Alunul

Denumirea știinţifică: Corylus avellana.

Prezentare. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Poate crește până la

cinci metri înălţime. Florile sunt sub formă de mâţișori, iar frunzele, aproape ovale, au

un peţiol de unu-doi centimetri. Fructele, adică alunele, seamănă întrucâtva cu ghinda

sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Alunul înflorește devreme,

în martie. Crește prin pădurile de fag, de ulm, de stejar, în amestec cu arborii de bază

sau la margine, sub formă de tufișuri. Poate fi întâlnit și pe pajiști. Aria de răspândire –

de la câmpie până la munte, frecvent în zona dealurilor.

Valoare terapeutică au nu numai alunele, ci și frunzele și, mai nou, coaja sau

ramurile arbuștilor tineri. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. Din părţile cu

valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie, decoct și suc.

Substanţe active importante: azotaţi, calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier,

cupru, vitaminele A și B, materii grase. Alunele de pădure sunt, datorită acestei

compoziţii de excepţie, puternic nutritive și cu valoare energetică mare.

Întrebuinţări. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei

hemolitice, în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat

eficient în periflebite. Cu proprietăţi astringente, florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate

în prepararea ceaiurilor sudorifice.

Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii, ci și în menţinerea

unei stări generale bune. În mod obișnuit, alunele sunt asimilate repede și aproape în

totalitate de organism, fiind foarte hrănitoare. Pentru practica gastronomică naturistă

au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune.

Ca plantă medicinală, alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire

a organismului), precum și ca fortifiant.

Aloea

Denumire știinţifică: Aloe vulgaris.

Prezentare. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor.

Are frunze foarte groase, consistente, cărnoase. Florile, dispuse în formă de spic, sunt

galbene sau roșii. Aloea provine din zona mediteraneană. Datorită condiţiilor climatice,

în România se găsește numai cultivată.

Importanţă pentru practica medicinală au frunzele, din care se extrage sucul de

aloe. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei, dar în cantităţi mai mici. Pentru

aplicaţii medicinale se prepară: pulbere, pilule laxative, granule. Sucul se poate utiliza,

însă, și în stare proaspătă.

Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină.

Întrebuinţări. Aloea prezintă interes pentru femei, având acţiune pozitivă în caz

de insuficienţă menstruală. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale

sau migrenele. Ca plantă medicinală, aloea se remarcă, totodată, prin efectele sale

tonifiante, vermifuge, stomahice, dar mai ales ca un bun purgativ.

Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!), aloea nu se va utiliza decât sub

îndrumarea specialistului.

Albăstrelele

Sursa:www.gradinamea.ro

Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus.

Denumiri populare: măturică, vineţea, floarea paiului, floarea grâului, tătăișă

vânătă, iarba frigurilor.

Prezentare. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor, înalte de

până la un metru – înălţimea lor fiind, în mod obișnuit, de 50 – 60 cm. La maturitate,

tulpina albăstrelelor este păioasă, lemnificată, păroasă, ramificată. În vârful tulpinii

se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet, purpurii, roze și chiar albe –

mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale, ce se pot

închide seara și deschide dimineaţa. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele, lanurile de grâu

și secară, taluzurile drumurilor. Preferă locurile uscate și însorite, chiar și atunci când

condiţiile de viaţă sunt dificile. Înfloresc din iunie și până în septembrie. În mod obișnuit,

de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele), dar poate fi

utilizată și planta întreagă.

Substanţe active importante: centaurina, pelargonină, cianină, tanin.

Întrebuinţări. Albăstrelele se folosesc, în principal, în tratamente privind iritaţiile

oculare, adică în conjunctivite, în inflamaţii ale pleoapelor. Preparatele din albăstrele

se folosesc și ca diuretic. Acţionează, cu bune rezultate, și împotriva diareii, a

reumatismului, a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. O aplicaţie cu albăstrele

poate readuce și pofta de mâncare.

