de
însărcinările gospodăreşti care I se dădeau, lăsa calulu în paza bătrânului
servitor care îl însoţea şi petrecea ore în şir la familia Clark.
O dată cu mutarea la Cambridge intervine o
schimbare radicală în viaţa lui. Interesele familiale, ale gospodăriei,
cunoştinţele şi prietenii, toate sunt uitate în atmosfera austeră de la
Trinity-College.
Singurul profesor al lui Newton care a
exercitat efectiv o mare influenţă asupra lui a fost Isaac Barrow, primul
profesor care a ocupat catedra Lucas. Isaac Barrow (1630-1667), tânăr profesor
pe vremea studenţimii luiNewton, a devenit, probabil mai târzium prietenul său.
Cum s-a desfăşurat viaţa de zi cu zi a lui
Newton în primii ani la Cambridge? Despre aceasta s-au păstrat puţine date. Se
ştie că uneori lua parte la chefuri studenţeşti şi juca cărţi. Probabil însă
pentru a nu se singulariza printre ceilalţi.
Tânărul Newton a fost econom şi ordonat în
cheltuielile sale; el cheltuia sume mai importante numai pe cărţi şi aparate
ştiinţifice. Veniturile lui, din momentul când a devenit membru al colegiului,
au fost destul de importante, atingând 200-250 de lire sterline pe an. Cu o
asemenea sumă pe vremea aceea se putea trăi comfortabil, mai ales în provincie.
Societatea regală a devenit arena principală
a luptei şi a victoriilor ştiinţifice ale lui Newton. De la 30 noiembrie 1703
şi până la sfîrşitul vieţii, el a fost preşedintele acestei societăţi.
Telescopul lui Newton a devenit curând un
obiect de mândrie naţională în Anglia şi aparatul preferat al astronomilor
englezi. Multe eforturi pentru perfecţionarea lui s-au făcut de către Halley,
încă din timpul când trăia Newton. El însuşi a continuat să lucreze, cel puţin
10 ani, la îmbunătăţirea aparatului. În Optica
se menţionează faptul că în 1681-1682 el a încercat să înlocuiască oglinda
metalică cu un menisc de sticlă, acoperit cu mercur pe partea convexă.
Telescopul-reflector a fost folosit cu mult succes pentru descoperiri
astronomice foarte importante de W. Herschel, care a construit în 1789 un
instrument, a cărui oglindă avea un diametru de 122cm . În secolul al XIX-lea,
lordul Ross a construit un reflector şi mai mare, cu o oglindă al cărei
diametru a atins 182cm. Cu ajutorul acestui telesscop au fost descoperite,
printre altele, nebuloasele spirale, adică universuri noi, corespunzătoare
galaxiei noastre.
Telescopul lui Newton poate fi considerat
drept un preludiu la toată activitatea lui ulterioară.
Aşa cum într-o uvertură, care percede o mare
piesă muzicală, motivele principale se împletesc, tot astfel în telescopul lui
Newton se pot urmări izvoarele tuturor direcţiilor principale ale gândirii şi
activităţii sale ştiinţifice ulterioare.
Ocolirea aberaţiei cromatice a constituit
începutul tuturor cercetărilor optice ale lui Newton ; căutarea aliajului potrivit pentru oglizi a
contribuit, probabil, într-o măsură însemnată la cercetările sale chimice
ulterioare şi la competenta conducere a Monetăriei. Scopul direct al
telescopului - lumea aştrilor - l-a atras pe Newton spre problemele de bază ale
mecanicii cereşti ale astronomiei. În fine, munca sterilă cu suprafeţele
nesferice, care a precedat reflectorul, era legată în mod inevitabil de
geometria secţiunilor conice şi de problemele generale ale analizei.
După acest preludiu cu telescopul, s-au
succedat fazele cele mai importante ale vieţii ştiinţifice a lui Newton. La o
săptămână de la admiterea lui ca membru al Societăţii regale, el scrie
următoarele rânduri semnificative secretarului societăţii, Oldenburg: “N-aţi
putea să-mi comunicaţi în apropiata dv. Scrisoare, cât timp vor mai dura
şedinţele săptămânale ale Societăţii, căci eu doresc să supun aprobării
Societăţii regale o comunicare asupra unei descoperiri în fizică, descoperire
care m-a dus la constrirea telescopului. Nu mă îndoiesc că acest referat va fi
mai plăcut decât comunicarea despre aparat ; căci după judecata mea, este vorba
de cea mai remarcabilă, dacă nu şi cea mai importantă descoperire care s-a
făcut vreodată cu privire la fenomenele naturii.”
Newton s-a antrenat în polemică, a trebuit
să scrie criticilor scrisori lungi, care treceau prin mâinile secretarului
Societăţii regale - Oldenburg. Îl iritau obiecţiile nefondate, era jignit când
concluziile sale erau calificate ipoteze - cuvant pe care nu-l putea suferea.
