Drogurile si alcoolul

Bãuturile alcoolice au fost folosite aproape in intreaga lume, incã din timpuri strãvechi.Existã consemnãri ale folosirii acestora de cãtre vechile civilizatii incã din anul 6.000 i.Hr. Producerea vinului isi are originea in Orientul Mijlociu, unde vita-de-vie dãdea roade fãrã ingrijiri speciale. Vechiul Testament ii atribuie lui Noe plantarea primei culturi de vitã-de-vie, considerându-l si prima persoanã care s-a imbãtat.

In orasul sumerian Nippur, berea si vinul erau folosite ca bãuturi tonice in scop medical si incã din anul 2.000 i.Hr. manifestarile religioase ale vechilor egipteni si ale asirienilor includeau petreceri la care se consumau bãuturi alcoolice si care durau zile de-a rândul. Unul dintre cei mai populari zei egipteni, Osiris, era considerat a fi primul cultivator al vitei-de-vie si cel ce produsese berea din cereale. Este de asemenea interesant de stiut faptul cã un faraon ce a trãit acum aproximativ 5.000 de ani a scris primul epitaf dedicat unui alcoolic.In Grecia, betia nu era un fapt cunoscut inaintea aparitiei noului zeu Dionysos (zeul vitei-de-vie si al petrecerilor). Prin secolul al VII-lea i.Hr., consumarea bãuturilor alcoolice devenise o parte importantã a vietii de zi cu zi. Grecii erau insã destul de inteligenti pentru a remarca faptul cã, desi vinul poate crea o stare plãcutã, poate, de asemenea, sã-l determine pe un individ sã facã lucruri pe care in mod normal nu le-ar fi fãcut sau chiar sã-si iasã din minti. Filosofi greci, cum fi Socrate sau Platon recomandau cumpãtarea si incriminau abuzul de alcool. Oricum, se stie cã sfaturile lor au fost adesea ignorate, intre cei care le-au ignorat aflându-se si Alexandru cel Mare, despre care se crede cã ar fi murit in timpul unei petreceri la vârsta de 33 de ani, dupã ce cucerise intreaga lume cunoscutã. E posibil ca betia pe scarã largã sã fi dus la cãderea Babilonului, in anul 539 i.Hr. Persii au atacat si distrus orasul in timpul unui festival când toti locuitorii erau beti. Romanii au fost familiarizati cu vinul de cãtre greci, si, desi ei au cucerit Imperiul Grec, ei au fost de fapt cuceriti de cultura greacã, de zeii lor, si de dragostea grecilor pentru consumul vinului. Romanii au transformat sãrbãtorile bahice (Dionysos a devenit Bachus, in latina) in manifestãri de o amploare necunoscutã la acea vreme, caracterizate prin excese alimentare si de alcool, orgii sexuale, ceremonii religioase stranii, crime ritualice. Consumul bãuturilor alcoolice era rãspândit printre reprezentantii claselor superioare si printre conducãtorii Imperiului Roman, vânzarea si folosirea acestora ajungând pânã in Spania, Franta, Germania si Insulele Britanice. Pe mãsura ce luxul, avaritia si ambitia au condus spre declinul Romei, lãcomia si bãutura i-au aruncat pe impãrati in decadentã si moarte.

Crestinismul a ajutat la instaurarea unei pozitii moderate fatã de consumul de bãuturi alcoolice, dar, chiar si atunci, vinul a devenit un aspect important in anumite ritualuri religioase, gãsindu-si “victime” printre preoti. Astfel, bãuturile alcoolice s-au extins de la o tarã la alta, fiind transformate in functie de tipul de fructe existent si de gusturile locuitorilor: vodka obtinutã din cartofi in Rusia, whiskey, bere, gin, coniac in Europa, berea in Insulele Britanice, “saki” in Japonia, “soma” in China, “chica” si “pulque” in America de Sud, romul in Insulele Caraibe. In sfârsit, oricine are acces (si o anumita preferintã) la bãuturile alcoolice.

Dependenta de bãuturile alcoolice

 Faptul cã alcoolul este un dar al zeilor este o credintã persistentã de-a lungul secolelor. Alcoolul a fost considerat tãmãduitor al bolilor, un tonic pentru sãnãtate, un intãritor in caz de tristete sau depresie si o necesitate in ritualurile religioase. Doar abuzul era incriminat, iar betivii, cei care abuzau de darul lui Dumnezeu, erau priviti ca niste pãcãtosi. Alcoolul a fost acceptat in timp ce alcoolicii sau cei ce abuzau de alcool erau priviti ca alcãtuind o nefericitã minoritate de persoane cu o personalitate slabã, victime ale propriei lor lipse de tãrie. In 1956, la mai mult de douãzeci de ani dupa infiintarea “Alcoolicilor Anonimi”, Asociatia Medicalã Americanã” a recunoscut alcoolismul ca fiind o afectiune ce creeazã dependentã, desi fusese caracterizatã astfel incã din secolul al XIX-lea.Existã douã tipuri de afectiuni raportate la alcool: alcoolismul de tip “gamma” si cel de tip “delta”. Comunã ambelor tipuri este “toleranta”, ceea ce se referã la faptul cã organismul devine din ce in ce mai putin expus efectelor consumului sustinut de alcool si “adaptarea metabolismului”, ceea ce presupune faptul cã organismul isi modificã procesele metabolismului pentru a le adapta prezentei alcoolului. Ambele tipuri duc la dependentã fizicã si simptome specifice.Alcoolicul de tip gamma manifestã din momentul in care incepe sã bea, o incapacitate de a controla cantitatea de alcool consumatã, fiindu-i specificã si alternanta de perioade de mare consum de alcool si perioade de abstinentã. Pe de altã parte, alcoolicii de tip delta sunt de obicei incapabili sã se abtinã de la consumul de alcool. Ei beau, in general, cantitãti mai mici de alcool decât cei de tip gamma si sunt astfel mai “treji”, dar consumul acestor bãuturi continuã intreaga zi.

Existã si alte teorii.