Potrivit specialiștilor, produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei

direcţii: calmant, diuretic, astringent. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin, sau se

potenţează, în combinaţie cu alte plante medicinale.

În mod obișnuit, albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile

ochilor.

Agrisul

Sursa:www.eplante.ro

Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia.

Denumire populară: pomușoare.

Prezentare. Agrișul este un arbust cu o înălţime, la maturitate, cuprinsă între 60

și 150 cm. Aparţine familiei saxifragaceelor. Ramurile sale sunt spinoase, iar frunzele,

păroase, au formă lobată. Florile, de culoare verzuie sau roșcată, de mici dimensiuni,

apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. Fructele, cunoscute sub numele de

agrișe, sunt comestibile, gustul fiind dulce-acrișor. Reduse ca dimensiune, agrișele

au formă ovoidală sau chiar sferică. Culoarea lor poate fi verzuie, gălbuie sau chiar

roșiatică. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Agrișul crește în zona

montană și subalpină, prin tufărișuri și păduri. Apare și sub formă cultivată, agrișele

fiind prelucrate, cu succes, în industria alimentară. Agrișele au și o mare valoare

medicinală, fiind bogate în săruri minerale și vitamine. În practica naturistă, și nu numai,

se face cură de agrișe, ajungându-se să se consume, în curele de dezintoxicare, până

la 1 kg de agrișe pe zi.

Substanţe active importante: vitaminele A, B1, B2, C și P, calciu, potasiu, sodiu,

fosfor, acizi – mai ales acidul citric, dar și acidul malic sau tartric, pectine.

Întrebuinţări. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. Datorită conţinutului

lor, foarte bogat în vitamine și săruri minerale, sunt recomandate în alimentaţia copiilor,

fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent

tonic-aperitiv, dar și un bun digestiv). În practica medicinală curentă, agrișele sunt

utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. Au efecte, de asemenea, și în

suferinţele reumatice, în gută, în afecţiunile cardiace. Totodată, sunt un bun regulator

al activităţii digestive și hepatice, precum și un diuretic natural și eficient. Agrișele sunt

recomandate, cu încredere, și în curele de slăbire.

Afinul

Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus.

Denumiri populare: pomușoare, coacăze, afine, afine de munte.

Prezentare. Afinul este un arbust bogat ramificat, ramurile sale având, în

permanenţă, culoarea verde. Face parte din familia ericaceelor. Se prezintă ca un

arbust scund, înălţimea sa fiind de numai 50 cm. Frunzele sunt oval-alungite, iar florile

au culoarea roz-palid, dezvoltându-se în mai-iunie. Fructele sunt de culoare neagră,

sau ceva mai deschis – spre grena, cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Afinul crește pe

munte, de la circa 800 de metri în sus, până spre golurile alpine.

Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. Din frunze se face infuzie, iar

din fructe se prepară decoct sau se macerează. Mai nou, valoare medicinală au și

rădăcinile de afin, din care se prepară un decoct. Alt preparat obţinut din afin este

tinctura.

Substanţe active importante care se găsesc în fructele, dar mai ales în frunzele

de afin: tanin, mirtilină, neomirtilină. Datorită mirtilinei și neomirtilinei, afinul poate fi

considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. Taninul se găsește

nu numai în frunze, ci și în fructe. Fructele conţin pectine, zaharuri, provitamina A,

acizi, vitamina C.

Întrebuinţări. În tratamente naturiste, dar și pentru consum în gospodărie.

Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele, dar nu sunt de neglijat nici fructele.

Acrișoare, afinele sunt plăcute la gust, și pot fi consumate ca orice fruct. Frunzele

de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate

a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. Atât frunzele, cât și

fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge

(diabet). De altfel, afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind

diabetul. Afinul este, totodată, și un activ agent antidiareic, diuretic, dezinfectant

intern, antihemoragic. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la

creșterea acuităţii vizuale, mai ales pe timp de noapte. Preparatele din această plantă

au efecte pozitive și în enterocolite, gută, afecţiuni reumatice, tulburări ale circulaţiei

sângelui, coronarită, sechele de infarct, faringite, stomatite. Produsul principal pentru

tratament este ceaiul, ceaiul de frunze, folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte

plante medicinale. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de

unguent, în micoze.

