După cel de-Al
Doilea Război Mondial, economia germană se afla într-o stare continuă de
degradare.Războiul, dar și politica dură promovată de Hitler, au avut ca efect
distrugerea a peste 20% din locuințe.Producția de alimente pe cap de locuitor
în anul 1947 a
fost de doar 51 la sută din nivelul din 1938, rația alimentară stabilită varia
între 1000-1500 kcal.În anul 1947, producția industrială a fost de doar o
treime din cea din anul 1938.Mai mult decît atît, un procent mare din populația
economic-activă din Germania a murit.La momentul respectiv, observatorii
străini susțineau că Germania de Vest ar trebui să fie cel mai mare client, un
agent al bunăstării în SUA.Astfel, după 20 de ani, Germania va avea o economie
demnă de invidia majorității statelor din lume.În mai puțin de 10 ani după
război, oamenii vorbeau despre miracolul economic german.
Ce a determinat acest miracol?Cei doi factori
principali au fost reforma monetară
și eliminarea controlului riguros al
pieții.Ambele au fost aplicate in anul 1948.Mai tîrziu un alt factor a fost
reducerea taxelor de impozit, în 1948 și 1949.
Înainte
Pînă la 1948
poprul german, timp de 12 ani, a trăit sub controlul prețurilor impuse de
Hitler, în 1936, cu scopul de a cumpăra materiale de război ieftine (prețul
fiind redus într-un mod artificial).Mai tîrziu,în 1939 Hermann Goering,
adjunctul lui Hitler (prin decretul din 19 iulie 1940, Hitler l-a promovat la
rangul de Reichsmarschall) a impus raționalizarea prețurilor.În timpul
războiului, naziștii au avut încălcări flagrante, în ceea ce privește controlul
prețurilor.În noiembrie, 1945, Comisia Aliată de Control formată din guvernele
SUA, Marea Britanie, Franța și U.R.S.S. au fost de acord să păstreze prețurile
impuse de Hiler.Ei au continuat, de asemenea, recrutarea nazistă a resurselor,
inclusiv a forței de muncă.
Controlul prețurilor la alimente a cauzat
lipsuri atît de grave, încît unii oameni își dobîndeau singuri hrana(culturi
agricole, creșterea animalelor)sau in fiecare week-end mergeau la țară după
produse alimentare.
Henry Wallich,
economist și guvernator, în 1955, scria în cartea sa ,,Resorturi ale Renașterii
germane”:
“În fiecare zi,
și în special la sfîrșit de săptămînă, hoarde mari de oameni merg la țară pentru
a cumpăra hrană de la fermieri.Pe străzi,oameni flămînzi, veniți de la sute de
kilometri, în speranța de a găsi mincare.Ei au luat cu ei articole personale,
haine vechi, mobilier, resturi de bombardament și s-au întors cu cereale sau
cartofi pentru o săptămînă sau două.”
Dezbateri
Eucken a fost
liderul unei școli de gândire economică , numit „Soziale Marktwirtschaft”, sau
" piața socială liberă ", cu sediul la Universitatea din
Freiburg,Germania . Membrii acestei școli urau totalitarismul, și-au propulsat punctele
de vedere, riscînd în timpul regimului
lui Hitler . " În timpul perioadei naziste ", a scris Henry Wallich ,
"școala a reprezentat un fel de mișcare de rezistență intelectuală ,
necesită un mare curaj personal , precum și independență de spirit " ( p.
114 ) .
Printre membrii
școlii germane au fost Wilhelm Röpke și
Ludwig Erhard . Pentru a curăța mizeria de după război , Röpke a susținut
reforma monetară , astfel încât cantitatea de valută putea fi , în conformitate
cu cantitatea de mărfuri , precum și eliminarea controalelor prețurilor .
Ambele au fost necesare , credea el , pentru a pune capăt inflației reprimate .
Reforma monetară va pune capăt inflației ; recontrolul prețului va termina
represiunea .
Ludwig Erhard a
fost de acord cu Röpke . Erhard însuși a scris un memorandum în timpul
războiului în care a expus viziunea sa față de
economia de piață .
Partidul Social
Democrat ( SDP ) , pe de altă parte , a vrut să păstreze controlul guvernului .
Principalul ideolog economic SDP, Dr. Kreyssig , a susținut în iunie 1948 că recontrolul
prețurilor și reforma monetară ar fi ineficientă. Ideea promovată de SDPa fost susținută de liderii de sindicat ,
autoritățile britanice , populația din Germania de Vest a intereselor de
producție , și unele dintre autoritățile americane .
După 1948
Aproape peste
noapte , Germania de Vest a revenit la viață . Magazinele au fost imediat
aprovizionate cu produse, oamenii au realizat că noua monedă are într-adevăr
valoare . Piața neagră s-a incheiat. Oamenii au fost stimulați să muncească
pentru un viitor mai bun.
În luna mai a
anului 1948 , germanii au pierdut
aproximativ 9.5 oră de muncă pe săptămână , petrecerea timpului în căutarea de alimente și alte necesități . Dar
, în octombrie , la doar câteva săptămâni după ce noua monedă a fost introdusă
și controlul prețurilor au fost ridicate , acest număr a fost de până la 4,2
ore pe săptămână . În luna iunie , producția industrială a națiunii a fost de
aproximativ jumătate din nivelul din 1936 . Până la sfârșitul anului , a fost
de aproape 80 % .
De asemenea, un
rol important la renașterea Germaniei l-a
avut Programul european de redresare
economică , cunoscut sub numele de Planul Marshall . Înființat de secretarul de
stat al SUA , George Marshall , acest plan prevedea alocări de resurse pentru
statele ce-au suferit in urma răboiului, în special Germania. Cu toate acestea
, succesul planului Marshall a fost dezbătut de către experții economici . Unii
au estimat că un ajutor de la Planul Marshall a contribuit cu mai puțin de 5 %
la venitul național al Germaniei în această perioadă de timp .
Concluzie
Succesul
s-a datorat dublării productivităţii muncii în fiecare deceniu şi generat de
factori precum: hărnicia, înalta
calificare, disciplina poporului german, realizarea unor produse de înaltă calitate, capacitatea de asumare a riscului
anteprenorial de către întreprinzătorii germani. Alături de aceşti factori s-a adăugat mentalitatea
managerială proprie culturii germane, materializată în
strategii
de îmbunătăţire a calităţii şi de reducere a costurilor şi strategia “veniturilor
moderate” adoptată de sindicatele
germane în anii 1950.
În anii
1980, sub impulsul progresului tehnic şi tehnologic s-a realizat o importantă reconversie profesională care a dus la
creşterea numărului de locuri de muncă şi la creşterea bunăstării generale. La începutul anilor 1990 Germania a devenit liderul necontestat al Uniunii Europene unde eficienţa era atât în domeniul
economic cât şi social.