 Una este aceea cã alcoolicii sunt victime ale bolii si cã viitorul le va rezerva serioase complicatii. Aceastã teorie este acceptatã pe scarã largã, dar nu se sustine deoarece nu toti alcoolicii trec prin aceste etape sau nu comportã caracteristicile bolii. Nu explicã, de asemenea, de ce unii alcoolici sunt capabili sã renunte definitiv la bãut. Un timp a fost la modã o anumitã teorie ce incerca sã explice alcoolismul, sustinând cã alcoolicii suferã de tulburãri de personalitate si cã aceasta ar fi cauza excesului de alcool. Expertii au fost de acord cu faptul cã nu existã ceva asemãnãtor personalitatii unui alcoolic, dar problemele existente inaintea creãrii dependentei vor influenta insãnãtosirea individului si vor determina reintrarea in societate a acestuia. Unii cercetãtori sustin cã alcoolismul se bazeazã pe un comportament dobândit/ invãtat, astfel cã alcoolicii ar trebui sã invete sã-si controleze consumul de alcool, renuntarea completã nefiind necesarã. Nu este luatã aici in calcul posibilitatea ca intr-adevãr dependenta de alcool sã aibã la bazã mecanisme psihice. Este acceptat pe scarã largã faptul cã abstinenta de la alcool este singura cale practicã ce ajutã alcoolicul sã se reintegreze. O teorie mai complicatã fatã de aceste studii teoretice este cea numitã“teoria holisticã”, care afirmã cã alcoolismul este un mod de viatã, influentat de interactiunea cu oameni, locuri si evenimente. Atât studiile, cât si teoria holisticã tind spre a afirma cã alcoolismul este mai degrabã un obicei prost, nu o boalã, ci o consecintã a tensiunilor interne sau externe ce exercitã asupra individului. Teoria holisticã chiar recunoaste faptul cã tratamentul aplicat ar trebui sa includã o dietã corespunzatoare, antrenamente fizice, dezvoltarea unor abilitãti sociale si formarea unui sistem de asistentã socialã.

Adevãrul este cã alcoolismul este termenul folosit pentru a descrie cea mai severã formã de abuz de alcool si variazã in functie de greutatea fiecãrui individ si in functie de stãrile psihice si psihologice.

Comportamentul alcoolicului este anormal, corpul lui reactionând slab la stimuli.

Efectele alcoolului asupra organismului

Alcoolul afecteazã corpul in douã feluri:

(1) intrã in contact cu gura, esofagul, stomacul si intestinele unde are o actiune iritantã si “anesteziantã” (cauzând lipsa senzatiei de durere cu sau fãrã pierderea constiintei),

(2) doar 20‰ din cantitatea de alcool ingeratã este absorbitã in stomac, restul de 80‰ este absorbit prin peretii intestinali direct in sânge, ajungând in fiecare celulã a corpului.

Fiecare ratie de alcool va produce o intoxicare. Ceea ce face alcoolul este sã incetineascã functionarea celulelor si a organelor pânã când ajung sã isi desfãsoare activitatea cu mult mai putinã eficientã.

El afecteazã creierul intervenind in activitatea centrilor care coordoneazã echilibrul, perceptia, vorbirea si gândirea. Produce dificultati in vorbire si erori in procesul de gândire. Mai sunt afectati centrii coordonãrii, apãrând astfel “simptomele” clasice: mersul impleticit, cãzãturile, ajungându-se pana la imposibilitatea de a mai tine un chibrit aprins in mânã. In mod paradoxal, desi incetineste functiile organismului, alcoolul duce la disparitia inhibitiilor. Emotiile sunt exprimate mult mai usor, deoarece acea parte a creierului care ne ajutã sã ne controlãm comportamentul este scoasã din functie sau se relaxeazã excesiv astfel incât emotiile devin exagerate. Dacã se consumã indeajuns de mult alcool persoanã va adormi sau, in cazuri extreme, va intra in comã. Consumarea alcoolului in cantitãti mari mãreste riscul aparitiei cancerului gurii, limbii, faringelui, laringelui si al esofagului, probabil datoritã actiunii sale iritante bolile ficatului cauzate de excesul de alcool includ inflamarea ficatului, hepatita, ciroza si cancerul ficatului. Lipsa acutã de anevrina (vitamina B1) poate cauza atacuri de cord, combinate de obicei cu edemuri (colectarea de fluid in tesuturi). Alcoolul mãreste riscul aparitiei bolilor de inimã, a infarcturilor si determinã cresterea presiunii sângelui. Alte afectiuni cauzate de abuzul de alcool includ: gastrita, pancreatita, neurita (afectiuni nervoase) si ulcerul digestiv. Persoanele care consumã alcool in cantitati prea mari au sanse mai mari decât altele sã sufere de anxietate, paranoia sau depresie. Sansele aparitiei dementei sunt, de asemenea mult crescute.

Pe scurt, organismul se poate adapta efectelor negative produse de alcool. Dar dupã ceva vreme el devine incapabil sã isi mai pastreze echilibrul si isi vor face aparitia efecte dezastruoase. Este tot ceea ce poate face ficatul pentru a neutraliza toxinele din organism. Dacã dupã o o oarecare perioadã se renuntã la alcool, efectele negative apãrute pot sã disparã. Dacã aceastã perioadã se prelungeste insã prea mult pot sã aparã transformari ireversibile. Alcoolul poate produce sterilitate si tinde sã incetineascã dezvoltarea fãtului, la fel cum o face cu functiile celulelor si organelor. Poate determina disfunctionalitãti structurale si functionale, chiar retardarea. Aceste disfunctionalitãti, cunoscute sub numele “sindromul alcoolului la fãt”, conduc la dezvoltarea incompletã a membrelor, diformitãti faciale si dezvoltarea anormalã a creierului, ceea ce dã nastere la dificultati de ordin intelectual si motor. Experienta a demonstrat cã riscul avortului spontan este mult mai mare la femeile care consumã alcool in exces, ca si cel al nasteri unor copii subdezvoltati sau cu dereglãri comportamentale. Acesti copii se dezvoltã mult mai incet decat cei ai mamelor care practicã abstinenta. 