Din fructele de afin, cu zahăr, alcool și alţi ingredienţi, inclusiv miere, se prepară

o băutură alcoolică de casă – afinata. De asemenea, tot pe bază de alcool și afine

se prepară lichiorul de afine. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. În ceea ce

privește utilizarea fructului de afin în bucătărie, au fost identificate cel puţin 10 reţete

alimentare pe bază de fructe de afin.

Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este, desigur, diabetul.

De asemenea, trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale, mai

ales când lumina este redusă sau chiar noaptea.

În condiţiile vieţii moderne, valoarea economică a afinelor crește, fiind considerate

un aliment ecologic.

Asirienii

Dintre popoarele antice ale orientului apropiat ,asirienii au fost cei mai vestiti pentru cruzimea lor prin care au devenit stapanii unui imperiu urias ,desi acesta I-a costat propia existenta .Ei au ramas in istorie ca primii utilizatori ai cavaleriei si ai carelor de razboi.

          Asirienii, unul din cele mai razboinice popoare din istorie ,au luptat de-a lungul secolelor pentru a subjuga popoarele vecine .La apogeul puterii ,imperiul lor se intindea pana la Golful Persic  si cuprindea chiar si Egiptul.

          Agresivitatea lor se putea datora intr-o oarecare masura pozitiei lor geografice .Pamantul Asiriei era in partea de nord a Mesopotamiei ,pa langa Valea Tigrului ,la nord de Babilon .Deoarece nu aveas hotare naturale ,tarmuri sau lanturi muntoase ,erau vulnerabile din orice directie .Din aceasta cauza era nevoie de o armata puternica  si mobilizata in orice moment ,pentru mentinerea imperiului .asirienii erau comercianti indrazneti .Mai mult ,principalele cai comerciala ale Mesopotamiei au trecut prin tara lor ,aceasta a reprezentat in sine  posibilitatea de imbogatire a oricarei puteri ce detinea controlul asupra lor .

   Ca si vecinii lor babilonieni ,si asirienii erau amoriti ,adica urmasii popoarelor semitice care in mileniul trei i.e.n.iesind din Arabia au subjugat Sumer si Akkad .Aparitia Asiriei  ca stat independent a fost in jurul anului 1900 i.e.n.,care a continuat sa fie dominatia regatului barbar Mitanni.In decursul acestei lungi si grele perioade ,asirienii nu numai ca au reusit sa isi pastreze identitatea ,dar au dezvoltat si o traditie militara puternica .Astfel in sec 14-lea i.e.n. au putut lansa o campanie expansionista .

       Au facut incursiuni in toate directiile .Tukulti ,un rege al secolului al XII-lea a extins imperiu Asirian pana la Marea Mediterana .Succesorul lor era schimbator  deoarece au patruns popoare in Orientul Apropiat ,s-au format si au disparut state ,iar in locul inamicilor vechi au aparut altii noi ,si anume aramienii.

      Incepand din secolul IX,militarismul asirian  adevenit dince in ce mai crunt .A luat nastere Imperiul  Asirian ,care a cuprins Mesopotamia  in cea mai mare parte si Siria de Nord .

    Dupa o perioada de decadere ,in 745 i.e.n. Asiria si-a inceput campania de expansiune finala ,care a fost si cea mai nasabuita .In aceasta perioada un commandant plin de success ,Tukulti Essara ,a fondat o dinastie noua .

     El a fost urmat de numerosi regi talentati si nemilosi ,si anume Sarrukin al II-le si Sin-ahhereba.Existenat statului depindea de fapt de armata ,astfel asirienii au fost pionieri ai innoirilor militare.