“Ştiţi - scria el lui Oldenburg - că adevărata metodă de a descoperi însuşirile
lucrurilor constă în a le deduce din experienţă. V-am mai spus că teoria mea
este concludentă pentru mine… nu numai pentru că sunt infirmate toate
presupunerile contrarii, ci şi pentru că decurge din experienţele pozitive şi
hotărâtoare.”
Răspunzând pentru a doua oară iezuitului
Paradis prin intermediul lui Oldenburg, Newton repetă din nou, iritat: “
Trebuie să observ, înainte de toate, că teoria mea despre refracţia luminii şi
despre culori constă exclusiv în
determinarea unor însuşiri ale luminii fără a emite vreo ipoteză despre
originea ei ”.
Dacă ţinem seama că Newton a lucrat şi în
domeniul acusticii, cel puţin teoretic, vedem că urmele activităţii sale pot fi
constatate în toate domeniile fizicii : în mecanică, în căldură, în teoria
despre sunet, lumină, electricitate şi magnetism şi în domeniul acelor
fenomene, care astăzi sunt reunite sub denumirea de “fizică moleculară”.
Newton era, fără îndoială, un om profund
relegios şi în afară de aceasta, un teolog erudit. În 1703 Locke scria
nepotului său King: ” Newton este într-adevăr un savant remarcabil, nu numai
datorită uimitoarelor sale realizări în domeniul matematicii, ci şi în
teologiei, graţie vastelor sale cunoştinţe în sfânta scriptură, puţini
putându-se compara cu el ”. Newton se bucura de
asemenea mare celebritate ca teolog şi în cercuri mai largi.
Triumful ştiinţific al lui Newton în
ultimele decenii se împletea într-un anumit grad cu o bunăstare exterioară:
onorurile palatului, respectul discipolilor, îngrijire bună acasă. Nepoata sa a
continuat să locuiască la el şi nu s-a despărţit de el nici după ce s-a măritat
a doua oară cu Condwitt. Bătrâneţea lui a fost liniştită, fără complicaţii şi
zguduiri bruşte. Abia la vârsta de 80 de ani s-a constatat la Newton o
afecţiune serioasă a băşicii, însoţită de o litiază. Cu toate că deţinea o
funcţie înaltă, el a rămas până în ultimele zile modest şi simplu în relaţiile
cu oamenii şi în îmbrăcăminte. După mărturia multor contemporani, în
înfăţişarea sa exterioară Newton nu avea nimic deosebit, care să atragă
atenţia. Era de statură sub-mijlocie, îndesat şi cu o privire vie şi
pătrunzătoare. Numărul destul de mare de portrete în ulei confirmă părerile
contemporanilor săi. Newton se bucura de o sănătate excelentă ; până la
sfârşitul vieţii sale el a pierdut doar o singură măsea şi şi-a păstrat până la
sfârşit un păr des şi frumos, de un alb splendid la bătrâneţe, după mărturia lui
Condwitt. Părul şi-l lega uneori cu o fundă. Newton nu era un bun tovarăş de
conversaţie, fiind mereu cufundat în gânduri. În legătură cu aceasta s-au
păstrat multe anectode despre felul său de a fi distrat. Econom şi socotit, el
îşi ajuta întotdeauna cu plăcere prietenii şi rudele. După moartea sa a rămas o
moştenire importantă, de 32 000 lire sterline.
Starea sănătăţii lui Newton s-a înrăutăţit
vizibil în 1725. În acest an Londra a fost vizitată de preceptorul lui Ludovic
al XV-lea, abatele Alary, şi Newton a putut prezida încă şedinţa solemnă a
Societăţii regale, ţinută cu acest prilej.
Din 1725 Newton şi-a încetat de fapt
serviciul la Monetărie şi şi-a predat funcţiile soţului nepoatei sale -
Condwitt. El a fost mutat la Kensington, iar pe 28 februarie 1727 el merse la
londra pentru a prezida şedinţa Societăţii regale. La înapoiere în Kensington,
la 4 martie, el a avut o criză de litiază. Câteva zile mai erau speranţe că
Newton se va însănătoşi; la 18 martie Newton mai citise ziarele şi avusese o convorbire
cu medicul ău şi cu Condwitt. În seara aceleiaşi zile el şi-a pierdut
cunoştinţa şi a murit liniştit în noaptea de 20 spre 21 martie, în vârstă de 84
de ani. Corpul lui Newton a fost adus dee la Kensington la Londra şi
înmormântat în cadrul unei ceremonii solemne la Westminster. Peste patru ani,
rudele lui Newton au ridicat la mormântul său un monument cu chipul lui,
decorat cu diferite embleme şi simboluri.
Epitaful de pe mormânt are următorul text:
“Aci se odihneşte sir Isaac Newton, nobil,
care cu o raţiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia
matematicii, mişcarea planeteler, căile cometelor şi fluxurile oceanelor.
El a cercetat deosebirile razelor
luminoase şi diferitele culori care apar în legătură cu acesta, ceea ce nu
bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi corect al
naturii, al antichităţii şi al sfintei scripturi, el a afirmat prin filozofia
sa măreţia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima
simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea
podoabă a speciei umane. Născut la 25 decembrie 1642, decedat la 20 martie
1727”.