Plantele ce contin cofeinã s-au dezvoltat datoritã ridicatei protectii fatã de actiunea bacteriilor, ciupercilor si insectelor.Cofeina inhibã actiunea bacteriilor si a ciupercilor si cauzeazã sterilitate anumitor insecte, scãzand numãrul acestora. In plus, cofeina pãtrunde in sol si inhibã cresterea buruienilor, ceea ce poate duce la distrugerea plantelor respective. Plantele ce contin cofeinã produc si inmagazineazã cofeinã in seminte de cafea, departe de propriile locatii pentru divizarea celulelor, tocmai pentru a se feri de efectele otrãvitoare/nocive ale acesteia.Cele mai multe plante ce contin cofeinã au fost descoperite si folosite incã din Epoca de Piatrã, adicã aproximativ acum 600.000-700.000 de ani in urmã. Acei oameni mestecau semintele, scoarta si frunzele mai multor plante si asociau probabil consumul de plante ce contineau cofeinã cu modificãrile de comportament si stare. Cafeaua era probabil cultivatã si consumatã pentru a inlãtura oboseala, a stimula vigilenta si a imbunãtãti starea de spirit. La inceput e posibil sã fi fost consumatã sub formã de pastã sau chiar boabe si abia mult mai tarziu s-a descoperit cã prin introducerea in apã fierbinte se pot obtine rezultate sporite. Ceaiul a fost folosit drept bãuturã fierbinte si utilizat ca medicament. Insemnãrile aratã cã in China se folosea incã de acum 4.700 de ani si a pãtruns in Japonia alãturi de alte aspecte de ordin cultural in jurul anului 600 d.Hr., insã a trebuit sã trecã 700 de ani pentru a intra definitiv in viata de zi cu zi a japonezilor.Acestia numesc ceaiul “ch`a”, iar chinezii “t`e” (se pronunta “tai”). Comerciantii germani au adus cu ei ceaiul si, in ciuda costului ridicat, s-a rãspandit rapid in intreaga Europa.Ceaiul era foarte popular in coloniile Americii si pentru a-si intãri statutul de mare putere colonialã, Guvernul britanic instituie o taxã specialã pentru acesta (alãturi de alte câteva articole). Ca rezultat al acestei taxe, colonistii au boicotat importul de ceai si au inceput sã foloseascã substituenti, in special cafea. Boicotul a degenerat intr-o revolutie in data de 16 decembrie 1773, când un grup de revolutionari deghizati in indieni au pãtruns pe trei dintre navele englezesti ce detineau ceai si au vãrsat cotinutul (342 lãzi de ceai) in Golful Boston. Acest incident faimos in istoria Americii, cunoscut sub numele de “The Boston Tea Party”, o datã cu represaliile ce au urmat din partea Guvernului britanic, a ajutat la declansarea Revolutiei Americane. Primele insemnãri referitoare la cafea au fost descoperite in niste documente din secolul al X-lea, de provenientã arabã. Pe de altã parte, existã dovezi cã incã din secolul al VI-lea cafeaua era cultivatã si consumatã in Etiopia. O legenda arabã povesteste cã un tanãr pãstor de capre, a descoperit virtutile stimulente ale tufelor de cafea când caprele sale au mâncat din acestea si au devenit foarte zburdalnice.Boabele de cafea mai erau mestecate incã in Africa secolului al XIX-lea. La inceput arabii au creat un vin prin zdrobirea boabelor de cafea si fermentarea sucului obtinut. La inceputul secolului al XI-lea ei au inceput sã foloseascã boabele pentru a obtine o bãuturã caldã, numitã “qahwah”. Pe mãsurã ce consumul de cafea s-a rãspandit, oamenii au adecvat feluritelor limbi aceastã denumire, devenind “café”, “kaffe”, “koffie”, ”coffee”. Pe la sfârsitul secolului al XVII-lea germanii plantau cafea in insula Java. In urmãtorii 50 de ani, francezii, apoi englezii aveau plantatii in coloniile din Caraibe. Cultivarea cafelei s-a rãspandit in America Centralã si de Sud si la inceputul secolului al XIX-lea Brazilia depãsea Indonezia si devenea principalul exportator de cafea. Pe la 1860, in Statele Unite se consumau trei sferturi din productia mondialã de cafea, mai mult de jumãtate din aceasta provenind din Brazilia.

Utilitatea medicalã a cofeinei

S-a demonstrat cã actiunea cofeinei asupra organismului uman este una de crestere a ritmului respirator prin stimularea acelei pãrti a creierului responsabilã cu nivelul dioxidului de carbon din sânge. Cofeina poate mãri ritmul respirator prin consolidarea actiunii diafragmei, care este principalul muschi implicat in procesul de inspiratie si expiratie. Un studiu a arãtat faptul cã aceasta mai poate fi folositoare si celor cu afectiuni pulmonare, care au probleme respiratorii. Pacientii astmatici au probleme respiratorii datoritã canalelor bronhice comprimate. Medicamentul numit teofilinã a fost indelung folosit in tratamentul astmului deoarece dilata canalele bronhice si usura respiratia. Recent, un studiu a demonstat faptul cã si cofeina are acelasi efect. Cu toate acestea, doza necesarã (echivalentã cu aproximativ nouã cesti de cafea pentru o persoanã de talie medie), produce efecte secundare nedorite: tremur si lipsã de echilibru.

Pe lângã efectele benefice in afectiunile respiratorii, cofeina poate fi folositã cu succes si in provocarea respiratiei la nou-nãscutii care au insuficientã respiratorie. Consumatã o datã cu hrana obisnuitã, cofeina creste ritmul de convertire a hranei in energie. Consumatã intre mese, produce un transfer al grãsimilor din depozitele celulare cãtre fluxul sangvin pentru a fi folosite ca energie. Cofeina este, asadar, un ingredient obisnuit ce nu necesitã prescriptie medicalã. Cofeina este des inclusã in preparate prescrise de medic sau in cele care nu necesitã prescriptie medicalã pentru durerile de cap si in alte analgezice, probabil pentru a contracara efectele depresive ale medicamentelor existente in aceste retete. Cofeina a fost folositã si in cazuri de infertilitate, deoarece creste mobilitatea spermatozoizilor. Oricum, cantitatea folositã pentru a obtine acest efect este foarte mare, iar eventualele efecte secundare sunt necunoscute.