    In scrut timp au trecut la utilizarea armelor  de fier in locul celor de bronz  si au utilizat carute trase de cai care puteau duce omul pe spate ,ei au fost primii care au introdus unitatile de cavalerie in armata .Nici inamicul invins care se ascundea in oarsa  nu mai avea scapare.Asirieni au asediat orasele cu ajutorul berbecilor de lupta  si al turnurilor mobile ,apoi au macelarit toata polulatia.

      Bogatia cestui imperiu urias a facut posibil importul de piatra ,lemn si metale pretioase ,pe care le-au utilizat la impodobirea oraselor Asur,Kalhu,Dur-Sarrukin si Ninive.Fiecare imparat mare care a contribuit la extinderea imperiului si-a contruit palatul propriu ,ornamentat cu statui infatisand  tauri cu aripi si cap e om ,care vegheau symbolic constructia .Inscriptiile columnelor ridicate  pentru comemorarea victoriilor  se mandreau cu numele inamicului invins si cu numarul persoanelor decapitate sau trase in teapa.

      Pe langa macelaria soldatilor inamici ,asirieniii au folosit tactica deportarii in masa a conducatorilor acestora (aristocrati,functionary,mesteri artizani),astfel poporul ramas fara conducatori se supunea su umilinta.Aceasta politica sireata ,impreuna cu armata si sistemul administrative bine organizate au reusit   sa mentina stabil Imperiul Asirian prin secole de razboi .

      Expansionismul cotinuu a epuizat insa puterea Asiriei ,lasand armata fara reserve in timp  ce trebuia sa faca fata unor adversari noi .Imperiul era slabit si de setea de putere ai unor membri ai familiei regale,ceea ce a condos de multe ori la lovituri de stat si atentate, periclitand de multe ori securitatea statului.

Alexandru cel Mare(imagini)

Alexandru cel Mare sau Alexandru al III-lea s-a nascut la Pella, capitala Macedoniei in anul 356 IHr in data de 21 iulie, fiind fiul lui Filip al II-lea si al unei bacante tebane numita Olimpia. Filip al II-lea este persoana ce a pus bazele imperiului construit de fiul sau. E a facut ca armata sa, organizata in falanga, formatia de lupta a macedonenilor sa ajunga sa dea un randament superior orcarei armate a epocii. In august 338 IHr. e reuseste sa castige o lupta impotriva unei aliante a statelor grecesti, cu ajutorul fiului sau care in fruntea cavaleriei a reusit sa distruga batalionul sacru teban. Astfel Filip a reusit sa aduca Grecia unita in fata amenintarii persane. Filip i-a spus lui Alexandru “Fiule cauta-ti alt regat ca acel car ti-l las e prea mic pentru tine”. Olimpia era fiica orfana a raposatului rege din Epir,  Neoptolem. Plutarh spune ca femeile din teba  s-au consacrat intotdeauna riturilor orgiaice ale lui Orfeu si Dionysos, iar dat fiind ca aceste rituri erau insotite de orgii sexuale, autentice sau imaginare, putem spune despre Olimpia ca avea un temperament aprins. Filip   s-a indragostit nebuneste de ea  motiv pentru care o va cere in casatorie si la putin timp se va naste Alexandru. Ea credea ca Alexandru, fiul ei, era conceput cu ajutorul lui Amon, zeitatea suprema egipteana, din acest motiv dand o importanta mare educatiei spirituale.  Olimpia va gasi fiului sau o doica si apoi o persoana care sa-i formeze caracterul, aceasta persoana fiind Leonida. Leonida era un personaj auster si rigid ce l-a educat pe Alexandru foarte strict impunandu-i o serie de limite. Tanarul nu i se dadea sa manance decat strictul necesar, i se interzicea sa aiba mai multe haine decat ar avea nevoie etc. Leonida la invatat pe print economia si moderatia in toate lucrurile. Filip incearca sa gaseasca o persoana mai potrivita pentru educatia fiului sau si il va gasi pe filozoful grec Aristotel, pe care il va insarcina cu educarea tanarului intr-un orasel obscur, Meiza. Deplasarea in oraselul izolat a fost facuta pentru a opri influenta Olimpiei si a religiei asupra caracterului lui Alexandru. Cand l-a ales pe Aristotel, Filip a urmarit sa-i deschida mintea tanarului Alexandru, astfel incat sa-i deschida interesul pentru stiinta. Alexandru a deprins in timpul petrecut cu Aristotel (343-340 IHr.) gramatica, muzica, geometria, retorica si filozofia. In urma educatiei sale a ajuns un mare iubitor al « Iladei » ajungand chiar sa cunoasca o mare parte pe dianfara si identificandu-se cu unul din eroii « liadei » , Ahile al carui destin il considera paralel cu al sau.