Dependenta de cofeinã

Din punct de vedere tehnic, drogul este o substantã folositã sã previnã ori sã vindece o afectiune sau sã augumenteze starea bunã fizicã sau mentalã a cuiva. De fapt, oamenii folosesc cofeina in toate aceste scopuri, iar aceasta poate rãspunde la toate aceste solicitãri, dar pânã la un anumit punct.Cofeina este cel mai popular drog din lume. Desi cofeina este o substantã chimicã ce poate fi folositã in scopuri medicale sau nu, ea este folositã mai adesea fãrã prescriptie medicalã, pentru efectele sale asupra stãrii si comportamentului. Drogurile consumate in acest scop sunt cunoscute sub numele de “droguri psihoactive”. Heroina, cocaina, marijuana, nicotina, alcoolul si cofeina sunt toate droguri psihoactive.

Cofeina purã este un praf alb cu gust amar ce se aseamãnã cu amidonul. Este solubilã in procentaj moderat in apã la temperatura corpului omenesc si usor solubilã in apa incãlzitã. A fost pentru prima datã extrasã din cafea in 1820, iar din ceai in 1827, dându-i-se numele de “theina”. Curând dupã aceasta s-a descoperit si faptul cã proprietatea de a modifica starea de spirit si comportamentul se datoreazã tocmai cofeinei si in cazul cafelei si in cel al ceaiului. Dupã ceai si cafea, cea mai importantã sursã de cofeinã o reprezintã bãuturile nealcoolice, apoi cacaoa si ciocolata. Ultima sursã importantã este in prescriptia de medicamente si a medicamentelor fãrã prescriptie. Persoanele care consumã in mod regulat cantitãti mari de cafea (mai mult de cinci cesti pe zi) realizeazã adesa cã organismul lor s-a adaptat acestor cantitãti, astfel cã si toleranta la aceastã substantã creste; rezultatul este cã ei trebuie sã mãreascã si consumul pentru ca substanta sã mai aibã efect stimulator. Pe de altã parte, dacã unii renuntã la consumul de cafea pentru un timp, uneori chiar si câteva ore, se pot confrunta cu simptome inverse, cum ar fi oboseala, dureri de cap, iritabilitate datoratã dependentei lor fizice si mentale fatã de acest drog.

Efectele cofeinei asupra organismului

Afirmatiile conform cãrora cofeina stimuleazã activitatea sistemului nervos central - creierul si mãduva spinãrii – se bazeazã pe foarte putine informatii ale sistemului in sine. Existenta acestui stimul se bazeazã mai mult pe aparitia efectelelor drogului asupra stãrii si comportamentului si se presupune cã activitatea creierului este afectatã intr-o anumitã mãsurã. Observatiile fãcute asupra creierului animalelor aratã cã prezenta cofeinei intensificã activitatea celulelor de la suprafata creierului (ceea ce se asociazã unui complex de senzatii si unui anumit comportament) si a structurilor mai adânci (asociate instinctului si emotiei). Studiile legate de actiunea cofeinei asupra activitãtii au arãtat prelungirea timpului in care cineva poate lucra la nivel maxim si scurtarea perioadei de timp necesare pentru recuperarea in urma unei activitati extenuante. O performantã redusã se inregistreazã, insã, in cazul activitatilor in care este necesarã o coordonare foarte bunã si o fermitate a miscãrilor mâinilor. Cofeina afecteazã coordonarea motorie, ceea ce presupune cresterea tremurului bratelor si a mâinilor, uneori numite ”agitatiile cafelei”. Cercetãrile pornite de la ipoteza cã aceasta ar putea contracara efectele alcoolului au fost neconcludente.

In plus, este evident faptul cã bãutul a câteva cesti de cafea nu il poate face pe un individ sub influenta alcoolului sa fie apt sã conducã o masinã. De fapt, cofeina il poate face cu atât mai periculos, deoarece adâncirea simturilor il poate face pe acest potential sofer sã creadã cã poate face lucruri cãrora reactiile si perspicacitatea lui slãbite nu le poate face fatã. In loc sã fie somnoros si inofensiv, el este vigilent si periculos. Desi consumarea cafelei produce reactii diferite, in general aceia care sunt mari consumatori de cafea dorm mai putin decât ceilalti, unii dintre ei putând suferi de anumite forme de insomnie sau de o proastã dispozitie matinalã. Cafeaua creste tensiunea arterialã si mãreste numãrul de bãtãi ale inimii. Desi modificãrile survenite nu sunt mereu semnificative, cresterea tensiunii arteriale poate deveni un aspect periculos pentru aceia care au probleme in acest sens. S-a demonstrat, de asemenea, cã existã o conexiune si cu accelerarea ritmului respirator, ceea ce le este folositor celor care au afectiuni pulmonare sau respiratoriiConsumul mare de cafea creste si cantitatea de acid secretatã in stomac, dar reduce, pe de altã parte actiunea prin care stomacul isi goleste continutul in intestinul subtire. Cofeina incetineste, de asemenea, si trecerea alimentelor prin intestinul subtire, insã o accelereazã in intestinul gros. Toate aceste efecte pot duce la tulburãri digestive sau chiar la ulcer al stomacului sau al intestinului subtire.Pe lângã efectele pe care le are asupra sistemului digestiv, cafeaua si ceaiul reduc capacitatea organismului de absorbtie a anumitor substante nutritive. Duplicarea ADN-lui este un proces foarte important in reproducerea celulelor si a organismelor. Cofeina, datoritã similitudinii cu anumite pãrti critice ale codului genetic, poate interfera cu acest proces, dar poate produce si erori in reproducerea celulelor. Acest lucru poate duce la tumori, cancer si malformatii genetice si devine de maximã importantã in cazul sarcinilor si poate duce sau contribuie la malformatii sau dificultãti la nastere.Desi evidenta nu este concludentã, este mai intelept sã folositi cofeina cu atentie si moderat pe perioada sarcinii.

 Indienii Huron din America de Nord au un mit despre originea tutunului.

 Se spune cã odatã a fost o foamete mare si ca întreg pãmântul era neroditor. Dupã multe rugãciuni, Marele Spirit a trimis o fecioarã fãrã straie sã facã pãmântul din nou roditor si sã salveze oamenii. Ea a atins pãmântul cu mâna stânga si acolo au rãsãrit cartofii si pãmântul a devenit fertil. Apoi l-a atins cu mâna dreaptã si acesta a dat nastere vegetatiei si porumbului. S-a asezat si pe tot pãmântul rãmas a încoltit tutunul. Existã douã interpretãri ale acestei legende:

(1) ca tutunul a fost un dar pentru minte, asa cum cartofii si porumbul au fost pentru stomac

(2) ca tutunul a fost un mesaj (sau un blestem), ce aratã ca darurile zeilor nu sunt nelipsite de pret.