A fost un personaj ce a marcat clar epoca sa fiind un geniu militar, marea lui realizare fiind construirea celui mai mare imperiu din acea vreme in numai 13 ani. Alexandru a avut o personalitate diferita de cea a tatalui sau Filip care a fost o persoana ce facea excese, ce bea prea mult, ce avea aventuri nenumarate, fiind vesnic indragostit. Asta se datora educatiei primite de la mama sa pioasa Olimpia ce a dorit sa-i asugure o educatie aleasa astfel incat sa nu ajunga ca tatal sau.

In anul 340 IHr. Alexandru se va intoarce la Pella unde isi va lua atributiuni militare. In 338 IHr. dupa victoria obtinuta imptriva grecilor la Cheroneea, se va convoca un congres al polosurilor grecesti ce decid sa-si uneasca fortele impotriva persilor, acest congres marcand acceptarea hegemoniei macedonene asupra greciei. Filip al II-lea este asasinat la nunta fiicei sale (Alexandru nu a avut nici un amestec in complot). Grecii vad in moartea lui Filip un sfarsit al hegemoniei grecesti, iar in urma decesului regelui Alexandru preia puterea la numai 20 ani, fiind proclamat rege de catre generalii lui Filip. In primavara celui de-al doilea an de domnie Alexandru va porni in prima sa expeditie impotriva ilirilor si getilor pe care-i si supune asigurandu-si siguranta din partea de Nord. In vara lui 335 IHr. , in Teba se produce o revolta in urma careia generalii macedoneni sunt ucisi, iar garnizoana macedoneana asediata. Alexandru ii va pedepsi crunt pe tebani imediat (parcurgand in 14 zile un drum parcurs de alte armate in luni de zile) asediand cetatea si cucerind-o, dupa care a distrus-o pana la temelii lasand in picioare doar casa lui Pindar. Dupa aceasta demonstratie de forta nici un stat nu a mai pus la indoiala hegemonia macedoniei si nici un macedonean nu s-a mai indoit de calitalile de lider ale printului, care desi era considerat imatur a facut prin aceasta batalie dovada maturitatii sale.  Apoi Alexandru a plecat intr-o campanie in care dorea sa-si implineasca visul de a stapani si jefui intregul imperiu persan, egiptul etc.A decis ca sa daruiasca prietenilor toata averea sa, la plecare a fiind intrebat : « Tie ce-ti ramane ?» la care Alexandru a spus « Speranta ». In primavara lui 334 IHr. fara a face cine stie ce pregatiri, Alexandru, anticipand o criza interna a imperiului Persan, porneste la lupta cu 30.000 de oameni din care 9000 in falanga si 5000 calareti. Antipatros a fost insarcinat cu apararea macedoniei, dandui-se un rol defensiv.  Alexandru va traversa Helespontul si trecand in Asia si-a pus in aplicare planul de campanie. El va obtine o victorie la Granicos, in 334, iHr impotriva persilor si mercenarilor greci condusi de generalul Memnon. Alexandru ocupa in continuare Misia, Lidia, Licia, Pisidia, Frigia si elibereaza orasele grecesti Efes, Milet, Halicarnas.  Marsul sau a fost insa oprit de venirea iernii, fiind reluat imediat ce conditiile au fost prielnice. Apoi traverseaza Cappadocia si apoi muntii Taurus si patrunde in Cilicia unde in toamna anului 333IHr a avut loc prima comfruntare militara directa intre Darius al III-lea si Alexandru Macedon langa Issos, unde prin implicarea ca general si ca soldat tanarul macedonean a facut diferenta.