Oricare i-ar fi fost originea, tutunul era extrem de folosit de cãtre amerindieni la vremea la care sosea Columb. În secolul al XVI-lea doi capitani de vas au convins trei amerindieni sã-i însoteascã la Londra. Acestia îsi fãcuserã rezerve serioase de tutun pentru perioada cãlãtoriei, iar unii dintre marinari l-au încercat, le-a plãcut si au realizat cã le este foarte greu sã renunte la el. Pentru a-si satisface propriile nevoi marinarii si exploratorii au plantat terenuri în Africa, Europa si America. Echipajul lui Magellan a lãsat seminte în porturile din Philippine, precum si în alte porturi. Nemtii au adus tutunul de la hotentoti (bosimanii si populatia Bantu din Africa), iar portughezii l-au luat de la polinezieni.Curând, oriunde mergeau navigatorii, tutunul îi astepta si pe la începutul secolului al XVII-lea micile parcele deveniserã mari plantatii, extinse peste tot în lume. Navigatorii fumau oriunde ar fi crescut acesta, asa cã plantatiile s-au extins si mai mult. Ca o boalã contagioasã, fumatul s-a extins de la un numãr mic de indivizi la întreaga populatie. Consumatorii au înteles rapid ceea ce amerindienii stiau de generatii: o datã ce ai început, este greu sã renunti. Tutunul nu poate fi folosit doar la fumat; el se poate si mesteca sau poate fi transformat în pulbere si inhalat sub forma de "prizã". Consumarea plantei neprelucrate sau a frunzelor sale nu este suficientã pentru destindere sau plãcere si nici o altã substantã nu este un substitut adecvat. Pe mãsura ce tutunul pãtrundea în tot mai multe tãri, se lupta împotriva sa aproape întotdeauna, considerat fiind nociv si imoral. Încercãrile de a-i restrânge utilizarea nu au fãcut decât ca tutunul sã devinã mai valoros, iar aplicarea de taxe a încurajat contrabanda. Tutunul a fost folosit adesea ca monedã de schimb datoritã valorii sale ridicate. În cele din urmã, factorii economici au primat pentru mai marii lumii, ajungându-se la câstiguri importante din taxele mai sus mentionate în tãri ca Marea Britanie, Italia, Franta, Rusia, Prusia si mai târziu în Statele Unite. Pe mãsura ce guvernele s-au convins de pericolul folosirii sale, membrii acestora au majorat taxele, simtindu-se astfel cu constiinta împãcatã, asigurându-si totodatã venituri de milioane de dolari. Rãspândirea tutunului, ca si a alcoolului, este rezultatul unui tip de comportament care nu putea fi eliminat nici prin lege, nici prin aplicarea de taxe si nici prin bula papalã. Ravagiile provocate de sifilisul introdus în Lumea Nouã de catre omul alb, pãlesc în comparatie cu numãrul de decesuri si de boli cauzate de tutun în întreaga lume.S-ar putea spune cã astfel, indienii s-au rãzbunat.

Utilizarea in scop medical a nicotinei

Tutunul a fost folosit in cele mai diferite timpuri in tratamentul durerilor de cap, al astmului, gutei, durerilor de urechi, travaliului si chiar cancerului. Diferitele sale efecte in ceea ce priveste comportamentul au fost de asemenea observate.Era folosit de cãtre cãlugãri pentru a inhiba pornirile sexuale, desi Kant privea tutunul ca pe un excitant sexual. Studiile stiintifice asupra fumatului relevã faptul cã multe dintre primele afirmatii referitoare la beneficiile tutunului se bazeazã pe observatii adevãrate. Fumatul este un mod convenabil pentru oameni de a-si regulariza starea sau sentimentele si aduce unele beneficii in controlul asupra greutãtii. Nicotina are cu certitudine si efecte terapeutice, dar largul spectru de efecte dãunãtoare asupra organismului ne face prevãzãtori in aprobarea ei in scopuri terapeutice. In acceptia sa de medicament “auto-administrat” tutunul este foarte convenabil, este legal, relativ ieftin si usor de gãsit. Poate fi folosit aproape oriunde, cantitatea (doza) poate fi controlatã cu usurintã, iar sistemul de administrare convenabil.Tutunul pãtrunde in sânge la câteva secunde de la inhalarea fumului, unde nicotina are efect imediat asupra stãrii de anxietate, de plictisealã sau asupra stresului. Este evident faptul cã fumãtorii folosesc tutunul pentru a-si controla stãrile si emotiile. Este doar o aparentã faptul cã efectele fumatului sunt variate si cã efectele pe termen scurt sunt benefice. Pe termen lung fumatul este nociv pentru sãnãtate si scurteazã sansele de viatã. Insã intelegerea avantajelor poate oferi rãspunsuri la intrebarea “de ce se fumeazã?” si evidentia faptul cã dincolo de avantaje existã efecte secundare care trebuie avute in vedere ulterior dacã se doreste ca tratamentul sã fie pe deplin reusit.

Dependenta de nicotinã

Dupã ce se supune unui proces de recoltare si prelucrare, nicotina este un produs disponibil intr-un sistem foarte avantajos de distribuire, sub formã de tigãri de foi, tigarete, tutun de mestecat sau de prizat.