 In urma acestei victorii, in mana macedonenilor a cazut familia lui Darius si a devenit posibila continuarea expeditiei spre sud trecand Eufratul. Daruis al III-lea ii propune lui Alexandru sa faca pace insa propunerea sa e refuzata ferm. Orasele Arados, Byblos, Sidon i s-au supus fara lupta astfel obtinand o flota ce depasea flota persana, prin aceasta consolidare a flotei Alexandru urmarind sa distruga imperiul Persan. Apoi Alexandru va cuceri Tyrul in iulie 332 IHr. in iulie, dupa un asediu de 6-7 luni, iar populatia orasului va fi ucisa sau vanduta ca sclavi. In noiembrie 332 IHr. va patrunde in Egipt unde toate cetatile nu au indraznit sa-i opuna rezistenta. A reusit prin ofrande aduse lui Amon sa se declare fiu al zeului ceea ce-i dadea dreptul de a mosteni tronul Egiptului. El a mai intemeiat in Egipt si un oras pe care l-a numit Alexandria (332/331 IHr.) aici construindu-se mai tarziu una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, farul din Alexandria. Odata cu parasirea Egiptului incepe o noua etapa a expeditiei. Alexandru Strabate Siria, Palestina si patrunde in Mesopotamia unde are loc ultima batalie cu Darius in octombrie 331 IHr. la Gaugamela, unde desi a opus o rezitenta eroica, Darius a fost invins, lasand in urma averi inimaginabile. Aceasta batalie a fost una dintre cele mai mari ale antichitatii Darius dispunand de 1.000.000 soldati. In aceasta batalie numarul de soldati al lui Darius era asa de mare fata de cel al tanarului Alexandru incat numai curajul si geniul militar au decis batalia. Patrunderea in flancul stang macedonean al cavaleriei persane, nu a reusit sa-l descurajeze pe Alexandru care a reusit sa spulbere centrul frontului persan. In urma acestei victorii grecii reusesc sa transeze in favoarea lor conflictul, Darius Al III-lea fiind ucis de satrapul Bessos al Bactriei, in iulie 330 IHr. Acest satrap se va proclama ulterior urmas al dinastiei Ahemenide sub numele de Artaxerxes al IV-lea. Alexandru are grija ca funerariile lui Darius sa fie unele demne de un rege si dupa cucerirea Bactriei, ucigasul este pedepsit fiind condamnat la o moarte in chinuri groaznice. In anul 331 IHr., are loc in Grecia o rascoala a Spartanilor condusi de Agis, aceasta fiind infranta de catre Antipatros. Intre 329 si 327 IHr., Alexandru se chinuie sa cucereasca Sogdiana si Maracanda. Aceste victorii in  Iranul estic si in Asia Centrala au fost pastrate prin lasarea de garnizoane in fiecare cetate cucerita, ceea ce ii permitea sa deschida rute comerciale si militare. In 328 IHr. Introduce proskynezia, o practica a mezilor si ia in casatorie pe Roxana, in 327IHr., fiica unui satrap ceea ce-l fac pe Alexandru popular datorita adoptarii acestor obiceiuri orientale. In armata sa a aceptat tineri generali persani si a lasat 30.000 oameni sa i-se alature in lupta sa. A reformat armata, masura ce a creat comploturi in randul soldatilor sai , unul dintre acestea avand loc in 328-327 IHr., toti cei banuiti ca au participat la complot fiind ucisi. In primavare lui 327 IHr. incepe cucerirea Asiei Centrale si a Indiei, iar in mai 326 IHr. da ultima sa mare batalie, pe raul Hyphasis invingandul pe suveranul indian Poros. Aici s-a oprit Alexandru, deoarece un fugar din Magadha, il avertiza ca Dhana Nanda, suveranul provinciei, il asteapta dincolo de rau cu o armata de 200.000 pedestrasi, 20.000 de calareti, 2000 care de lupta, 3.000 de elefanti. Aceasta oaste nu era una neomogena ca cea a lui Darius sau mica ca cea a satrapilor, fiind o armata disciplinata, uriasa ca numar de soldati, omogena, profesionista si odihnita. In Iulie 326 IHr. Alexandru a ordonat retragerea, profitand de oboseala si de nemultumirile ostenilor. Armata lui Alexandru s-a impartit in 3, o parte din armata a fost pusa sub comanda lui Nearchos, si a coborat cu flota pe Hydaspes si apoi pe Indus pana in Ocean, iar de aici de-a lungul coastei pana in golful Persic si in sus pe Eufrat, al doilea corp de armata il avea drept comandant pe Crateros, a plecat spre vest, prin Arachosia, urmand sa faca jonctiunea cu al treilea corp, in Carmania, ce dubla traseul primului corp. In Carmania Alexandru si-a reorganizat ostirea, apoi s-a dus la Susa prin Persepolis. 