Sir Francis Bacon este primul care evidentiazã, in secolul al XVI-lea, faptul cã nicotina creeazã dependentã. Mult timp, s-a bãnuit cã tutunul este un drog a cãrui folosire poate duce cu usurintã la aparitia exceselor si cã nicotina era substanta care le provoca. Controversa a rãmas puternicã pânã foarte de curând.Nicotina ajunge la creier mult mai rapid atunci când este inhalatã, decât atunci când este administratã intravenos. Este foarte usor absorbitã prin membranele subtiri ale cavitãtii bucale si ale nasului si este la fel de eficientã când este folositã sub formã de tutun masticabil sau prizã. Ca si in cazul morfinei si heroinei, aparenta tolerare a substantei de cãtre organism duce la folosirea ei crescândã, “doza” rãmânând apoi stabilã pe o lungã perioadã de timp. Oprirea consumului drogului pe o scurtã perioadã de timp conduce la crearea unei stãri de discomfort si la accentuarea dorintei de a-l consuma. Se abuzeazã adesea de droguri atunci când nu este sesizatã o dependentã fizicã evidentã. Oricum, multe droguri provoacã neplacere si discomfort in perioade de abstinentã, iar nicotina nu face exceptie. Studiile fãcute atât pe subiecti umani, cãt si pe animale au arãtat cã efectul pe care il are nicotina asupra organismului este suficient pentru a determina un consum sustinut. Aceasta nu inseamnã cã trebuie ignoratã importanta factorilor de ordin cultural si social. Ceea ce conteazã cu adevãrat este faptul cã efectele pe care le produce, fac din nicotinã o substantã idealã pentru a produce dependentã si a conduce la excese, mai ales dacã avem in vedere faptul cã este atât de usor de procurat. Tot in urma studiilor s-a constatat cã fumatul este o actiune in urma cãreia fumãtorul devine dependent de drogul numit nicotinã.

Efectele nicotinei asupra organismului

Când nicotina este inhalatã in plãmâni, fluxul sangvin arterial preia aceastã substantã si o transportã cãtre creier intr-un interval de zece secunde. Atât in cazul femeilor, cãt si al bãrbatilor, rãspândirea tuturor afectiunilor respiratorii cronice (bronsita, astm, afectiuni respiratorii) este strâns legatã de nivelul fumatului. Este un fapt cert cã fumatul poate afecta anumite aspecte ale sexualitãtii femeiesti. Fumatul a mai mult de o jumãtate de pachet de tigãri pe zi este asociat cu un numãr ridicat de cazuri de infertilitate si sterilitate. Ciclul menstrual neregulat are o cotã ridicatã printre fumãtoare, numãrul potential de ani fertili este redus, iar menopauza se produce mai devreme. Aproximativ 129.000 de oameni mor in fiecare an din cauza cancerului provocat de fumat. Numãrul de cazuri de femei bolnave de cancer pulmonar este mult crescut de când si numãrul fumãtoarelor este in crestere. Fumatul este, de asemenea, cauza principalã in aparitia cancerului laringian, al gurii si al esofagului. Contribuie la aparitia cancerului vezicii urinare, a pancreasului si a rinichilor. Fumatul tigãrilor sau a pipei este adesea implicat in cancerul pulmonar, al gurii si esofagian. Bolile pulmonare cronice se situeazã pe locul al cincilea in ierarhia cauzelor cazurilor de deces din Statele Unite. In anul 1980, 55.000 au murit din cauza afectiunilor pulmonare. Mai mult de sapte milioane de americani suferã in acest moment de bronsitã cronicã si aproape trei milioane de enfizem pulmonar. Afectiunile coronariene ale inimii reprezintã motivul principal al deceselor in Statele Unite, detinând o cotã de 750.000 decese pe an.Fumatul este unul dintre cei trei factori de risc major in afectiunile coronariene ale inimii, celelalte douã fiind tensiunea ridicatã si colesterolul mãrit. Dintre toate sursele generatoare de boli sau moarte in Statele Unite ale Americii, fumatul este prima care trebuie opritã.

Copiii nãscuti de cãtre mame fumãtoare cântãresc in medie cu 300 de grame mai putin decât cei ai unei nefumãtoare. Acest fapt este unul foarte important, deoarece greutatea la nastere este determinantã pentru evolutia ulterioarã a copilului. Se pare cã aceastã scãdere a greutãtii este legatã de cantitatea mai micã de oxigen pe care o primeste fãtul intrauterin.  Un alt efect este acela al mãririi posibilitãtilor de avort spontan. De fapt, acest risc este dublu in cazul fumãtoarelor. Existã, de asemenea, o mare varietate de complicatii posibile in timpul sarcinii si al travaliului, risc de hemoragii si de declansare prematurã a nasterii.   De asemenea, existã o legãturã certã intre fumat si cazurile de moarte infantilã. Copiii nãscuti din mame fumãtoare se pot dezvolta mult mai incet, sunt predispusi disfunctiilor cerebrale, pot avea o dezvoltare psihicã nearmonioasã si o inteligentã sub medie. Fumatul este, in plus, un important factor de risc pentru stãri de mare agitatie la copii. Faptul cã nu se iau din timp masuri pentru protejarea copilului este un factor de risc pe care mama si-l asumã, iar responsabilitatea acesteia este, cu certitudine, ridicatã. Chiar dacã fumatul nu duce neapãrat la malformatii ale fãtului/copilului, este un factor de risc ce poate fi evitat si responsabilitatea mamei este, intr-adevãr, mare.

 HEROINA PCP

 Heroina, PCP (phencyclidine), mai cunoscuta ca "Angel Dust", afecteaza memoria, perceptia, puterea de concentrare si judecata si poate declansa comportament violent si psihoze.

Efectele heroinei variaza si consumatorii gasesc dificil sa descrie si sa prezica ce se intimpla sau se poate intampla odata ce s-au drogat. PCP poate cauza nebunie temporara, comportament violent si psihoza. Consumatorii vor fi adesea deziluzionati de capacitatile lor si de ceea ce pot sa faca. Ei cred ca pot face lucruri extraordinare. Au fost nenumarate situatii in care consumatorii de heroina au sarit de pe cladiri crezand ca pot zbura. “ Exageram absolut tot ceea ce mi se intampla. Parea totul in regula si pozitiv, dar dupa aceea parca eram cuprins de o ceata intunecoasa care se lasa peste mine si mintea mea. Poti fi intr-o multime de oameni si fara nici un motiv real sa te apuce nebunia si violenta.”spune un consumator heroina

 Desi productia de heroina este ilegala in aproape toate tarile lumii aceasta exista in continuare. Uneori poate nici nu este PCP, dar este tot o forma letala a acestui drog. Consumatorii nu pot fi niciodata siguri de ceea ce cumpara, asa ca de fiecare data isi risca viata.  Drogurile ilegale sunt definite in termenii dati de formulele lor chimice. Pentru a ocoli aceste restrictii legale, chimistii care se ocupa cu asa ceva modifica structura moleculara a drogurilor interzise prin lege pentru a produce droguri similare. Aceste droguri pot fi chiar mai puternice decat cele pe care le copiau initial. China White si DMA (ecstasy) sunt droguri "imitatii" de care se abuzeaza.