In anul 324 IHr., dupa 10 ani de la pornirea campaniei, realizarile lui Alexandru erau fabuloase: a reusit sa conduca ostile sale 26.000 Km fara sa fie infrant, a creat cel mai mare imperiu de pana atunci. Acest imperiu ajunsese sa se intinda de la Marea Adriatica in vest la Oceanul Indian si Indus spre Est , de la Dunare in Nord pana in Sudan in sud. In incercarea de omogenizare a populatiilor din imperiu Alexandru, a decis ca in februarie 324 IHr., sa se organizeze clelebrele „Nopti Susiene” in care Alexandru se casatoreste cu Sateira fiica a lui Darius, instituind poligamia (obicei persan), si alti 10.000 macedoneni se vor casatori cu femei persane. O alta incercare pentru Alexandru a fost organizare imperiului vast, aici inspirandu-se din oranizarea imperiului persan la apogeu in timpul lui Darius si al lui Xerses. Alexandru a deis sa-si mute capitala la Babilon, megalopolisul antic mesopotamian. Alexandru a intrerupt consolidarea imperiului in 3 iunie 323IHr. datorita sanatatii sale avand sa se stinga din viata la 13 iunie 323IHr. la varsta de numai 33 de ani, murind fara a-si desemna un succesor. Cauza mortii pare sa fi fost malaria. Imperiul sau a fost cladit rapid dar tot asa de repede s-a si destramat, facand din imperiul macedonean cel mai efemer imperiu din istorie. Imediat dupa moartea lui Alexandru generalii sai au inceput sa se certe pentru a fi urmasii lui la tronul vastului imperiu. Imperiul a ajuns sa fie condus de diadohi, care-l proclama rege, sub numele de Filip, fratele debil al lui Alexandru, Archidaios. In eventualitatea ca fiul lui Alexandru si al Roxanei ar fi fost baiat acesta ar fi urmat sa ajunga pe tronul imperiului. Asa s-a si intamplat ceea ce     

l-a facut pe noul nascut, Alexandru al IV-lea, rege. Ideea de mentinere a imperiului a pierit dupa ca urmasii legitimi ai lui Alexandru al III-lea (Roxana, Alexandru al IV-lea, Argos) au fost ucisi, iar speranta s-a stins total in 301 dupa batalia de la Ipsos cand cel mai valoaros general al lui Alexandru, si singurul care era capabil sa mentina imperiul, Antigonos, a murit.

            O consecinta directa a cuceririlor facute de macedoneni in sec IV IHr. a fost formarea civilizatiei elenistice, denumita astfel datorita faptului ca orientalii elenizati erau numiti elenisti. Perioada elenistica este situata intre anii 323 IHr. (anul mortii lui Alexandru) si anul 30 IHr. (anul mortii reginei Cleopatra). Aceasta civilizatie nu a fost originala deoarece a fost doar un creuzet, amestecand celelalte civilizatii cucerite.