Spread:Drogurile "imitatii" sunt des consumate si pe scara larga. Ecstasy, de exemplu, a fost consumat de cel putin o data de 8% dintre tinerii din Europa de Vest. Este foarte popular la petrecerile techn-rave. Ultima intrare pe "piata sintetica" este "roofise" sau "intalnire-viol-drog", un drog fara gust, ce poate fi strecurat in bautura victimei fara ca aceasta sa stie in scopul de a fi violata sau jefuita dupa ce acesta isi face efectul si viitoarea victima adoarme. Acest drog ii face neajutorati in fata violului sau jafului.

Cum este folosit:

Drogul poate fi inghitit sub forma unei pastile sau a unei solutii, amescatecata in diferite bauturi.

Efect pe tremen scurt:

     Specifice pentru ecstasy sunt ca efecte senzatia de gat si gura uscate, transpiratie excesiva si crestere a presiunii sangelui. Drogurile, in general, reduc senzatia de foame si oboseala si stimuleaza abilitatea de coordonare a corpului. Consumatorul lui se va simti relaxat si in completa armonie cu toti prietenii si tot ceea ce il inconjoara.

Supradoza:Consecintele supradozei la ecstasy n-au fost explorate in totalitate inca, dar surse sigure indica posibilitatea dereglarii activitatii inimii, temperatura corpului foarte ridicata care duc la moartea consumatorului.

Efect pe termen indelungat si consecinte:Consumul frecvent si pe tremen indelungat poate conduce la stari de frica, panica si confuzie.

De-a lungul timpului marijuana a fost folositã in diferite culturi pentru schimbarea stãrii de spirit, a perceptiei, cu alte cuvinte pentru a atinge o treaptã mai inaltã de constientizare. Efectele sale variazã de la mãrirea capacitãtii creative, pânã la provocarea experientelor mistice si la mentinerea ridicatã a capacitãtilor senzitive. Dupa alcool, marijuana este cea mai popularã din asa numitele “droguri recreative”.

Ea a mai fost folositã insã si in alte scopuri. In unele triburi primitive din America de Sud, Africa si India, “cannabis” a fost folositã in cadrul ceremoniilor religioase si in scopuri medicale. Minerii africani obisnuiau sã o foloseascã pentru a le usura munca dificilã, iar jamaicanii o consumau la sfârsitul zilei pentru a le inlãtura oboseala. Ca drog a fost utilizatã in diferite pãrti ale lumii timp de secole, iar in Statele Unite mai ales in secolul XX.

Prima mentionare scrisã apare intr-o carte de medicinã intitulatã”Tratat despre plante”, in China secolului al II-lea i.Hr., unde era folositã ca anestezic incã de acum 5.000 de ani. Vechii asirieni, persii, romanii si indienii foloseau acest drog pentru a controla spasmele musculare, pentru a calma durerea, cât si in tratarea indigestiei. Marijuana era folositã curent in medicina traditionalã din Africa si Asia. In secolul al IX-lea, asirienii incepuserã sã o foloseascã ca tãmâie. Incã din 1611 marijuana era cultivatã in Jamestown, Virginia. In secolul al XIX-lea era folositã in tratarea spasmelor musculare, a durerilor de cap, a travaliului, insomniei si a durerilor menstruale. Este incã folositã ca medicament in Orientul Mijlociu si in Asia.

Întrebuintarea medicalã a marijuanei

Canabisul si derivatele sale pot fi utile în tratarea glaucomului si a anumitor afectiuni oculare legate de nervul optic sau chiar si în cecitate. Altã posibilitate de utilizare este legatã de tratamentul stãrilor de greatã si de vomã, metoda asociatã chimioterapiei in cazul pacientilor cancerosi. Alte medicamente recunoscute ca având acest efect nu au fost la fel de eficiente. În 1973 câtiva pacienti cu leucemie -o formã de cancer- au fumat considerabil marijuana si au descoperit cã le reduce starea de greatã si cã a actionat ca un veritabil stimulent pentru apetit. Scãderea apetitului si scãderea în greutate sunt probleme majoreîn tratarea pacientilor cancerosi. Canabisul a fost considerat ca o metodã de tratament si în cazurile de astm, anxietate, convulsii si depresii. Unii cercetatori au sugerat cã marijuana este si un relaxant muscular, un calmant pentru dureri si un agent ce luptã împotriva durerilor. Comitetul Institutului de Medicinã considerã cã potentialul terapeutic detinut de marijuana, canabis si derivatele acestora necesitã cercetãri ulterioare, în scopul de a le explora potentialul în cadrul tratamentelor medicale. Totusi, fãrã prescriptie medicalã, potentialele daune asupra organismului depãsesc calitãtile cunoscute ale acestora.

Efectul marijuanei asupra corpului omenesc

Dupã trei sau patru decenii de studii în acest domeniu, cercetãtorii au gãsit dovezi referitoare la efectele dãunãtoare ale fumatului asupra cãilor respiratorii.Fumatul marijuanei este, de asemenea, nociv. Actul fumatului este legat de aparitia asmului, bronsitelor, emfizemelor, a afectiunilor cardiace si a numeroase forme de cancer, vizând în special plãmânii. Fumatul este, de asemenea, legat de cresterea complicatiilor din timpul sarcinii si a travaliului. Un copil cu mama fumãtoare poate avea o greutate mai micã la nastere decât copilul unei nefumãtoare. Fumul tigãrilor cu marijuana contine multe dintre substantele specifice fumului de tigãri obisnuite, cum ar fi monoxidul de carbon si gudronul. Pe de altã parte însã, contine si alti ingredienti: marijuana are 50% mai mult gudron decât tutunul, fumul sãu este încã si mai iritant si are un efect si mai puternic asupra cãilor respiratorii superioare (sinusurile si laringele). De asemenea, iritã si traheea si bronhiile si cu cât fumul este mai adânc tras în plãmâni si retinut la acest nivel mai mult timp, cu atât este mai mare si gradul de intoxicare. Fumul lezeazã tesuturile si celulele plãmânilor responsabile cu apãrarea împotriva virusilor si infectiilor. Este foarte posibil ca fumatul marijuanei, ca si cel al tutunului, sã cauzeze tumori canceroase. Existãîn marijuana ciuperci, bacterii, ierbicide si alte substante chimice care pot contamina planta însãsi si dãuna plãmânilor sau altor organe. Ierbicidele, în special una numitã paraquat poate afecta plãmânii, inima, ficatul, glandele suprarenale, muschii, splina si cortexul (acea parte a creierului care "gândeste"). Munca inimii este îngreunatã. Cresterea numãrului de bãtãi ale inimii si a presiunii sângelui poate fi comparatã cu aceea pe care o suferã o persoanã aflatã intr-o stare de stres extrem. Totodatã, presiunea sângelui poate scãdea pâna la valori anormale. Are loc cresterea nivelului de monoxid de carbon si descresterea nivelului de oxigen. De asemeni, sistemul imunitar, care protejeazã organismul împotriva virusilor, bacteriilor si infectiilor. Marijuana afecteazã, de asemenea, si sistemul imunitar care protejeazã omul împotriva virusilor, infectiilor si bacteriilor. S-a mai descoperit cã aceasta interfereazã cu celulele care joacã un rol important in lupta împotriva virusilor si cancerului. Folositã ocazional, marijuana poate stimula sau inhiba performantele sexuale, dar utilizatorii frecventi se plâng de o descrestere a apetitului sexual. Numãrul spermatozoizilor descreste si mobilitatea le este diminuatã, ceea ce poate avea importante efecte în fertilitate. Marijuana poate afecta sistemul endocrin care controleazã hormonii si metabolismul si poate cauza o crestere a situatiilor de dezagregare a cromozomilor si astfel a defectelor la nastere ale copiilor. Este stiut cã marijuana cauzeazã modificãri asupra chimismului creierului. Este inhibatã actiunea acetilcolinei -un neuron ce transferã informatia de la o celulã la alta- explicându-se astfel efectul negativ al marijuanei asupra memoriei.

Fumatul marijuanei are un spectru larg de implicatii si la nivelul comportamentului si stãrilor afective. Ea împiedicã coordonarea miscãrilor, pierderea abilitãtilor si a functiilor perceptuale si senzoriale. Rapidele schimbãri de stare pot produce scurte perioade de anxietate, confuzie sau chiar forme asemanatoare nebuniei. În concluzie marijuana este un drog care nu trebuie folosit nici mãcar accidental.

Dependenta de marijuana

O serioasã amenintare cauzatã de utilizarea repetatã a oricãrui tip de drog, inclusiv marijuana, este folosirea abuzivã a acestuia. Cei ce abuzeazã de un drog sunt aceia care nu numai cã il folosesc in mod curent, ci cred cã nu pot trãi fara el. Aceasta stare este numitã“dependentã”.O persoanã care abuzeazã de marijuana sau de oricare alt drog, actioneazã in general astfel datoritã unor probleme de naturã psihologicã. Abuzul de marijuana trebuie tratat in acelasi fel ca in cazul abuzului de oricare alt drog: cu suport psihologic din partea unui personal calificat, cât si din partea familiei si prietenilor. In timp ce unii consumatori de marijuana sunt deschisi in a admite acest lucru, cei mai multi il ascund. Este mult mai usor de recunoscut un prieten sau o rudã consumatoare de marijuana, deoarece putem mult mai usor observa schimbãrile de comportament.

Unele semne de avertisment in cazul abuzului de marijuana sunt:

(1) ochi iritati,

(2) tuse cronicã,

(3) tinutã neingrijitã,

(4) menstrã neregulatã la femei,

(5) iritabilitate,

(6) lapsusuri,

(7) schimbãri recente, vizibile, de personalitate,

(8) paranoia, suspiciune si ostilitate,

(9) stãri de trecere de la pasivitate la agresivitate fãrã un motiv clar,

(10) stare de obosealã si apatie sau de depresie si letargie,

(11) dificultãti de vorbire,

(12) schimbarea dietei alimentare,

(13) scãdere bruscã a realizãrilor scolare,

(14) posesie a oricãrui drog,

(15) disparitia nejustificatã a unor sume de bani ai familiei,

(16) acuzarea unor stãri neplãcute in mod frecvent, fãrã gãsirea unor explicatii de ordin medical,

(17) probleme relationale sau frecvente dispute cu prietenii,

(18) comportament ascuns, incluzând instrãinarea si retragerea,

(19) permanente discutii despre marijuana sau utilizarea ei.

Dacã cineva observã o combinatie a acestor simptome la o persoanã pe care o iubesc sau la care tin, utilizatorul trebuie sã fie pus in fata acestora si indrumat sã se trateze.

Dependentul lasã adesea urme ale utilizarii drogului, ca strigãt de ajutor si atragere a atentiei.Amfetaminele sunt droguri, medicamente care mãresc viteza de reactie a corpului. Ele fac inima sã lucreze mai repede si pompeazã adrenalina in sistem. Initial sintetizate intre cele douã rãzboaie mondiale, au fost folosite ca drog militar pentru a le da soldatilor mai multã energie si a le mari viteza. Uzul medical al amfetaminelor era un lucru obisnuit in anii 50 si 60 cand erau folosite in mod sãlbatic pentru combaterea depresiei si pentru scãderea in greutate. Oricum, marea majoritate a firmelor ce le produceau au fost incet eliminate de pe piatã. Cel mai comun tip de amfetamine int[lnite pe strãzi este o pudrã albã numitã Amfetamina sulfat. Aceasta este o pudrã produsã ilegal, cu concentratii diferite: intre 6% si 10% puritate care, de obicei, costã intre 5 si 10 lire sterline per gram si cu puritate intre 25 si 35% costã intre 25 si 35 lire sterline/gram. Amfetaminele Sulfat pot fi prizate pe nas, linse de pe deget sau injectate. Unii le fumeazã, dar din cauzã cã nu ard prea bine aceastã metodã nu este foarte intâlnitã. Existã de asemenea o formã de amfetaminã, numitã speed, in mod obisnuit numitã gheatã (dar si cristal, sticlã si inghetatã), desi este destul de rar intâlnitã. Are efecte similare, dar dureazã pânã la 39 de ore si este consideratã de profesionisti ca fiind mai puternicã si produce o mai mare dependentã decât crack.